Serviciile publice, între menire și calitate!

coada ghiseu anaf Serviciile publice, între menire și calitate!

Serviciile publice, între menire și calitate!

Este greu, foarte greu la noi, în România, să te pronunți asupra calității serviciilor dintr-un domeniu atât de necesar mai tot românului (și nu numai), dar, din păcate, tot mai tributar cetățenilor! Cu atât mai mult, cu cât aria serviciilor publice, cuprinde o sferă însemnată de activități, pe cât de bogate și de variate, pe atât de utile nouă, tuturor. De la cele bancare (financiare) și de telefonie, la cele din sănătate, transporturi, administrație publică, educație ș.a.m.d.

Peste tot însă domnește, și nu de azi, de ieri, ci de mai multă vreme, o dezordine cvazi totală, lipsa de interes și de politețe, de solicitudine și chiar de bunul simț! De la funcționari neatenți cu solicitanții, la deficitul de amabilitate și profesionalism! Toate acestea, sub ochii îngăduitori ai celor ce-i îndruma și-i supraveghează, a angajatorilor! Nu lipsește desigur, nici argumentul (mereu afișat) al stresului în care zice-se își desfășoară activitatea funcționarul public. Da, se poate, nu zic, nu. Știu totuși că, pentru acest stres, ei (adică funcționării) primesc și un bonus financiar. Dar mă întreb: colegii lor, funcționarii publici din alte țări, nu-s și ei stresați? Acolo, în țările cu adevărat civilizate, zâmbetul și amabilitatea în relațiile cu solicitanții sunt spontane și mereu prezente! La noi, ce să mai vorbim!?

Cu exemplificări concrete, am tot venit în precedentele articole, atunci când, fie că m-am referit la domeniul medico-sanitar, sau la cel al transporturilor, la educație și la hibele, de mult existente, din telefonie, am sperat că, cine știe(?), poate că ceva, ceva se va mai schimbă în bine. Din păcate, totul a rămas la fel! Calitatea serviciilor? Execrabilă! La cote minimale!

Că așa este o demonstrează și mai multe studii efectuate, în ultimii 5 ani, de către VBS-Busines Solution, companie specializată în studii de marketing, în multe sevicii publice din țară. Rezultatele, publicate și-n presa scrisă, sunt mai mult decât alarmante: “… companiile din România oferă încă servicii de calitate foarte scăzută“! Adevăr ce-l putem lesne constata, cu ușurință, în mai toate împrejurările vieții cotidiene!

De ce nu se face aproape nimic, de către cei îndrituiți prin lege? E mai greu de răspuns acum, într-o țară unde se tot spune că… sunt alte priorități(!), pe care, ca o palidă consolare, le bănuim (știm) cu toții! Nu cred că-i cazul să le nominalizez?! Le tot știm de peste un sfert de secol! Și apoi, dacă vorbim (scriem) de prea multe, nu-i tocmai în regulă. Celebrul slogan comunist, “Dai în mine, dai în tine, dai în fabrici și uzine” încă n-a murit, trăiește! Așa că… mucles!

P.S. – Alte dovezi ale “calității” serviciilor publice din România, le puteți “admira” și-n imaginele alăturate…

Autor: Marc Ciubotaru – (Guest Post)

coada ghiseu aglomeratie romania functionari publici institutii stat Serviciile publice, între menire și calitate!

Categorie articol [ Guest Post, Social, Vocea poporului ]
Ţi-a plăcut acest articol ? Atunci votează-l, aici:
   

Adaugă un comentariu

:) :d :)) =)) :| :( :(( #-o :-? :-w /:) :o :-j :peace: :x :-bd :-q :yes: :no: arata toate iconitele »

Anti-Spam: Ce culoare are iarba?