O inedită sugestie pentru orice temerar (şi nu numai)!

Cabana Ecolog Cheile Sugaului O inedită sugestie pentru orice temerar (şi nu numai)!

Sfârşitul de săptămână cât şi sezonul vacanţelor m-au determinat să vă fac această propunere (sugestie). Vremea prielnică ascensiunilor montane este, după spusele specialiştilor, ideală pentru asemenea escapade, chiar şi începătorilor, celor mai puţin iniţiaţi în tainele alpinismului. Dar, fără a mai lungi vorba (amicul Francisc e gata, gata să mă avertizeze!) iată despre ce-i vorba…

Aici, în judeţul Neamţ, chiar în apropierea zonei de demarcaţie cu judeţul vecin, Harghita, la intrarea în renumitele Chei ale Bicazului, în drum spre Lacul Roşu, s-a deschis cel mai lung şi mai frumos traseu de Via Ferrata (drum, cale de fier) din ţara noastră! Locul de plecare este în apropierea carierei de calcar Bicaz Chei, mai exact la cabana Ecolog, Rezervaţia Cheile ȘugăuluiMunticelu, un atrăgător muzeu în aer liber, situat în vecinătatea Parcului Naţional Cheile Bicazului – Hășmaș, stârnesc atenţia şi aprecierea vizitatorului, printr-un peisaj montan mirific, fără egal!

Hasmas Pe crestele Vaii Sugaului O inedită sugestie pentru orice temerar (şi nu numai)!

Traseul de escaladă, unic în felul său, a fost realizat în exclusivitate, după un model şi standarde occidentale, de către cunoscutul alpinist Constantin Lăcătuşu, din Piatra Neamţ, primul român care a urcat pe Everest, preşedintele Clubului Montan Român şi custodele Rezervaţiei Naturale Cheile Şugagului – Munticelu.


Via ferrata aduce o premieră pentru ţara noastră, o activitate de aventură cu un potenţial fantastic de dezvoltare“, preciza, în ziarul Adevărul, dl. Constantin Lăcătuşu, iniţiatorul întregului proiect, factotumul celor realizate în aceste minunate locuri.

Acum, cu permisiunea dumneavoastră, profitând de acest prilej al noului traseu de escaladă montană, doresc să vă spun că, în urmă cu mulţi, mulţi ani, eu, tânăr gazetar, am avut fericitul prilej de a-l intervieva, la el acasă, în Piatra Neamţ, pe Ticu (cum îi spun prietenii) Lăcătuşu, mai tânărul alpinist, aflat atunci la început de carieră!
Ce-au mai trecut anii! În fine, asta-i viaţa! (ce spui, “bătrâne” Francisc!?)

Revenind la subiect, se cuvine să fac precizarea că cei care se consideră atraşi de o asemenea, s-o numesc, aventură!, trebuie să aibă neapărat un, absolut necesar, ham de escalada “carabine pentru alpinism” (să nu confundaţi cu… altfel de carabine!), o cască, un echipament şi încălţăminte adecvate muntelui, peretelui de stâncă. Mai trebuie, înainte de orice, mult curaj şi să ascultaţi sfaturile autorizate ale d-lui Lăcătuşu sau, de ce, nu?, ale altului alpinist încercat, autorizat.
Pe munte, orice greşeală, lipsa de experienţă sau o prea mare încredere în forţele proprii, pot fi fatale! Aşa că, încă un sfat, nu strică.
Nu desfaceţi niciodată ambele carabine de pe cablul de oţel postat (înfipt) în peretele muntelui! Riscaţi să rămâneţi fără nici o siguranţă!

Mie acum nu mai rămâne decât să vă urez succes şi, implicit, o reuşită deplină! Încercat şi n-o să regretaţi!

P.S. Alaturat, câteva imagini sugestive, provenite din cotidianul mai sus amintit.

Autor: Marc Ciubotaru – (Guest Post)


Categorie articol [ Concedii, vacante, Guest Post ]
Ţi-a plăcut acest articol ? Atunci votează-l, aici:
   

2 comentarii la “O inedită sugestie pentru orice temerar (şi nu numai)!”

  • Francisc întâiul
    ... a scris la 22 iulie 2017, 11:42   [#1]

    Ce pot să zic, Marcele, în afară de un sincer bravo pentru felul în care reușești să faci reclamă unor locuri ce merită văzute. Uite că iarăși mă „agăț” de paranteze…

  • ... a scris la 22 iulie 2017, 17:13   [#2]

    N-am fost pe-acolo, încă. Probabil când o să am traseu prin zonă, o să încerc să-mi fac timp şi să vizitez locurile amintite de Marc.
    M-am uitat în schimb la câteva imagini ce le-am găsit pe internet şi pot să spun doar atât: zona este foarte frumoasă, cred că merită vizitată… măcar o dată.

Adaugă un comentariu

:) :d :)) =)) :| :( :(( #-o :-? :-w /:) :o :-j :peace: :x :-bd :-q :yes: :no: arata toate iconitele »

Anti-Spam: Ce culoare are iarba?