Trebuie știut! (a doua parte)

nagy magyarorszg ungaria mare Trebuie știut! (a doua parte)

Trebuie știut! (a doua parte)

Reluăm aici cea de a doua parte din “Mesajul” semnat de pro.univ.dr. Ion Coja. (prima parte poate fi citită aici.)

Același exercițiu (spune dl.Ion Coja) nu ar strica să-l facem și cu ceilalți vecini, întrebându-ne câți ucraineni, ruși, bulgari, sârbi sau greci au scris pagini de istorie românească și câți români i-au fericit pe vecinii noștri și ar binemerita nu numai un cuvânt de recunoștință din partea acestora. Dar ar merita ca în toate aceste țări, în Grecia, în Bulgaria, în Serbia, în Ungaria, să înceteze prigoana împotriva celor ce simt românește și se consideră români! Oare cât vom mai tolera persecutarea și marginalizarea românilor fără a face auzit măcar protestul nostru, al românilor din România, care nu riscăm nimic demascând nerușinarea guvernanților vecini, a guvernanților noștri, complet surzi la suferință românilor din țările vecine?!
 
Pentru acei unguri care nu mai ostenesc blamându-i pe români în toate felurile, să le reamintim: la Trianon, în 1920, s-a decis crearea statului Ungaria! Budapesta nu mai fusese capitala unui stat adevărat, suveran, încă din 1527, după dezastrul de la Mohaci. Abia după 400 de ani, la Trianon, a apărut din nou un stat ungar.
De data asta, pentru prima oară în istoria lor, ungurii erau majoritari în propria țară. Iar statul ungar era, pentru prima oară, un stat național! Comunitatea internațională le-a făcut ungurilor acest dar, iar ei, maghiarii, considera că atunci, la Trianon, s-a produs cel mai mare dezastru din istoria lor!
Care e logica acestor resentimente? Cum puteți deplânge la nesfârșit dispariția granițelor care aparțineau altora, adică habsburgilor?! Nicidecum maghiarimii! Nu vă deranjează ridicolul situației?!
Până la Trianon, vreme de 400 de ani, ungurii au trăit sub guvernarea și administrarea altora: ba a turcilor, ba a austriecilor. Abia după Trianon, ungurii s-au trezit fără stăpân, liberi să se guverneze cum vor!
 
Și știți dumneavoastră, frați maghiari, care a fost prima inițiativă a politicienilor dumneavoastră de atunci, a liderilor de la Budapesta? Care a fost primul lor gând de autoguvernare maghiară, suverană și independentă pentru prima oară după 400 de ani? Nu știți, căci este tare jenant ce a decis, de capul ei, clasa politică din Ungaria! Au decis să trimită și au trimis la București o delegație, de trei conți maghiari, care i-au propus regelui Ferinand și lui Ionel Brătianu, ca Ungaria să se lipească la România, într-un stat dualist, după modelul dualismului austro-ungar instituit în 1867! Nici mai mult, nici mai puțin!
 
AȘADAR INSTITUIREA UNUI DUALISM ROMÂNO-UNGAR A FOST PROIECTUL POLITIC CEL MAI DORIT, SPERANȚA CEA MARE A POLITICIENILOR MAGHIARI!
 
Lipsiți de exercițiul guvernării, al libertății, fruntașilor unguri le-a fost teamă de riscurile și provocările la care te supune suveranitatea. S-au simțit singuri și neajutorați, neasistați! Nu știau încotro s-o apuce! Cam la fel cum au reacționat țiganii noștri când au fost eliberați din așa zisa robie: s-au trezit și ei dintr-odată neasistați și s-au întors pe capul boierului român să afle cu ce l-au supărat și să ceară să rămână mai departe sub pulpana sa!
Unde era disprețul politicienilor maghiari față de tot ce este românesc atunci când au venit la București cu căciulă în mâna cerșindu-ne întovărășirea?! Unde era dorul de libertate și neatârnare care animă se zice, întreaga istorie a cavalerilor maghiari?!
 
Prin ce impuneau românii în fata vecinilor maghiari? Prin faptul evident că în această parte a Europei, a lumii, statul cel mai vechi și mai stabil, cu o continuitate neîntreruptă de peste 600 de ani, era statul român. Nici în toată Europa nu găsești multe popoare care s-au învrednicit de o asemenea performanță politică! Semn de cumințenie și de înțelepciune atât la nivelul domnilor, cât și la nivelul omului de rând de la talpa Țării!

Deocamdată, stimați (eventual) cititori, ne oprim aici ! Promit să revin cu o ultimă parte din “Mesaj”, cu proxima ocazie… O zi bună,tuturor!
 
Autor: Marc Ciubotaru – (Guest Post)

harta ungaria mare romania ardeal transilvania Trebuie știut! (a doua parte)

Categorie articol [ Guest Post, Istorie, Vocea poporului ]
Ţi-a plăcut acest articol ? Atunci votează-l, aici:
   

Adaugă un comentariu

:) :d :)) =)) :| :( :(( #-o :-? :-w /:) :o :-j :peace: :x :-bd :-q :yes: :no: arata toate iconitele »

Anti-Spam: Ce culoare are iarba?