Cuvinte nespuse…

Cui să te adresezi atunci când nimeni nu e dispus să te asculte? Cu cine să dialoghezi atunci când îți împarți singurătatea între două cutii de bere și certitudinea că deții cheia adevărului? Renunți la speranța că poți fi înțeles și tastezi cu strângere de inimă, folosind de prea multe ori butonul „delete”, ce-ți trece prin minte.
Te împaci cu ideea că ceilalți nu sunt destul de educați ca să te înțeleagă și te complaci cu marasmul.

Scrii (din când în când) câteva rânduri cu nădejdea că cei cărora te adresezi le citesc și sunt în stare să le și priceapă. Te enervezi atunci când rândurile tale sunt ignorate și o iei mereu de la capăt. Încerci să te faci înțeles, deși știi foarte bine că n-ai sorți de izbândă.

Tineretul prezentului e croit din altă „stofă”. Generația ta a îmbătrânit făcând bătături în palme de la furcă, sapă, coasă, târnăcop, lopată și alte asemenea unelte. Generația tânără de azi are bășici la degetul arătător de la „gâdilatul” „taciscrinului” (touch-screen, pentru cei avizați). Când te bagi în vorbă cu ei să nu faci greșeala de a aduce în discuție munca. N-au măturat niciodată o curte, dar se pricep la „frecatul” ecranului.

Pe cine să mai lămurești că pâinea cea de toate zilele înseamnă sudoare când trăim într-o lume ce a făcut din impostură regulă? Pe cine să mai convingi că Iliescu, Constantinescu, Băsescu sau Iohannis sunt răul mai mic? Populimea a ales încă o dată răul mai puțin rău. Era vai de capul nostru de alegeam răul cel mare…

Oricum e vai… Mama lor de „tehnocrați”, căci lumea politicii își vede de treabă: mai o pensie suplimentară pentru aleși, mai un vot împotriva arestării hoților. Vedeți-vă de oala de sarmale (fiindcă tot e Crăciunul) și nu vă băgați în horă dacă nu știți cum se dansează politica ce-o cântă muzicanții pe bani noștri, la anul și la mulți ani!

Suntem doar niște căței ce mârăie și se mușcă unul pe altul atunci când stăpânul aruncă osul. Ne „mușcăm” între noi, uitând că „osul” e plătit din propriul buzunar. Ne contrazicem în cuvinte, fără a băga de seamă că destinele noastre depind de niște impostori pe care îi alegem periodic.

De 26 de ani suntem călăriți și ne place acest lucru: dii, căluțule, dii!…

Autor: Francisc Bouda – (Guest Post)