Traian Vuia, despre Marea Unire

Traian Vuia 150x150 Traian Vuia, despre Marea Unire

Traian Vuia, despre Marea Unire

Traian Vuia s-a născut în 1872 în satul Surducu Mic (parte a fostei comune Bujoru, astăzi numită Traian Vuia, județul Timiș) din (fostul comitat) Caraș-Severin, care la aceea vreme făcea parte din Austro-Ungaria, în prezent este parte a României.

Traian Vuia fost un inventator român, pionier al aviației mondiale. Pe data de 18 martie 1906 el a realizat primul zbor autopropulsat (fără catapulte sau alte mijloace exterioare) cu un aparat mai greu decât aerul.

Traian Vuia despre Marea Unire: “Toată Unirea s-a redus la un gest pur teatral, pe care ciocoii din Vechiul Regat l-au primit cu zâmbet

Într-o scrisoare din anul 1922, Traian Vuia îşi arată dezamăgirea față de cum s-a realizat Unirea Transilvaniei şi Banatului cu România.

Scrisoarea adresată de Traian VUIA, avocatului George DOBRIN

Garches, 11 aprilie 1922(1)

Iubite Domnule Dobrin,

Am urmat cu mare atențiune campania electorală. Dacă vă reportați la scrisorile mele din 1919, aflați că toate s-au petrecut aşa cum trebuiau să se petreacă. “Cum îți aşterni, aşa dormi”. Cînd s-a făcut unirea, nu s-a pus nici o condițiune. Au fost două momente istorice cînd trebuiau discutate condițiunile Unirei.
1. Înainte de intrarea României în războiul european, cînd România cu concursul mandatarului Partidului Național Român a stabilit frontierele României Mari, cari au servit de bază guvernului român în tratativele sale cu aliații. Era momentul cel mai favorabil pentru fixarea condițiunilor noastre.
2. După armistițiu, la Alba Iulia [la 1.12.1918 -n. S.F.], sau mai bine zis înainte cu ceva. Aici au lucrat oamenii noştri în mod copilăresc. S-au făcut declarațiuni platonice, cari angajează mai mult pe aceia cari le-au făcut, decît pe guvernul român. Unirei trebuia să precedereze un pact bilateral între guvernul român şi mandatarii poporului nostru întrunit la Alba Iulia şi ratificat apoi printr-o Constituantă.
Toată Unirea s-a redus la un gest pur teatral, pe care ciocoii din Vechiul Regat l-au primit cu zîmbet şi au zis că suntem naivi că n-au avut nevoie decît de a deschide uşa casei în care noi am intrat de voie.

Cînd doi indivizi se asociază, cînd două societăți fuzionează, se face un contract, un pact.

Condițiunile Unirei trebuiau stipulate. E. g., că în decurs de 10-20 ani soldații recrutați din Transilvania şi Bănat să fie lăsați în garnizoanele din aceste provincii. O lege electorală clară şi precisă etc. Mă dispensez de a vă înşira motivele acestor condițiuni şi a altora, cari ar fi trebuit să fie corolarul garanțiilor fundamentale.

Cînd în 1917 şi 1918 prin forța împrejurărilor şi neîmpins de nici o ambițiune personală am fost silit să mă ocup de prepararea Unirei noastre a trebuit să văd vîrful urechilor lor (ale politicienilor din Vechiul Regat, n. H. M.). Ei nu admiteau nici măcar termenul “unire”. Baza anexărei după dînşii trebuia să fie sacrificiul adus de Vechiul Regat prin participarea lui în războiul european. Raționamentul lor ducea drept la acea ce dreptul internațional numeşte “droit de conquète”. Şi într-adevăr, Unirea s-a făcut pe această bază. Ei, ca să nu vatăme susceptibilitatea şi ştiind că suntem naivi şi neexperimentați, ne-au lăsat să vorbim despre Unire, lăsînd ca timpul să ne trezească. De altcum dînşii, evident mai iscusiți, mai şireți, mai inteligenți decît noi – asta trebuie s-o recunoaştem, deşi au un fond moral inferior – au priceperea afacerilor şi experiența, să nu uităm proverbul maghiar: “zemesé a világ(2)” – au avut nevoie de un timp oareşcare, ca să se înstăpînească la noi, să se aşeze administrativ şi milităreşte. Împrejurările, în special expedițiunea contra lui Kun Béla, i-a favorizat. Proba, că îndată ce s-au simțit stăpîni, prin un ucaz au trimis la plimbare consiliul dirigent.

C-un cuvînt, “Unirea” a fost o bătaie de cuvinte, ea n-a fost decît o anexare deghizată, un hap amar învăluit în zahăr. N-avem să ne învinovățim decît pe noi înşine: lipsa noastră de înțelepciune, de pricepere, superficialitatea noastră proverbială, absența unui bărbat cu pregătire europeană, o naivitate nepermisă la aceia, cari pretind a conduce destinele unui popor. Vorba noastră: “mintea românului este cea din urmă”. “Denkfacilheit” a românului despre care ne vorbea fericitul director [Martin Ignaz -n. S.F..] Billmann(3). Ceea ce mă întristează mai mult şi mă face să mă lapăd de optimismul meu obicinuit este cînd mă gîndesc la acea ce mi-ați repetat de atîtea ori: “Suntem un popor nefericit”. Trebuie să rămînem şi de aici înainte slugi şi cerşitori pe la uşile domnilor.

În 1918 am atras atențiunea dlor. Sever Bocu, Octavian Goga şi Vasile Lucaciu asupra chestiunei Unirei, le-am expus că Unirei trebuie să-i dăm o bază juridică şi conformă dreptului internațional. Am văzut însă imediat că mă aflu în prezența unor ignoranți, fără nici o pregătire serioasă, hableuri. N-am fost înțeles şi am fost suspiționat, că voiesc independența Transilvaniei. Dar pentru ca să ne putem uni cu Regatul Român, trebuia mai întîi să rupem cu Ungaria, adică să ne declarăm independenți şi apoi ca popor liber, printr-un act bilateral, luînd angajamente reciproce, să ne unim cu Vechiul Regat spre a forma Noua Românie. Cînd am văzut în ce mîini necompetente, peşti politici ai fanarioților, este depusă soarta poporului român aici, m-am retras scîrbit. Bărbații noştri cred că marile probleme politice se rezolvă prin discursuri frumoase, fraze alese, alegorii patriotice şi ditirambe poetice.

Cînd a sosit Al. Vaida* aici [la Paris pentru tratativele de pace -n. S.F.] cu delegațiunea transilvăneană şi cînd m-a invitat să fac parte din ea, mi-am luat libertatea de a-i expune situațiunea fără nici un înconjur. A recunoscut că s-au comis greşeli. Era evident că critica mea se purta şi contra Partidului Național Român care a comis greşeli ireparabile. Cuvintele mele i s-au părut exagerate. Am adăugat că la ultimul mijloc, capabil de a repara această eroare, nu vom avea niciodată recurs, pentru că este în contrazicere cu tot trecutul nostru şi cu caracterul intelectualilor de la noi.

V-am făcut acest preambul istoric, pentru ca să pot trage concluziunile. N-am nici o nevoie de a fi profet, pentru ca să ştiu ce curs vor lua evenimentele şi care va fi atitudinea noastră şi în special a Partidului Național Român. N-am crezut niciodată că ungurii ne vor maghiariza.

Pînă în timpurile mai recente am avut credința că (cei din Vechiul Regat, n. n.) nu ne vor fanariotiza, acum mă tem că nu vom putea scăpa de acest virus bizantin, pentru că fanarioții dispun de mijloace, cari lipseau ungurilor.

De altcum ei nu par prea grăbiți a ne ciocoi. Ei au probe istorice despre blîndețea, răbdarea noastră fără margini, resemnarea cu care am purtat atîtea juguri în decurs de atîtea secole. Ei nu ignorează nici teama noastră de rezistența violentă. Ne vor lăsa să strigăm şi să ne lamentăm pînă ce vom obosi şi ne vom calma. Cînd citesc gazetele noastre şi frumoasele discursuri ale şefilor partidului, îmi aduc aminte de teribilul din poveste, care, pus în fața adversarului, strigă către soții lui: “Rețineți-mă ca să nu se întîmple o nenorocire”. Bărbații noştri vor continua a umbla pe la icoane, vor adresa telegrame şi petițiuni către rege şi vor epuiza toate căile legale. Ştim ce înseamnă asta.

Dacă guvernul din Bucureşti nu comite greşeli prea mari, nu se duce să danseze pe ghiață, ca măgarul, şi dacă o nouă comoțiune europeană nu zguduie din temelii România Nouă, de acum 20-30 de ani ne vom trezi balcanizați. După ce am avut frumosul vis de a debalcaniza pe frații noştri de dincolo de Carpați. De altcum, dacă amestecăm fructe sănătoase cu fructe stricate, este evident că nu cele stricate se vor însănătoşi prin contactul lor cu cele sănătoase, ci şi cele bune vor putrezi.
[în continuare, Vuia se referă la propunerile făcute statului român, privind industrializarea aparatului său de zbor şi a motorului cu combustie internă continuă. În cazul acceptării propunerilor sale, marele inventator urma să se întoarcă acasă!(4)]

Traian Vuia Aeroplan Traian Vuia, despre Marea Unire

Ţi-a plăcut acest articol ? Atunci votează-l, aici:
   
Comentează acest subiect
Acest articol a fost publicat de , miercuri, 23 decembrie 2015 in categoria Istorie. Poti sa urmaresti raspunsurile catre acest articol prin RSS 2.0 feed. Poti sa adaugi un comentariu, sau poti sa pui un trackback (link) de pe propriul tau site:

Ctrl + C pentru a copia linkul

2 comentarii la subiectul “Traian Vuia, despre Marea Unire”

  1. Severus

    Vedem convingeri politice contradictorii, ca si in zilele noastre. Observ aici la Traian Vuia influentele Austro-Ungare, si se pare ca el ar fi vrut ca Marea Unire sa se faca altfel, cu mai mare grija ca sa nu aiba de suferit Banatul[zona in care era nascut]. Probabil ca nu toti erau asa destepti ca el, dar minunea s-a infaptuit si romanasii s-au unit, asta e important. Daca pe vremea aceea unii vedeau unirea ca si o anexare, in final a fost bine, si iata ca azi toti romanii din toate zonele Romaniei au aceleasi drepturi.

    Nu am fost nici primii nici ultimii care ne-am facut o tara mai mare, prin unire.

    Ce frumos suna acest indemn : Romani de peste tot, uniti-va!

  2. Francisc întâiul

    Chiar sună frumos îndemnul la unire, domnule Severus! Hai să dăm mână cu mână cei cu inima română și să dansăm cu bucurie hora unirii noastre, lăsând clasa politică de care avem parte să se „bucure” în postura de spectator, căci prea ne-au amăgit cu promisiunile lor…

    Când te gândești că e atât de simplu, te-apucă pandaliile. Cum naiba e posibil să ne conducă indivizi precum Vanghelie sau Mazăre când ștampila e în mâinile noastre? Pare-se că nu am învățat încă să o „înmuiem” în „tușiera” democrației…

RSS

Adaugă un comentariu

Autentifică-te pe site și nu va mai trebui să completezi căsuțele de mai sus.

:) :( :d :"> :(( :dancing: :x 8-| /:) :o :-? :-" :-w ;) [-( :peace: arata toate iconitele »

 

Acum poți adăuga pe site, propriile tale articole. Click aici !



Matrimoniale