Sunt și eu un cetățean
Despre slugi și slugărnicie…
Suntem cu toții slugile cuiva (așa spune dicționarul: SLÚGĂ, slugi, s. f. I. 1. Persoană angajată pentru a munci în gospodăria sau în mica întreprindere a altuia, fiind retribuită în bani sau în natură) dar nu toți suntem slugarnici. Unii dintre noi mai și mârâie, chiar și atunci când stăpânii, în „mărinimia” lor, ne mai aruncă câte-un oscior pe sub masă.
În sfânta mea naivitate (spuneți-i prostie, că nu mă supăr) credeam că – din moment ce îmi aleg reprezentanții – eu sunt stăpânul. Adică, eu cetățeanul, te aleg ca să fii servitorul meu. Ei, aș! În loc ca tu, alesule, să fii sluga mea, am devenit eu argatul tău. Și, după ce-ți bagi mâna până la umăr în buzunarul meu, mai ai și pretenția să te aplaud…
Slugărnicia în România e la ea acasă. Nu mă credeți? Aduceți-vă aminte de aplauzele prelungite (sau furtunoase) de la congresele partidului comunist, când cuvânta „cel mai iubit fiu al poporului” în fața unei săli umplute până la refuz de o „armată” de slugarnici.
Au trecut trei decenii de-atunci și încă nu ne-am vindecat de servilism. Ne place al naibii de tare să-i lingușim pe stăpânii aleși chiar de noi, ne place capul ce sabia nu-l taie. Asta-i realitatea, fără supărare!
O să mai treacă ceva vreme până să evoluăm de la condiția de slugă la statutul de stăpân. Chiar și valeții de-odinioară aveau mai multe drepturi decât noi. Erau tratați cu respect, noi suntem tratați cu dispreț. De cine? Taman de cei cărora le-am oferit încrederea noastră.
Democrația asta dâmbovițeană e mai nocivă decât „construirea societății socialiste multilateral dezvoltate” a lui Ceaușescu. Încerc să înțeleg de ce se întâmplă o așa „democrație”, dar nu reușesc. Unde e „poporul” în această ecuație? În urmă cu 28 de ani au murit oameni în numele libertății. Azi, liberi fiind, ne batem joc de sacrificiul lor.
Parafrazez „Cântecul de țară” al lui Arpad Domokoș de pe vremuri (căutați pe Google dacă nu știți cântecul):
Noi aici suntem o țară
Unică și milenară
Buna noastră Românie
E minciună și hoție.
E clar că berea nu-mi face bine. Cum rad una, cum încep să mă cred inteligent.
Autor: Francisc Bouda (sfârșit de februarie 2018) – (Guest Post)
5 comentarii la “Sunt și eu un cetățean”
Ce-ai scris tu mai sus este doar un alt fel de-a spune că democrația este o iluzie. Într-o democrație reală, cetățeanul ar trebui să bată cu pumnul în masă nu să se facă preș în fața unui politician. Doar că, nu e așa…
În urmă cu secole, slugile munceau pentru mâncare și un acoperiș deasupra capului. Ia spune-mi, dacă în zilele noastre nu muncești, ce se întâmplă? Lăsând la o parte “excepțiile de la regulă”, lumea de azi funcționează pe același principiu: că să poți avea un acoperiș deasupra capului și să ai ce băga în gură, trebuie să muncești. Diferența e că acum ai opțiunea să-ți schimbi stăpânul, cu un altul -- și la propriu și la figurat!
Am scris de multe ori pe-aici că democrația e o iluzie, Dane. Ne place tuturor să credem că suntem stăpâni pe propria existență, că putem să „batem cu pumnul în masă”, că ne putem croi destinele. Și nu e așa, ai dreptate!
Întrebi „ce se întâmplă dacă în zilele noastre nu muncești”? Societatea prezentului a găsit răspunsul: are grijă stăpânul de leneși. Le „dă” posmagii gata muiați, că de-aia e stăpân. De unde ia posmagii? Știi răspunsul: de la cei (din ce în ce mai puțini) care mai cred că munca e singura cale spre prosperitate.
În urmă cu 28 de ani Iliescu a călcat pe cadavre și a „preluat” puterea, Dane, în aplauzele românilor. Nu se cade să uităm o zi „istorică”: 3 Martie…
De 28 de ani ziua de 26 ianuarie e motiv pentru câțiva nostalgici să se întâlnească în Ghencea (cimitirul, nu stadionul) ca să îl plângă pe Ceaușescu, uitând că 3 Martie e o zi „măreață”. Cel mai mare și cel mai zâmbăreț președinte al României „democrate” aniversează 88 de ani.
Am fost crescut în spiritual respectului față de vârstnici, dar în cazul de față nu reușesc să găsesc nici urmă de respect. Omul ăsta (mi-am călcat pe simțăminte numindu-l om) nu merită altceva decât flegma istoriei, „asezonată” cu o condamnare pe viață pentru crimele revoluției și manipulările primei mineriade.
La mulți ani, tovarășe Iliescu! Să-ți dea Dumnezeu exact atâtea zile câte le-ai furat prin atitudine urmașilor matale… Ce prostii pot scrie, Iliescu nu are urmași. Chiar că scriu prostii. Iliescu nu are urmași biologici da’ are discipoli cu duiumul.
Năstase, Geoană, Ponta și Dragnea sunt fiii lui ideologici, chit că el a îmbătrânit „sărac și cinstit”. Mezinul Dragnea a reușit să ducă mai departe făclia minciunii, călcând pe părerea multora dintre noi.
La mulți ani tuturor! S-aveți parte de ei. Cu executare, desigur…
Eu scriu, eu citesc… Poporul „democrat” are altă treabă. Hâc! Da’ eu cu cine votez?
Nu mai scrie, băiete, că degeaba citești. „Poporul” e ocupat cu alte treburi… Hâc!…