Televiziuni locale și jurnaliști în slujba baronilor locali

televiziuni locale Televiziuni locale și jurnaliști în slujba baronilor locali

Televiziuni locale și jurnaliști în slujba baronilor locali

Mă tot întreb, oare câtă ipocrizie poate încape și cât de infect poate fi caracterul unora? Atât al unor aleși locali cât și a multora dintre jurnaliștii locali !? Pentru că am asistat de-a lungul anilor, la degradarea actului jurnalistic local și cred că doar niște persoane cu creierul cât nuca, ar putea crede în minciunile servite zilnic pe posturile locale de televiziune.

N-am să dau nume, tot ce sper este ca cei în cauză, măcar să tresară o idee la citirea acestor rânduri și să conștientizeze că ceea ce fac, nu este deloc sănătos pentru societate! Tot acest sistem de manipulare prin media (televiziune, radio, ziare) este conceput în a le sprijini interesele.
Mi-a fost dat să văd tot felul de pseudo-jurnaliști care scuipau flăcări pe gură împotriva unui anumit candidat ori ales local (prin ziarele locale și în emisiuni de televiziune locale), ca mai apoi, după doar câteva luni de zile să fie angajați de către televiziunea locală a celui pe care-l porcăiau … și dintr-o dată, opiniile acestor pseudo-jurnaliști se schimbau radical, la 180 de grade! Dintr-o dată, primarul pe care mai înainte îl făceau troacă de porci, devenea în opinia așa zișilor jurnaliști, unul dintre cei mai destoinici primari pe care i-am avut urbea. Și ce mai realizări mărețe, și ce mai ordine și disciplină în urbe de când cu noul primar …

După un an sau doi, din neștiute motive, respectivii jurnaliști dispăreau de pe lista de plată a postului de televiziune local ori a ziarului local controlat de către primar ori de către vreun alt “ales” local … Și imediat, pseudo-jurnaliști începeau să-l facă din nou troacă de porci pe cel pe care până mai înainte cu doar câteva luni de zile îl ridicau în slăvi!
Băăăăi, ăștia, jurnaliști de 2 lei care sunteți, nu vă crapă obrazul de rușine?

Pe de altă parte, același lucru s-a întâmplat și cu posturile de televiziune locale și cu ziarele locale. Îi făceau troaca de porci pe consilierii locali, pe primar, etc… După o vreme, ajung în pragul falimentului și printr-o “conjunctură” ajung să fie cumpărați taman de către primar ori de către cei pe care mai înainte îi scuipau. Subit și dintr-o dată, poziția și opinia postului de televiziune local, se schimbă la 180 de grade, începând să prezinte zilnic, realizările mărețe ale primarului și ale consiliului local.

Cât jeg poate exista oare în mintea și în sufletele acestor pseudo-jurnaliști de provincie? Cât jeg poate exista oare în mintea și sufletele baronilor locali (primar, președinte de consiliu județean ori parlamentar) care-și cumpără ori înființează un post de televiziune local, radio sau ziar, în care zilnic să fie preaslăviți?

televiziuni locale 1 Televiziuni locale și jurnaliști în slujba baronilor locali

Ţi-a plăcut acest articol ? Atunci votează-l, aici:
   

Un comentariu la “Televiziuni locale și jurnaliști în slujba baronilor locali”

  • ... a scris la 17 iunie 2015, 0:12   [#1]

    Dane, nu mai exista rusine de peste 20 de ani, cum sa ii mai intrebi asa ceva? Exista doar mitici care dirijeaza persoanele dupa bunul plac.

Adaugă un comentariu

:) :d :)) =)) :| :( :(( #-o :-? :-w /:) :o :-j :peace: :x :-bd :-q :yes: :no: arata toate iconitele »

Anti-Spam: Ce culoare are iarba?