Despre mine… (Francisc Bouda)

(curriculum vitae – vorba vine)

Motto:
„Și când propria ta viață singur n-o știi pe de rost
O să-și bată alții capul s-o pătrunză cum a fost?”
- Mihai Eminescu – Scrisoarea I -

M-am născut într-o familie de chiaburi în anul 1966, dintr-un tată tâmplar și o mamă „casnică”. Copilăria mea a fost cu un pic mai fericită decât cea a oricărui copil de la țară crescut la coada vacii: eu aveam trotinetă. Mi-aduc aminte și acum de mândria cu care o „călcam” desculț pe ulițele pline de praf ale satului atunci când nu trebuia să păzesc vacile în amiezile fierbinți de vară, în „admirația” invidioasă a celorlalți. De bicicleta „Pionier” primită la vârsta de 10 ani de la o rudă nu mai are rost să amintesc: e ca și cum, în zilele noastre, fiul vecinului ar avea un Ferrari…

Din șoim al patriei am devenit pionier. Și nu unul de rând, ci comandant de grupă, apoi de detașament și pe urmă de unitate. Între timp am absolvit școala gimnazială din sat cu rezultate remarcabile: în clasa a patra am avut media 10 și în ceilalți ani am fost elevul minune al școlii. Consătenii nu au aflat niciodată „rezultatele învățăturii” mele la liceul de informatică pe care l-am absolvit cu diplomă de bacalaureat în 1984 și, în mod „firesc”, am devenit un „utecist” de frunte, președintele organizației locale a UTC pe comună. Și membru al Partidului Comunist Român, în vara lui 1989…

Vă dați seama de „ghinionul” adus de „revoluție” ce a căzut pe capul meu? Puteam ajunge în vârful scării ierarhice comuniste dacă „domnul” Petre Roman și tovarășul Iliescu dormeau în noaptea de 21 decembrie 1989…

Înainte de „marea loviluție” am „muncit” aproape doi ani la o întreprindere minieră. Apoi, începînd cu 1990, am „stricat” vreo douăsprezece generații de elevi făcând pe profesorul. Pe-atunci se numea suplinitor, la fel ca astăzi. Eram unul dintre puținii săteni ce aveau o diplomă de bacalaureat și (ca să vezi) știau tabla înmulțirii. Prin urmare, „titlul” de „profesor de matematică ” mi s-a potrivit ca o mănușă (de box pe mâna unui pictor)… Am încercat să mă „specializez” ca institutor, dar n-am avut nici destulă răbdare și nici destui bani…

În anul 2001 „norocul” s-a prăvălit peste mine. Absolut întâmplător, am pus bazele unei firme private. Simt și acum durerile „facerii” acestei „întreprinderi” pe care (cică!) o „conduc” de vreo 14 ani. Tot felul d neaveniți își dă cu părerea pe fondul beției mele permanente, uitând că eu am „nășit” această firmă. Nici nu știu de ce mă mir, fiindcă știam că orice naș își are nașul…

Chestia urâtă în toată povestea asta e că accept părerea tuturor. Voi dezvolta subiectul cu altă ocazie. Azi mă rezum la beția obișnuită și scriu doar despre viața mea…

Și nu mai am ce scrie…

Autor: Francisc Bouda (Guest Post)