Termoizolație exterioară apartament

termoizolatie exterioara apartament Termoizolație exterioară apartament

Termoizolație exterioară apartament

Recent am cumpărat un apartament cu 3 camere, într-un bloc cu 4 etaje. Blocul este construit din cărămidă și în mare parte nu este izolat termic pe exterior. Există aproape jumătate dintre apartamente care sunt izolate termic pe exterior, al meu însă nu este izolat termic. Termoizolația realizată la apartamentele care deja sunt izolate termic, bănuiesc că sunt făcute cu polistiren, așa cum de fapt a făcut toată lumea până acum …

În trecut, am efectuat și eu termoizolații la un alt apartament. În momentul în care am renovat apartamentul, am început renovarea prin a efectua o termoizolație interioară cu polistiren de 2.5 cm, peste care a fost trasă plasă, iar peste acea plasă a fost “tras” glet și a fost efectuat zugrăvitul. La momentul respectiv, îmi amintesc că s-a simțit diferența de temperatură, în special în una dintre camere care era situată pe colț și unde întotdeauna era mai rece decât în restul apartamentului.
După câțiva ani de zile, a venit o firmă care ne-a propus termoizolație exterioară cu polistiren. Cum a făcut toată lumea, am făcut și eu termoizolație exterioară (deși aveam deja termoizolație interioară). Anveloparea termică s-a efectuat cu polistiren de 10 cm iar rezultatele au fost pe măsură, îmi amintesc că mi-a scăzut factura la gaz cu vreo 40%.

Problemele au început să apară în timp, după vreo 7~8 ani de zile, când în anumite locuri a început să se formeze igrasie. Am “rezolvat” temporar situația, cu o soluție antimucegai de la BISON, însă eram conștient de faptul că era doar o rezolvare temporară și că mucegaiul va apare din nou după o vreme …

termoizolatie exterioara apartament 1 Termoizolație exterioară apartament

Între timp m-am mutat și pentru că vechiul apartament era situat într-un bloc construit din plăci prefabricate din beton, am ținut neapărat să cumpăr un apartament într-un bloc construit din cărămidă. Noul apartament este foarte “uscat”, iar de asta mi-am dat seama în special după comportamentul florilor de apartament pe care trebuie să la ud regulat și cărora trebuie să le pulverizez frunzele pentru că se usucă vârfurile acestora, uscarea vârfurilor frunzelor se datorează tocmai umidității foarte scăzute din apartament.
Până în acest punct, sunt mulțumit: nu am umiditate în apartament și nici igrasie, este un apartament “uscat”. Nu știu în ce măsură, asta se datorează și faptului că pereții sunt din cărămidă și nu din plăci de beton !?

Apartamentul este destul de mare (cu 3 camere) iar factura la gaze este pe măsură. Având experiența vechiului apartament, unde după anveloparea termică mi-a scăzut factura la gaze cu vreo 40%, m-am gândit că asta ar trebui să fac și aici, respectiv să izolez termic apartamentul. Izolația termică interioară iese din discuție, nu mai vreau așa ceva, iar asta din mai multe motive: mereu trebuie să am grijă să nu lovesc pereții, izolația interioară reduce spațiul util din interior, etc … Drept urmare, singurul lucru care-l iau în calcul este izolația termică exterioară, mai ales că apartamentul este situat la parter și bănuiesc că este mult mai simplu decât dacă apartamentul ar fi fost undeva la etajele superioare – cunosc situații când firmele au refuzat efectuarea lucrărilor de termoizolație la etajele superioare, dacă nu se efectua izolație la tot blocul, în plus ai nevoie de acordul vecinilor, al asociatiei, etc …

termoizolatie exterioara apartament 2 Termoizolație exterioară apartament

Din documentările efectuate, am înțeles că izolația termică exterioară cu polistiren (mai corect spus, anveloparea termică) nu este tocmai cea mai fericită idee, pentru că polistirenul nu permite pereților să “respire”, motiv pentru care în timp se va produce mucegai.
Izolația termică cu vată minerală are și ea neajunsurile ei, pentru că vata minerală are proprietatea de a reține apa/umezeala …
Dacă tot vreu să termoizolez apartamentul, vreau să o fac “bine”, în sensul că nu vreau să modific “proprietățile” apartamentului care în acest moment este unul “uscat”, fără urmă de umezeală …

Termoizolație exterioară cu Multipor

termoizolatie exterioara apartament 3 Termoizolație exterioară apartament

Un material oarecum interesant peste care am dată până acum, este Multipor-ul, care, din câte am înțeles, este un material termoizolant care permite pereților să “respire”. Problema este că, Multipor-ul este un material dedicat termoizolațiilor interioare, nu celor exterioare !? Iarăși, am mai citit opinii pe internet, în care mulți spuneau că, Multipor nu este altceva decât un fel de BCA, puțin diferit …

Termoizolație exterioară cu spumă poliuretanică

termoizolatie exterioara apartament 4 Termoizolație exterioară apartament

O altă metodă despre care am citit, ar fi termoizolația cu spumă poliuretanică, despre care însă nu știu mare lucru: cât de eficientă este, care sunt costurile comparativ cu Multipor, polistiren ori vată minerală, rezistența în timp, etc … !?

Deci, dacă printre cititorii acestui articol există și persoane care se pricep în acest domeniu, aștept cu interes sfaturi … Sunt convins că mulți dintre cititori s-au lovit de aceste probleme, ori sunt interesați de acest subiect.

Ţi-a plăcut acest articol ? Atunci votează-l, aici:
   

4 comentarii la “Termoizolație exterioară apartament”

  • eli
    ... a scris la 24 iunie 2015, 8:36   [#1]

    Izolaţia pe interior e cea mai bună, pentru că după aia nu mai trebuie sa încălzeşti pereții de beton, cărămidă, bca, etc.Tavanul e opţional, dar îl vei face pt. încă un plus de căldură.Şi abia atunci vei vedea economie serioasă.
    Când am timp

  • eli
    ... a scris la 24 iunie 2015, 8:39   [#2]

    Revin cu mai multe detalii (nu am editare pe telefon, de aia am făcut dublu post).

  • JoinT
    ... a scris la 8 iulie 2015, 17:18   [#3]

    Decat sa-mi fac izolatie interioara mai bine imi lipesc guma de tavan in fiecare zi. =)) Motivele le-ai enumerat f bine.
    Nu cred ca exista solutie fara compromis. Adica materialul perfect. In orice caz peretele trebuie sa respire, ca sa nu apara mucegaiul. Parerea mea e ca trebuie ales un material poros de izolat exterior care sa protejeze termic cel mai bine. Si nu uita ca cel mai bun izolator termic este aerul.

  • ... a scris la 24 ianuarie 2016, 13:28   [#4]

    Pana la urma ce varianta ai ales?

Adaugă un comentariu

:) :( :d :"> :(( :dancing: :x 8-| /:) :o :-? :-" :-w ;) [-( :peace: arata toate iconitele »