Staţiunea turistică Oglinzi (Neamţ)

Statiunea turistica Oglinzi 04 Staţiunea turistică Oglinzi (Neamţ)

Staţiunea turistică Oglinzi – staţiune turistică ce, practic, nu există!

Dacă în aceste zile de sărbătoare vă veţi afla, întâmplător sau nu, prin frumoasele meleaguri moldave din zona Târgului Neamţ, să nu încercaţi să găsiţi “Staţiunea turistică Oglinzi” pentru că aceasta… nu există! Chiar dacă un indicator, plantat în centrul oraşului, vrea (probabil) să vă orienteze către acolo! Şi chiar dacă vis a vis de locul unde-i postat indicatorul amintit, se afla (scris pompos!) “Centrul naţional de informare şi promovare turistică!“.

Centrul national de informare si promovare turistica Targu Neamt Staţiunea turistică Oglinzi (Neamţ)

Staţiunea Oglinzi, ce-i drept, a existat, cu unele întreruperi, încă de prin anii celei de a treia decade a secolului trecut, atunci când s-a pus piatra de temelie pentru o viitoare bază de odihnă şi tratament. Apele sărate din zona aveau (şi au) un efect miraculos, mai ales în afecţiunile reumatismale.

Perioada de glorie, să-i zic aşa, a fost cea din anii interbelici, atunci când staţiunea Băile Oglinzi era cunoscută în întreaga ţară!
După cel de al doilea război mondial s-a încercat totuşi o reabilitare a situaţiei, reamenajându-se, parţial, câteva stabilimente şi pe ici, pe colo, modernizându-se într-un fel întregul areal (deosebit de pitoresc).

Statiunea turistica Oglinzi Staţiunea turistică Oglinzi (Neamţ)

Statiunea turistica Oglinzi august 1988 Staţiunea turistică Oglinzi (Neamţ)

Prin anii 1980-90, între altele, a aprut aici şi o tabără pentru şcolari (care în timpul verii mai funcţionează şi acum), o microbază medicală pentru tratament (prin programul Phare) dotată chiar şi cu aparatură adecvată, un hotel de o stea şi un local de alimentaţie publică.

Statiunea turistica Oglinzi 03 Staţiunea turistică Oglinzi (Neamţ)

Cu timpul însă, în loc să prospere, totul s-a degradat! Nu se ştie (încă) exact, din vina cui!? Se ştie doar (şi se poate vedea) că staţiunea nu mai există şi că deocamdată, în afara unui peisaj de basm, dintr-o zonă depresională împădurită, nimic nu mai este de văzut! Zice-se că se fac… săpături! (la propriu dar, mai ales, la figurat)!

Statiunea turistica Oglinzi 02 Staţiunea turistică Oglinzi (Neamţ)

Aşadar, sper că v-am convins să nu care cumva să luaţi în serios acel indicator din centrul Târgului! Şi dacă totuşi vă aflaţi acum, sau în următoarele zile, în acesta ademenitoare zona turistică, îndreptaţi-vă paşii spre Cetatea lui Ştefan cel Mare, spre Casa Creangă, Casa memorială Veronica Micle, spre stejarul multisecular (declarat monument al naturii) şi mai ales spre întreaga salbă de mănăstiri ortodoxe binecunoscute în întreaga Europă!

Nu-mi rămâne decât să vă urez acum, un sejur cât mai plăcut şi un Paşte pe măsură!…

Autor: Ciubotaru Marc – (Guest Post)

Tagged with: [ , , , , ]
Ţi-a plăcut acest articol ? Atunci votează-l, aici:
   

Adaugă un comentariu

:) :( :d :"> :(( :dancing: :x 8-| /:) :o :-? :-" :-w ;) [-( :peace: arata toate iconitele »