Sportul românesc este … în cădere liberă!
Sportul românesc este …în cădere liberă!
Au mai rămas mai puțin de 30 de săptămâni până la debutul celei de a 31-a ediții a Jocurilor Olimpice de vară, ce va fi găzduita de Brazilia și realizările (performanțele) spotivilor romani sunt, cu foarte mici excepții, mai mult decât modeste! O statistică arată că în prezent doar 35 de sportivi sunt deja calificați, iar încă 15-16 se afla pe locuri calificabile! ! Aceasta spune că la ora actuală România are de două ori mai puțin decât avea la începutul anului 2012, înaintea Jocurilor Olimpice de la Londra. Așadar, cifre îngrijorătoare (cum subliniază și ziarul de specialitate, “Sportul Românesc”) ce, desigur, nu te pot lăsa indiferent și care ar trebui să constituie un neîntârziat semnal de alarmă.
Ca o palidă consolare, diriguitorii sportului, mai speră că între timp, deci până la dechiderea oficială a acestui mare și tradițional eveniment, și alți competitori ar mai avea ceva șanse de calificare (citititi: participare). Este vorba de cei de la tenis și tenis de masă, scrimă, judo, gimnastică, polo, canotaj, lupte, box, tir, haltere și handbal (fete), discipline la care, cu ani în urmă, ne numărăm constant printre laureați! Se spera dealtfel că la Rio vom avea totuși, până la urmă, o delegație de cca. 6o-7o de spotivi.
Puțini, foarte puțini (numerc vorbind) , comparativ cu edițiile precedente unde, ca să vă ofer, doar așa, de curiozitate câteva exemple, am obținut (cu delegații mult mai consistente) la Londra 2 medalii de aur, la Atena 8, 4 la Beijing, 11 la Sydney, fără a mai include aici zecile de medalii obținute la Loa Angeles (în 1984, când rușii și alți sportivi din câteva țări socialiste, au lipsit) !
Acum? Vom trăi și vom vedea…
Până una, alta se vede clar, cum am scris și-n generic, o tot mai evidentă decădere a întregului fenomen spotiv. Cei mai în vârstă poate-și mai reamintesc, cu firească nostalgie, de titlurile olimpice, mondiale și continentale cucerite de sportivii noștri la handbal (masculin și feminin), voley, caiac -canoe, canotaj, scrimă, box, tir, lupte, gimnastică, atletism, bob și sanie, natație, tenis de masă și-n multe, multe alte discipline și competiții!
Bunăoară, finala Cupei Campionilor, la masculin, se dispută, aproape cu regularitete, în… familie, între Dinamo și Rapid, la hokey învingeam America, la rugby-Franța, la handbal (m) eram rugați de francezi să jucăm, demonstrativ, la Paris; gimnastică feminină – cunoscuta și admirată în lumea întreagă, precum și tenisul de masă (va mai reamintiți de Angelica Rozeanu, Ella Zeller, Sary Sazs, Geta Pitică…); canotori și kaiacisti că Afanasie Sciotnic, Pataichin, Serghei Ivanov, Vasile Daba, Vernescu, Pocora și întreaga “flotilă” a Deltei; hokeystii-M. Flamaropol, frații Szabo, Varga, Czaka etc. etc sau de echipa de polo, rămasă (aproape în întregime) în Australia, după Olimpiada din 1956!
Ne-ar trebui, cred, un spațiu mult mai amplu pentru a bifa și alte nume de mari echipe și performeri cu care, pe bună dreptate, ne-am mândrit și ne mândrim (poate…) și acum! Acum când, împotriva legii, numerose foste baze sportive se dezafectează, când suntem, alături de Albania, singura din Europa fără patinoar artificial acoperit în Capitală, când echipe valorose (precum Oltchimul, la handbal) s-au desființat iar altele, la fel de valoroase (mă refer tot la handbal, unde, de bine, de rău ÎNCĂ mai … rezistăm) între care și HCM Baia Mare (păcat, mare păcat!) este amenințată cu așa ceva. Cu desființarea! Se spune că, “din lipsă de bani și de sponsori”.
Dar mă-ntreb: de ce ungurii au legiferat, recent, un amplu program de dezvoltare și modernizare al sportului, cu prevederi precise și reale de sponsorizare, noi nu putem?
Nu, răspund tot eu (pentru că cei în măsură să o facă, nu o vor face)… Invariabil ei au acelsi etern răspuns: “sunt alte probleme mai importante“! O fi, nu zic nu. Dar pe acesta, aflat în discuție, cine-l rezolva? !
E posibil ca după cele relatate, să fiu acuzat de nihilism reamintindu-mi-se că, “ce, dle, acum n-avem echipe, nu sunt rezultate?!“… Sunt, dar izolate și nesemnificative!
După cum arată prezentul, lesne se poate constata că viitorul nu pare a fi prea îmbucurător! S-au distrus și se distrug multe în țara asta, de ce să-l distugem și pe acesta, adica – SPORTUL ROMÂNESC? Oare, totuși, pentru salvarea lui ce-am putem face? !
Ne spune, tot prin intermediul ziarului mai sus amintit, un antrenor roman, stabilit în Franța, fost vicecampion olimpic la canotaj și multiplu lauriat în multe competiții de amploare, Vasile Tomoioaga: “Sportul românesc trebuie resetat!“. Într-adevăr, așa-i. Dar, zic eu, nu numai! …
Autor: Marc Ciubotaru – (Guest Post)
3 comentarii la “Sportul românesc este … în cădere liberă!”
Se cuvine o precizare:acolo ,unde am scris,,cupa campionilor se juca in familie ,intre Dinamo si Rapid..”trebue citit,,la volei masculin, Cupa campionilor…”Deci,nu-i vorba de…fotbal!
Am mai spus-o și într-un alt comentariu -- “generația Hagi” cred că a fost ultima care (cel puțin în fotbal) a făcut sport de dragul sportului și abia după aceea din motive pecuniare. Odată cu “pensionarea” acelei generații, interesele sportivilor s-au schimbat la 180 de grade, sportul este practicat în primul rând pentru bani și doar în foarte puține cazuri, din dragoste pentru sport. Cel puțin, așa percep eu situația “din afară”.
Știi ce e interesant, Dane? „Profesioniștii” fotbalului și ai sportului de azi câștigă de zeci de ori mai mult decât amatorii de altădată, deși performanțele lor sportive sunt de sute de ori mai mici. Hagi a fost un fenomen, un talent ieșit din comun. Mă mir că mai există români ce îi contestă meritele. Nu cred că e nevoie să-i ridicăm statuie, dar zic că trebuie să ne dăm jos pălăria în fața lui. Generația noastră nu va mai prinde un fotbalist ca el.
Câți dintre „fotbaliștii” prezentului joacă la echipe ca Barcelona sau Real. Rectific: câți dintre jucătorii de fotbal ai României nu visează să joace la echipe ca Barcelona sau Real? Dacă-i adunăm pe toți la un loc, poate că ajungem la glezna lui Hagi…
România merge prost tocmai fiindcă-și reneagă valorile și face statui imposturii. Întreabă-i pe români cine a fost Maniu și vei rămâne surprins, Dane. Că dacă-i întrebi de Corneliu Coposu, îți vor răspunde că e un fotbalist din Liga 1 ce a plecat în China.
Nu mai scriu, că n-are rost…