Transilvania Vision – O mare țeapă
Transilvania Vision – O mare țeapă !?
Ați visat să aveți parte odată de o vacanță de lux, la preț de nimic ? Ați vrea să petreceți un concediu, undeva pe o insulă de vis, la un hotel de 4 sau 5 stele, cu doar 200 euro de persoană pentru un sejur de 7 zile și 7 nopți ? Ce ziceți de o vacanță de 5 stele în Tenerife (Insulele Canare), cu doar 550 de euro pentru 4 persoane (adică 137 de euro/persoană) la un sejur de 7 zile ?
Sună … frumos, inimaginabil, incredibil … Da, acestea sunt “ofertele” cu care un așa zis tur operator / agenție de turism din România încearcă să-i păcălească pe fraieri… iar fraieri, sunt destui, atâta vreme cât acest tip de înșelăciune/escrocherie (”adusă” la noi în țara de către un englez), a umplut cu peste 10 milioane de euro buzunarele escrocului englez … milioane de euro făcuți pe spinarea credulilor.
În urmă cu două zile, am primit un telefon. Respectivul s-a prezentat ca fiind din partea unui institut de sondare a opiniei publice (în realitate, nu era altcineva decât un așa zis angajat al Transilvania Vision din Timișoara). M-a întrebat dacă, am fost în vacanță în ultimii ani, dacă am fost în România ori în străinătate, cât am cheltuit, dacă am fost mulțumit sau nu de prestațiile agenției de turism, dacă am fost sau nu mulțumit de cazare, masă, etc … Am primit și un număr de telefon, al unui individ numit Gilbert Mihai (0756-326.360), unde trebuia să confirm dacă particip sau nu la conferință … Și acesta (Gilbert Mihai) suferea de “diaree verbală cronică”, era insistent și părea foarte convingător la telefon.
La prima vedere, totul părea plauzibil. Am fost întrebat dacă sunt de acord să particip la o “conferință” de vreo 90 de minute, în care vor fi prezentate serviciile Transilvania Vision, cu ce se ocupă, ce face, etc… În timpul convorbirii telefonice, mi s-a spus de mai multe ori, că TOȚI participanții la această “conferința” vor primi unul dintre cadourile oferite de către cei de la Transilvania Vision, drept “mulțumire” pentru participarea la această întrunire și că acest lucru se va întâmpla fără ca eu să fiu obligat să cumpăr ceva !!!! Am fost asigurat de vreo trei ori, de acest lucru … Printre produsele oferite “cadou” (pachet de cosmetice și altele) se număra și o cameră video Sony, care … ce-i drept nu era “de aruncat”…
Dacă am văzut că insistă pe acest aspect, normal că mi-am pus problema în felul următor: merită să-mi pierd 90 de minute, mai văd și câteva oferte, poate chiar prind vreo ofertă bună de vacanță/concediu pentru anul viitor și de ce nu … poate mă aleg și cu o cameră video (vorba aceea: “calul de căpătate nu se caută la dinți…“). Cred că, orice om și-ar fi pus astfel problema …
Menționez că, până acum n-am participat la astfel de “conferințe”, deși am mai primit invitații, însă din partea altor firme și pentru altfel de servicii ori produse.
Am ajuns la conferința cu pricina. Întâlnirea a avut loc în sala de conferințe a unui hotel central … Am fost întâmpinați foarte frumos la recepția hotelului și am fost imediat preluat de către un consultant. În sala de conferințe, mergea muzica în surdină. Imediat cum au sosit ceilalți “invitați” (potențiali fraieri), au dat muzica la volum foarte mare și fiecare consultant a început “să se ocupe” de câte o perche/cuplu (soț și soție sau prieten și prietenă). Au spus că, acceptau doar cupluri, deoarece “ofertele” se adresează cuplurilor (explicația psihologului o veți vedea în materialele video de mai jos).
Așa zis-ul “manager” care prezenta slideurile de pe laptop cu ajutorul unui videoproiector (s-a recomandat ca fiind un moldovean de pe la Fălticeni), avea talentul oratoric al unui politician extrem de versat ori al unui pastor sectant. Era extrem de convingător în pledoaria sa …
La un moment dat, foloseau tot felul de tertipuri de genul: cineva bătea la ușă, “managerul” făcea semn unuia dintre asistenți iar asistentul ieșea din sala de conferințe vreo 10 minute, după care se întorcea înapoi, își cerea scuze și spunea că tocmai a încasat 20 de milioane în bancnote de 10 RON (lucru care i-a luat ceva timp, să numere bancnotele de 10 RON) de la un cuplu care fusese mai devreme, la conferința anterioară.
Trec peste amănunte, cert este că în primele 10 minute mi-am dat seamă că, în loc de o agenție serioasă, am dat peste niște șarlatani … Am rămas totuși la conferință, să văd ce se întâmplă mai departe, chiar eram curios de cum urmau să procedeze !?
Ne-au fost prezentate cataloage, broșuri, siteuri web (printre care și siteul oficial al Regency Resorts: www.regencyresorts.com), imagini superbe cu locații de lux din întreaga lume, ni s-a spus că putem obține foarte ușor chiar viză de SUA dacă dorim să facem o excursie în SUA și că o parte dintre românii care au obținut viză cu ajutorul celor de la Transilvania Vision și RCI, au tot rămas în SUA … Vă dați seama cum speculează indivizii ăștia, sărăcia actuală din România ?
În loc de 90 de minute, întâlnirea a durat vreo două ore … la finalul cărora, am fost întrebați dacă ne plac ofertele lor “de vis” (vacanțe de lux, exotice, la prețuri derizorii) și dacă vrem să tot semnăm contractul. Contractul trebuia semnat “pe loc” și achitat în avans suma integrală, ori puteam opta și pentru un sistem de rate. I-am spus consultantului că, oricum nu am atâția bani la mine și dacă mă hotărăsc, prefer să vin mâine să semnăm contractul și să achit sumă … Mi s-a spus că “nu se poate”, banii trebuie achitați ACUM, “pe loc” și că oferta este valabilă doar până la sfârșitul conferinței, după care el trebuie să trimită datele la sediul Transilvania Vision.
Bineînțeles că, la finalul întâlnirii, absolut nimeni nu a primit nimic ! Nici un cadou …
În fine … ajuns acasă, primul lucru pe care l-am făcut a fost să caut informații pe internet despre Agenția de turism Transilvania Vision, despre Regency Resorts / RCI, etc … Primele informații peste care am dat ? Transilvania Vision – O mare țeapă ! Sute sau mii de români păcăliți de astfel de “companii” care vând iluzii românilor: vacanțe de lux la prețuri derizorii. Doar un exemplu: http://steliadis.blogspot.ro/2011/03/transilvania-vision.html
Pe alte siteuri, am dat peste așa numiții “angajați” ai acestor companii fantomă, în general studenți și studente care după câteva luni de muncă n-au primit nici un salariu de la cel care se dădea drept “manager” al acestor afaceri, ori reprezentant al companiei de turism din străinătate …
Merită să urmăriți filmulețele de mai jos (filmate cu camera ascunsă)… Numele societăților se schimbă, apar altele, însă păcăleala este perfect identică … Excepția o face că în filmulețele de mai jos este metoda “cu licitație”, ori la întâlnirea la care am participat eu era prezentat conceptul de “time sharing“, respectiv puteam să am un fel de “proprietate” a mea (un apartament de lux) orinde în lume, în rețeaua de hoteluri a celor de la RCI (asta în linii mari…).
16 comentarii la “Transilvania Vision – O mare țeapă”
Daca e prea frumos ca sa fie adevarat, de obicei… asa este.
Multumesc de avertisment oricum
“ȚEAPA” a devenit aproape un fapt obisnuit in Romania si asta din caauza saraciei, incultura din ce in ce mai accentuata ce se prefigureaza la tinerii… viitori maturi ce vor fi pacaliti de excroci bine imbracati, cu alura de afaceristi si (trebue sa recunoastem) cu șarm. O ideie buna de a populariza astfel de practici si a atentiona pe cei mai “putin”… intelepti.
eu m-am fraierit (m-a tampit un fost coleg de liceu), sa particip la o sedinta din asta, unde nimeni n-a vrut sa zica cum ii zice firmei, numa ca e ceva deosebit, minunat etc, ca vin banii miliarde iti sar in buzunar.
si am platit 100 ron taxa de participare. fara factura.
Dolphin International
sistem mlm, mama lor.
de atunci am zis ca eu nu mai pun botul la tampenii d-astea…
E ceva de genul “excrocherii adevarate ” de la Discovery ce ai relatat tu …trebuie sa nu mai credem ca cineva vrea sa-ti dea aproape gratis lucruri sau servicii …cand auzi ceva de genul” doar pentru tine” si “numai x lei “sau “numai acum ” sa deschizi ochii mari …societatea capitalista de consum cu asta se ocupa peste tot in lume, asa ca terminati cu “numai la noi se intampla asa ceva” ,nu suntem nici mai prosti si nici mai destepti ca altii !
Am mai citit de aceştia, au fost şi reportaje prin presă. Dar orice articol în plus este binevenit pe astfel de teme, poate mai scapă câţiva oameni de pagubă că organele statului nici gând să-şi facă treaba.
Ceea ce mi se pare incredibil este cum în epoca informaţiei să mai existe persoane păcălite atât de uşor. Dacă acum 20 de ani trebuia să-ţi pui puţin gândirea logică în funcţiune pentru a filtra ţeparii, astăzi este de ajuns o căutare pe Google şi în câteva secunde ştii cu cine ai de-a face. Elementar de simplu şi se poate face de pe un banal telefon aflat în buzunar.
Paradoxul este că cu cât tehnologia devine mai avansată şi teoretic ne protejează de aceste escrocherii, cu atât oamenii se tâmpesc mai tare şi nu le este de nici un folos această tehnologie. Iar în acest caz ce să spun, plătesc taxa pe prostie. Mai grav este când chiar statul girează cu un plus de credibilitate diverse escrocherii şi ajung oamenii să creadă că da, deşi nu sună prea credibil, totuşi nu poate fi ceva ilegal din moment ce este şi statul implicat. Exemplu celebru: FNI-CEC. Exemplu recent şi trist: taximetriştii de aeroport.
Am fost sunata de vreo 3 sau 4 ori de cineva de la Transilvania Vision,chiar si anul trecut de vreo 2 ori si de fiecare data le-am explicat ca nu am nevoie sa merg in vacanta cu ajutorul lor ca imi rezerv singura biletele de avion si rezervarea la hotel de mai multi ani si este mai mult decat OK si mult mai ieftin,iar tipa respectiva a incercat in fel si chip sa ma comvinga ca poate si ea sa-mi rezolve vacanta ieftina,desi tocmai ii spusesem ca mi-am rezervat chiar in Tenerife si ca urmeaza sa plec,la bani cu putin mai mult decat imi oferea ea…pe moment mi-a fost putin ciuda findca eu facusem o rezervare in tenerife pentru 2 pers/7 nopti/mic dejun/3 stele plus bilete de avion dus intors ptr. 2 pers(cu 4 aeronave) la aprox 1000 euro iar ea imi oferea la 1000 de euro un sejur in Tenerife plus inca o vacanta in tunisia(sau asa ceva)…infine,mi-am spus ca daca ceva pare prea frumos ca sa fie adevarat,atunci nu este adevarat,cu siguranta si mi-am vazut de excursia mea! O cunostinta de-a mea si-a dorit sa mearga si ea in Tenerife dupa ce i-am spus ca mi-a placut in mod special si a fost sunata si ea de la Transilvania si mi-a spus ca este foarte fericita ca a facut o afacere buna(nu ca mine!!!) insa ea nu a plecat nici in zi de astazi…
Până la urmă regula este foarte simplă: orice lucru îşi are preţul său. Dacă îl găsiţi undeva semnificativ mai ieftin, este ceva necurat la mijloc. Este valabil atât pentru produse alimentare sau industriale cât şi pentru servicii.
Un exemplu foarte simplu: conform reţetarului, un kg de parizer trebuie să conţină 1,xx kg de carne (carnea conţine multă umezeală din care se pierde în timpul prelucrării). Dacă kilogramul de carne brută este peste 20 de lei, cum poate costa un kg de parizer de la 5-6 lei în sus?
Dar vorba aia… cand ceva ti se pare prea frumos… sa te gandesti de 2 ori inainte daca e adevarat sau nu.
Buna ziua, sunt din Iasi si am facut plangere la ITM si politie si ia ghiciti….. nici una dintre institutii nu au nici macar o sesizare cu privire la activitatea lor.
Nu inteleg de ce nu sesizati organele abilitate atat clientii care au fost pacaliti cat si acei tineri care au lucrat ca operatori call center , care habar nu aveau ca oamenii pe care ii contactau era victimele acestor escroci pentru care prestau, pe deasupra si fara bani….
Credeti-ma ca mai sunt oameni care vor sa “curete” Romania de aceste gunoaie…
Este ceva de tip joc piramidal… in sensul conferintei nu al domeniului si acolo ca si aici tine-au conferinte frumoase,prezentau persoane care castigau sute de mii de euro.dar de fapt cei ce castiga sunt doar ei. Isi bat joc de noi si de saracia noastra.
Eu n-am fost la prezentare, am auzit doar de ea, dar am fost acolo in Tenerife exact unde trimit astia.
Mi-a placut, nimic sa te dea pe spate, dar decent spre bine si nici n-am platit nimic
Atata timp cat vor exista oameni care vor dori vacante de vis la pret de nimic, vor exista si astfel de oameni, care se ocupa cu asa ceva.
Am auzit si pe Europa fm ceva asemanator…penibile astfel de persoane/companii!
Eu am fost in Tenerife, dar cand am incercat sa-i contactez pentru al doilea sejur, nu mai exista nici un telefon valid din cele date in contract, iar la e-mail nu mai raspunde nimeni.
Se pare ca toata lumea a ramas tepuita de acesti escroci.
Am vorbit in Cipru si zic ca nu mai au contract cu TV din 31.12.2012. Cica daca vrem sa mergem sa platim 450 euro in avans la ei.
Azi am depus plangere penala impotriva Transilvania Vision.
Chiar daca nu cred ca mai recuperam vreun ban de la ei, macar sa-i condamne pentru inselarea a sute de oameni, dintre care multi n-au apucat sa mearga nici macar in una din cele 2 excursii contractate.
GABI, inainte sa mergeti in Tenerife, vi s-a cerut sa completati vreun formular de rezervare ?
Salut, acum vreo 2 ani am “lucrat” si eu la aceasta agentie. Este perfect adevarat articolul asta, eram o droaie de studenti care, amagiti de un comision fabulos in caz de reusita, am acceptat sa venim zi de zi fara sa semnam vreo hartie… Aveau un spatiu inchiriat, cateva birouri de o persoana, telefoane fixe si vreo 2-3 celulare de la care mai sunam diverse numere de mobil… “portofoliul de clienti” era o carte de telefoane din care sunam in fiecare zi cate o litera din alfabet… si intr-adevar discursul era acelasi prezentat in prima parte din articol…
Am castigat in doua luni banii pe transport pentru doua saptamani si cam atat… Pacat, pentru ca intr-o era in care banii sunt foarte greu de fabricat exista si astfel de specimene. Imi cer scuze tuturor celor care i-am abordat insa pe atunci nu stiam nimic din toate astea… eram un simplu student care dorea sa mai faca un ban…
Va salut si toate cele bune!