Superlative, dar și curiozități în accepție negativă!

steaua bucuresti gigi becali Superlative, dar și curiozități în accepție negativă!

Călătorind încolo și încoace prin România, fiecare dintre noi lăsăm în urmă multe locuri nevăzute și înca multe alte lucruri neștiute. Cât de greu poate fi să cunoșți o țară de 240.000 km², cu peste 19 milioane de locuitori, 260 de orașe, 2700 de comune, 900 km de munți, 18.000 de biserici, mii de ani de istorie neîntreruptă și un șir nesfârsit de povești despre toți și despre toate acestea, e de la sine înteles. De aceea, între peregrinările obișnuite și destinațiile eventual plănuite, mai râmâne însă loc și pentru câteva rânduri despre… curiozități și superlative românesti!

Acum, deși cred că n-ar fi cazul, am să reproduc totuși, din Dex, definiția superlativului:
SUPERLATÍV, -A, superlativi, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre calificative) Care exprimă o calitate în gradul cel mai înalt.
Gradul superlativ = grad de comparațieal adjectivelor și al adverbelor, care arată că însusirea exprimată este la un grad foarte înalt sau la gradul cel mai înalt ori cel mai scăzut în comparație cu altele de aceeași natură…

Alături de curiozități, “Culmile“, cum le mai spunem, provoacă râsul prin ironiile pe care le exprimă. Multe dintre culmi ni se potrivesc nouă, românilor! Nu am găsit însă nicio expresie româneasca care să fie exact de formă: ești culmea! Dar în urmă cu ceva timp, privind pe micul ecran, între altele, mi s-a dat să văd cum onor… dl. Gigi Becali, îi tot promitea antrenorului Olăroiu (acum, se pare că-i pe la arabi!) că-l onorează cu zece milioane de euro(!?) dacă vine la FCSB și promovează echipa în grupele Ligii Campionilor! Realmente am rămas nu numai mut, dar și contrariat de ce văd și-mi aud urechile! Era ceva care, din naivitate (ca să nu zic prostie) sau din cine știe ce alte cauze, patronul sus amintitei echipe îl consideră pe Olăroiu drept,… făcător de minuni! Este ceva nemaiîntâlnit, ca și cum s-ar înțelege că, mult dorita (exprimată în fiecare an!) promovare (calificare), este nu numai aproape, ci chiar sigură, doar… prin prezența acestui antrenor! Restul, adică jucătorii, talentul și pregătirea lor, dăruirea și multe alte atuuri, nu mai contează!

Pentru început, am luat-o drept glumă sau o nouă dovadă a modului triumfalist și visător a acestui multi-milionar. Dar citind “vestea minunată” și prin presa scrisă, m-am decis s-o trec în rândul (bogat și divers) al curiozitatilor și “culmilor” specifice, cum spuneam, nouă, românilor. Ceea ce am și făcut și fac, catalogând-o drept… o culme, fie a naivității sau, de ce nu?, chiar și a prostiei! Drept urmare mi-am propus să analizez serios acest concept atât de vast și de ofertant plecând de la premiza că îndeobște inteligența pare să se afle pe agenda tuturor psihologilor, prostia – nu. De ce oare?

Răspunsul l-am aflat din câteva definiții date de la psihologi. Între acestea: felul cum unii oameni își dau cu dreptul în stangu’, se dezadaptează, sunt stângaci și naivi, cum cred în minuni și-n miracole sau cum, cu o larghețe și emfază greu de explicat, oferă “salvatorilor” sume exorbitante ce sfidează chiar și bunul simt! Toate mi se par la fel de interesante ca obiect de studiu, pe cât este și felul în care se descoperă cândva mecanismele lumii vii, ale tehnicii!

Simultan mi-am amintit și de cărturarul renascentist Erasmus din Rotterdam, care în 1511 (dacă nu greșesc) publică eseul intitulat “Laus Stultitiae” (Elogiul prostiei), în care virtuțile prostiei erau lăudate, evident ironic (prin intermediul antifrazei, figura retorică prin care se întrebuințează un înțeles contrar celui obișnuit). De fapt, din câte mi s-a mai dat să aflu, conceptul «Prostie» este un termen folosit în limbajul colocvial, nu și în știință. Am putea traduce în termeni științifici prostia drept inabilitatea de a realiza conexiuni între informații sau de a realiza unele greșite. Tehnic, acest fenomen are două cauze general acceptate: lipsa de informație (din cauza inculturii, a educației precare) și inabilitatea fizică de a activa suficiente informații în creier sau ceea ce numim handicap mental… Prostul adevărat (în general vorbind) nu învață de la alții, ba chiar mai mult, nu învață nici din propria experiență, fiindcă ideea proastă e doar o dorința, o aspirație personală, adesea stereotipă, argumentată eventual cu argumente nepotrivite. Inflexibilitatea prostului nu se manifestă în virtutea unui ideal etic, ci doar din iubire de sine. Când e contrazis cu argumente valide, confundă dreptatea sau adevărul cu propria persoană, cu propriul statut, și devine mojic (dacă una sau mai multedin însușirile sau “caltati” sus scrise i se potrivesc și d-lui Becali, eu n-am nici-o vină întrucât, am precizat, că referirile cu pricina sunt scrise și referioare la modul general, nu personal).

Acum, poate că iarăși va întrebați: care-i de fapt, Culmea prostiei ? Simplu de răspuns, “Să faci pe prostu’ și să ramâi așa“! Unii ce-i drept, se mai și schimbă, se mai deșteaptă câte puțin dar, din păcate, mulți (dintre proști) rămân… consecvenți prostiei!

Dar Culmea naivității de care, eventual, îl suspicionam pe G.B.?: “Să-l întrebi pe medicul care ți-a recomandat să dormi o oră după masă, dacă n-ar fi mai bine să… dormi în pat…“! Ne permitem așadar, chiar să ne și relaxăm nițel cu acel citat socratic: «eu știu că… nu știu nimic», râzând de pretenția și aroganța unora de a “controla” lumea printr-o înțelegere îngustă, pentru ca apoi, doar în câteva zeci de minute mai târziu, să revină la starea obișnuită de… judecători exigenți care încearcă să introducă infinitul în niște sertare mintale rigide și, evident, neîncăpătoare de atâta prostie de a tot-știutor!

Iar dacă tot am vorbit (scris) de “culmi“, doresc să va mai spun că acestea (culmile) pot fi întâlnite astăzi în mai toate domeniile de activitate, mai ales la noi, în România unde, cum bine se știe, aproape totu-i culmea! Iată doar câteva exemplificări, aleatoriu alese:
– Culmea politicii guvernului în județele Covasna și Harghita: “Românizarea românilor.“;
– Culmea diplomației: “Să gândesti de două ori înainte de a nu spune nimic.“;
– Culmea frustrării: “E prima oară când descoperi că n-o poți face a două oară…“;
– Culmea puterii: “Să tragi cu… Arcul de triumf!“;
– Culmea paranoiei: “Să crezi că într-o grămadă de rugbi se vorbește despre ține!“;
– Culmea culmilor (1): “Culmea e, că nici eu n-o știu!…“;
– Culmea… CULMILOR- (2): “Ar fi culmea să o mai știi și pe asta!!!

În adolescență-am vrut
Multe vise să-împlinesc.
Am fost naiv, n-am știut…
Că visele amăgesc.

- ne spune și catrenul lui Dumitru Delca.

Iar acum, la final: Culmea culmilor!, sau asta-i chiar, culmea! EVEREST!
P.S. Altă… Culme, dar cu adresa precisă la dl. Becali, cel care desconsideră antrenorul FCSB-ului, asumându-și orice risc:
Culmea foamei: “Să-ți fie atât de foame încât să-ți dorești să mănânci și bătaie” (de la orice echipă!)…

Autor: Marc Ciubotaru – (Guest Post)

Categorie articol [ Guest Post, Umor ]
Ţi-a plăcut acest articol ? Atunci votează-l, aici:
   

2 comentarii la “Superlative, dar și curiozități în accepție negativă!”

  • Anonim
    ... a scris la 25 octombrie 2018, 19:15   [#1]

    E super creepy partea cu omori o familie dar respct ca te-ai chinuit sa scrii atat de mult.
    Ori cum super te-ai chinuit sa scri atat de mult.

  • Marc.
    ... a scris la 26 octombrie 2018, 15:05   [#2]

    Anonimule,de ce te acoperi cu asemenea,, paravane “(Svensen și nu știu mai ce alte pseudonime trăsnite? !)Spune,omule, cine ești și, practic,ce dorești sa spui?Eu nu prea pricep!?Sunt mai greu de cap,mai ales în contact cu oameni fără. ..cap!

Adaugă un comentariu

:) :( :d :"> :(( :dancing: :x 8-| /:) :o :-? :-" :-w ;) [-( :peace: arata toate iconitele »