Cazul “Ursul” din Sibiu

De câteva zile, la jurnalele de ştiri (aşa li se spune, dar…!), mai ales la Pro TV, ni se tot povesteşte, în detaliu, despre… ursul din Sibiu! Acum, săturat de atâtea amănunte şi comentarii pro şi contra, aproape că ştiu (şi nu numai eu) povestea pe de rost!

Cum a ajuns ursul (de aproape 200 kg) în zona centrală a urbei, cine l-a adus, de ce nu l-au tranchilizat, de ce nu s-a constituit chiar şi… o celulă de criză (cum i se tot spune…) care să rezolve, mai omeneşte, finalul… “vizitei”, protestele celor de la Protecţia animalelor, anchetele poliţiei şi ale procuraturii, părerile unor martori, marşurile de protest, mitingurile în acelaşi scop, etc, etc, sunt continuu văzute şi dezbătute, cu mult aplomb, în chiar deschiderea Jurnalului!

În ce mă priveşte, sincer vă spun că, în afara unor fireşti semne de întrebare, nu am nici un fel de părere. Doar câteva întrebări şi readuceri aminte. Mai ales că, iată, am ajuns chiar să vedem un pui de urs, hăituit şi stresat, cocoţat pe acoperişurile unor clădiri sau fugărit pe străzi de zeci de poliţişti şi vânători şi cam tot atâţia “gură cască” alarmaţi şi isterizaţi, într-un jalnic spectacol tragi-comic!

Şi totuşi, atunci când în numeroasele cazuri în care semeni d-ai noştri, copii, tineri sau maturi, români sau de alte naţii, au fost atacaţi, muşcaţi şi chiar omorâţi de câini! Reamintiţi-vă de moartea micuţului nevinovat, pricinuită de o haită de patrupede dezlănţuite, chiar într-un parc din sectorul 2 al Capitalei, de acelaşi tragic deznodământ al unui asiatic, al unei femei în vârstă, de păţaniile celor atacaţi de “rubedeniile” ursului… sibian, sau de alte animale sălbatice care, din cauze numai de ele ştiute(!?), au ajuns să atace omul, nu numai pe aleile pădurilor ci chiar în plină stradă (binecunoscuta realizatoare radio-tv Andreea M, vă poate destăinui şi alte amănunte revoltătoare, referitoare la ferocitatea unor animale!).

Aţi aflat, probabil, şi de sfârşitul tragic al unui cetăţean, aproape mâncat de propriul său câine, cât şi, din nefericire, de multe, multe alte asemenea întâmplări cutremurătoare! De ce nu s-a făcut, la timpul cuvenit, atâta tam-tam?! Nu-mi amintesc de marşuri de protest, de anchete, demisii şi nici de clădiri luminate în roşu!?

Sper să nu fiu acuzat de eventuală ură, repulsie sau nesimţire faţă de necuvântătoare sau c-aşi stimula o ofensivă de exterminare a lor! Nu, din contră. Dar nici nu pot fi de acord să facem dintr-o întâmplare “întâmplătoare” (accidentală), un caz DEOSEBIT, atât de mult şi insistent mediatizat! De asemenea, cred că ar trebui să nu se uite, că cel (sau cei) care, în dezordinea şi panica generală a(au) împuşcat puiul de urs, n-a (n-au) făcut-o din răutate ci mânat (mânaţi) de emoţiile momentului.

“Uneori, omul e în situaţia lui Cortes, de a arde toate corturile care l-ar putea duce înapoi, ca să poată merge înainte” (Octavian Paler) … sau “Omul este un animal raţional care întotdeauna îşi pierde cumpătul atunci când este chemat să acţioneze în concurenţă cu principiile raţiunii” (Oscar Wilde).

Nădăjduiesc şi cred că rândurile din citatele de mai sus, sunt destul de sugestive vis a vis de cele întâmplate zilele trecute în oraşul de pe Cibin! Dar să nu se uite că, totuşi, OMUL – a fost şi este suprema valoare a oricărei societăţi!

Autor: Marc Ciubotaru – (Guest Post)