Ziaristica – profesie de creaţie şi conştiinţă, nicicând o tribună a bârfei partinice!

man war journalist with camera picture id1183370267 Ziaristica   profesie de creaţie şi conştiinţă, nicicând o tribună a bârfei partinice!

Pe zi ce trece, cred cu multă convingere că revenirile asupra subiectului ziaristică-jurnalism liber, deși par niste obsesii ale mele, dar probalil si ale altora, sunt impuse de realitatea tot mai neliniștitoare privind căderea presei în abisul uitării. De data asta, însă, scrierile mele libere referitoare la această unică profesie, pe care, cu toata starea sa bolnavă, o consider totusi cea mai nobilă (evident, după medicină și creația literară ) nu vizează numai starea actuala a presei autohtone, ci si a modului in care unii colegi, ce-si spun… ziaristi, ignora cu buna stiinta cele mai elementare norme ale deontologiei. Ba chiar se fălesc că, vezi Doamne, doar “noi, scriitorii și ziariștii avem dreptul la semnătură… nudă!” Adică fără precizărilie: prof., dr., ing. etc., prin care ni se acordă un plus de credibilitate. Ceea ce-i profund adevarat. Dar credibilitatea nu poate exista, de moment ce tu, ziaristul, eludezi realitatea si… dai cu batu-n balta!

Din nefericire, intre multe alte exemple de asemenea natura, ma voi referi acum doar la unul, mai recent, pe care l-am intalnit in publicatia online “ZiardeTarguNeamt.Ro” din data de 20 sept. a.c. Acolo o juna ziarista (oare? ), cu o regretabila si pregnanta apartenenta politica, profitand si de faptul ca acum, adica de vreo trei decenii, presa-i libera, ce credeti ca si-a zis si a scris?! Pai daca-i libera, dece n-as fi si eu (recte, ea) libera de… a da cu parul?! Și asa a facut, duminica trecuta, in articolul semnat de ‘mneaei despre vizita Premierului Romaniei, dl Ludovic Orban, in jud. Neamt. Mai precis, in arealul fostei statiuni balneo-climaterice, Oglinzi. Veti vedea ca totul a pornit de la faptul ca ea, “celebra” ziarista Viorela G., nu primise acreditare de presa. Deci, fusese ignorata de organizatori, in exclusivitate ” penelisti in galben” (cum scrie “celebra”).

Socata peste masura si cu o nestavilita ura fata de PNL, uitand ca ziaristul trebuie sa fie apartinic dar si obiectiv, V. G. s-a lansat intr-o nestavilita tirada de barfe si acuze dar si de penibile auto laude, din care-o parte din ele- vi le voi oferi intocmai:
Lucrez în presă de ani de zile, am participat de-a lungul timpului la numeroase evenimente organizate în diferite medii, inclusiv politice, însă cu atâta ostilitate, zeflemea și aroganță nu m-am confruntat niciodată. La întâlnire nu mi s-a permis accesul pe motiv că nu am acreditare (nu știu la ce tip de acreditare s-a referit doamna pe post de portăriță, căci la începutul anului am obținut o sumedenie de acreditări pe la instituții, inclusiv la Guvernul României!). Un alt motiv băgat la înaintare – sub paravanul Covid-19 – pentru care mi s-a refuzat accesul de a intra în curtea stațiunii a fost că nu figuram pe listele SPP. La un moment dat, m-a întrebat dacă am primit invitație. Adică, presa liberă nu are nicio șansă la informații dacă nu trece printr-un filtru de selecție, agreat de PNL-iști în acest caz. Ca să înțelegeți exact ce vreau să exprim și ce-am simțit în cele câteva zeci de minute în care am așteptat coloana oficială a premierului, vă provoc la un exercițiu de imaginație. Cu siguranță, aproape toți nemțenii au asistat cel puțin odată în viața lor la o scenă în care copiii de rromi sunt alungați de pe la intrările în piețe, de pe la ușile magazinelor sau de pe lângă portierele mașinilor atunci când se apropie să cerșească (n.n. Ce e rau in asta?! Agreati cersetoria? ) . Cam așa s-au comportat cei din PNL Neamț cu mine, în fața porții staținii Oglinzi. De parcă ei, domni distinși și cu multă treabă pe cap nu aveau timp de un mic intrus care să le dea cu degetele prin colivă înaintea oaspeților de seamă (n. n da, doamna ziarista, dl L. Orban este actualul Premier in tara in care dv v-ati nascut si traiti acum!) . O atitudine mai rece, neprimitoare și ironică n-am întâlnit în viața mea, nici măcar în mijlocul politicienilor maghiari din UDMR. Ca reporter în Harghita (n.n. !?), de atâtea ori am fost față în față cu “dușmanul”, dar nu s-a făcut rabat de la educație, bun-simț și eleganță în exprimare și gesturi. În schimb, românii PNL-iști din Neamț au dat cu mucii în fasole, cu aere superioare și importanță vremelnică de îți scădea instant oxigenul în sânge chiar și în mijlocul pădurii.

Spre final, autoarea “obiectivului”articol, afirma (insa fara eleganta!) ca, intre multe altele, ‘mneaei e si… apolitica!? Mai sa fie! Citesti, recitesti si, zau, nu-ti vine sa crezi! “Așa cum am mai precizat în unele conversații, pe care le-am avut ocazional, pe tema politicii, eu atât ca jurnalistă, cât și ca simplu cetățean sunt APOLITICA (n.n. sublinierea ne apartine) !? ? Nu are rost să înșir aici considerentele pentru care din punctul meu de vedere politicienii indiferent de culoare sunt o apă și-un pământ, (n.n. da, asta-i adevarat. Restul… ) însă nu pot să nu remarc că sub costumele politice frumos apretate zac niște caractere mai mult sau mai puțin frumoase. Dacă așa s-au comportat niște persoane care cică le au cu diplomația, cu om care dincolo de a fi jurnalist este și cetățean român, acum, înainte de alegeri, mă întreb, oare cum se vor comporta după dacă vor câștiga?… ”
Si daca va fi sau nu asa, asta-i oare principala grija a ziaristului… obiectiv?! Precis ca NU!

Daca in timpuri mai vechi, dar și în vremuri de răscruce, atunci când presa, ziarele scriau nu numai istoria clipei dar indeosebi ce li se ordona (fara cracneala!) de unicul partid, cel al comunistilor, acum-ziarele mai puțin, însă televiziunile mai mult -scriu istorie nouă, corectă și neaservită. Ca mai sunt si exceptii (pe care cred ca le cunoasteti deja sau, eventual, le banuiti) asta nu exclude chemarea adresata tuturor ziaristilor (adevarati, nu surogate) sa foloseasca condeile în slujba principiilor magistrale ale presei: adevărul și libertatea! Or, tocmai când profesia este onorată drept creație, când pana si ziariștii, mă rog, jurnaliștii în uzul actual, sunt dezbinați, ca întreaga noastră societate, cand etica, deontologia, rareori se află în vârful pixurilor sau în imagini vodeo, asemenea articole, evident partinice, n-au ce cauta. Nici macar in “ZiarTarguNeamt.Ro”… E doar o parere a celui care a slujit aproape o viata intreaga o profesie de creaţie şi de conştiinţă si care acum, invita pe aceasta cale pe colegii mai tineri sa gândeasca la viitorul lor cu propriile capete!…

Autor: Marc Ciubotaru – (Guest Post)

Categorie articol [ Guest Post, Televiziune, Radio, Presă ]
Ţi-a plăcut acest articol ? Atunci votează-l, aici:
   

4 comentarii la “Ziaristica – profesie de creaţie şi conştiinţă, nicicând o tribună a bârfei partinice!”

  • Francisc întâiul
    ... a scris la 30 septembrie 2020, 16:52   [#1]

    Ca să consideri jurnalismul prezentului o meserie nobilă trebuie să fii dus cu pluta, prietene Marc! „Ziaristica” nu a fost niciodată nobilă. „Scriitorii” de știri din media au fost întotdeauna argații puterii.

    Trăim niște vremuri în care toți suntem „jurnaliști”. Întrebarea e pe cine mai păcălim?

  • Francisc întâiul
    ... a scris la 30 septembrie 2020, 18:09   [#2]

    „Ziariștii” care populează mas-media prezentului sunt niște mercenari, prietene Marc. Dă din gură toată ziua pe toate canalele și fraierii ascultă cu gura căscată spusele lor.

    Unde oare s-a pierdut menirea presei, aia care era cândva (cel puțin teoretic) a patra putere în stat? Bag de seamă că în meandrele acestei democrații originale…

    Astăzi pornim televizorul și dăm de Badea, Gâdea și mulți alții ca ei. Cum apeși butonul de pornire, cum dai de indivizi plătiți să te lămurească despre gândirea greșită în care trăiești. Nu contează deloc dacă ai alte repere, băieții ăștia te vor convinge că nu gândești sănătos.

    Mâine pornim televizorul din reflex. Știa Pavlov ce știa…

  • Francisc întâiul
    ... a scris la 30 septembrie 2020, 20:02   [#3]

    Și o ultimă întrebare: de ce naiba nu pricepem că băieții ăștia „deștepți”, ce ne tot promit marea cu sarea, trebuie scoși de pe scena politică?

    Am ce am cu „reprezentanții”, asta e! Credeți că ăștia ne pot scoate la liman? Eu nu!

    Alegerile parlamentare din decembrie vor stabili viitorul. Avem de ales între un trecut mincinos și un viitor promițător. Alegerea ne aparține…

  • marc
    ... a scris la 1 octombrie 2020, 11:43   [#4]

    Sa stii Francisc(ai si spus-o),ziaristica adevarata,nepartinica si obiectiva,poate fi oricand o profesie(nu meserie,cum se tot spune!) nobila.Ca acum aceasta ,,meserie(sic!)e ca vai de ea ,o stim si o simtim cu totii.Dar ce poti sa faci cand,de multisoara vreme,tot romanu’ se vrea sa fie gazetar,fara nici-o chemare,sau ca-i mult pre increzator in (ne)talentul sau?!Politica si ziaristica sunt facute in prezent dupa ureche de niste oameni fara prea multa materie cenusie in capetele lor.Dovezi?Garla,cat firele de iarba care ne ineaca-n stupiditati ce si ne inabusa adevarata libertate!De schimbat,nici vorba!Mai cu seama intr-o tara ca a noastra intrata de multa vreme-n vrie…

Adaugă un comentariu

:) :( :d :"> :(( :dancing: :x 8-| /:) :o :-? :-" :-w ;) [-( :peace: arata toate iconitele »

Anti-Spam: Ce culoare are iarba?