Să fii bătrân în România

batr ni Să fii bătrân în România

Nu-i deloc usor. Iar dacă la capătul cuvintelor din generic mai pui un semn al exclamării, iese un blestem crunt. Pentru ca la noi, la romani, vorbele grele nu sînt deloc o raritate. Dimpotriva. Fie ca -ti ies in cale cand nici nu te astepti, fie ca sînt băgate sub preș – cînd e vorba să primim musafiri sau să ne arătăm lumii –, zicerile care sapă gropi și taie în carne vie duc o viață boierească în limba română. Dar să te ferească D-zeu de vreo rătăcire prin codrii seculari ai înjurăturilor, poreclelor devastatoare, ori prin rîpele întunecate ale blestemelor românești. Dai peste o cu totul altă față a acestui popor blînd care se îmbracă, mîndru, in costumul popular și-ți iese în întîmpinare cu pîine și sare. La o adică, lamele vorbelor noastre te taie peste tot, fără să ai habar.

Chestia cu îmbătrînirea în România a devenit ceva îngrozitor de dureros și de obsesiv mai ales de cand cu pandemia asta! Pe langa faptul bine cunoscut, in ultimii ani, cand batranul a devenit erou principal al glumelor de orice fel, cat si-al respingerilor sociale, guvernantii au tinut (cica, in spirit de solidaritate si… respect!) sa ne discrimineze. Ne-au “daruit “2-3 ore fixe pt a evada din sechestrul casei! Sa nu radeti, ca trecut…

Acum ? Ne relaxam si noi nitelus iar dacă a îmbătrîni aici poate să sune ca o condamnare sau ca un blestem, înseamnă că s-a petrecut cu noi ceva foarte urît. Pentru că blestemul nu e să îmbătrînești. Imaginea de dincolo de cuvintele astea e greu de descris. Cea în care ți se asigură cele mai bune condiții să îți contempli sfîrșitul, agonizant și lent. Este, sa zic, explicabil pentru un popor hăituit din toate părțile, care și-a pîrjolit de nenumărate ori tot ce‑a avut, și s-a-nfrățit cu codrul, mai de voie, mai de nevoie.

Insa asta cu groaza de a îmbătrîni în România e, cum spuneam, o obsesie recentă. Din ce în ce mai multă lume vorbește des, deschis și insistent despre așa ceva. E un subiect auzit la indivizi pe care de-abia îi cunoști, la necunoscuții de la masa de alături, cînd tocmai te-ai așezat la un restaurant (inchis), în grupurile de prieteni, pe la petreceri (oare mai sunt? ) sau în întîlnirile calde cu apropiații inca ramasi in viață, cu rude și oameni dragi. Dai din ce în ce mai frecvent peste tema asta și peste planuri, care mai de care mai elaborate, de a pleca de-aici, ca să trăiești o bătrînețe decentă prin alte părți. Deși uneori sună cam șăgalnic sau mai în glumă, mai în serios, groaza din spatele vorbelor e una cît se poate de evidentă.

E îngrozitor să te temi de îmbătrînire în locurile unde te-ai nascut, ai invatat si te-ai realizat ca om, pe care le numești dezinvolt… „patrie“, oricît de greu ți-ar fi să definești cuvîntul ăsta. E o durere profundă a ființei in care deocamdata ești. Dar partea cea mai răscolitoare vine din faptul că ultima speranță a celor care îmbătrînesc e aceea de a ajunge într-o altă țară, unde pot fi tratați ca niște ființe umane. gîndească la faptul că vor îmbătrîni. Ceea ce face ca dimensiunea obsesiei plecării să aibă cote amețitoare.

Și nu e o obsesie a plecării, pur și simplu. Ci una a evadării. A salvării. Vîrstnicii în adevărata putere a cuvîntului, noi, cei de acum, contemplăm acest peisaj dătător de fiori. Cei mai mulți nu înțeleg și nu acceptă că au contribuit, cu cîte o fărîmă din ceea ce sînt, la imaginea care li se derulează în fața ochilor. In ani am crescut cu toții într-o cultură în care am învățat că, în viață, trebuie să ne descurcăm, să trăim cum putem si sa ne sacrificam. Asa ca, rămînem noi, sacrificații. Batranii Romaniei, o tara europeana in care nu prea poti sa te bucuri de respect, de statutul de ființă umană…

Autor: Marc Ciubotaru – (Guest Post)

Categorie articol [ Guest Post ]
Tagged with: [ , , ]
Ţi-a plăcut acest articol ? Atunci votează-l, aici:
   

13 comentarii la “Să fii bătrân în România”

  • Francisc întâiul
    ... a scris la 21 iunie 2020, 19:17   [#1]

    Temă grea asta cu „îmbătrânirea în România”, Marc. Cu toții știm că vine o vreme când hainele grele ale bătrâneții ne îndoaie umerii, dar la prea puțini le pasă de condițiile în care își duc zilele cei cu argint în păr…

    Statul nostru cel atât de „democratic” nu are bani să asigure o bătrânețe liniștită cetățenilor de rând care au muncit și au contribuit o viață. Da, domnule! De unde să ia acești bani când vreme de 3 decenii taxele și impozitele noastre au fost folosite doar pentru satisfacerea nevoilor hulpave ale „reprezentanților”? Scuză-mă că duc discuția spre tărâmul politicii dar chiar e nevoie de asta, mai ales în contextul actual.

    Se tot vorbește de „democrație”, de Constituție, de „instituțiile statului” și de „egalitate în fața legii”. Să-mi fie cu iertare, dar toate aceste „dezbateri” sunt baliverne atâta vreme cât există o categorie „specială” pentru care se fac „legi speciale” (făcute chiar de „apostolii” acestei democrații ce nu mai e „originală”, ci s-a „specializat” între timp!)…

    Cum să punem semnul egal între un plutonier major ce a fost șef de post într-o comună cu 2000 de locuitori, pensionându-se cu 4.500 de lei la „matusalemica” vârstă de 45 de primăveri (cu un „stagiu” de 20 de ani în Poliția Română) și un cetățean de-ăla obișnuit care e „obligat” de lege să muncească până la 65 de ani? Băieții ăștia trebuie recompensați, zău așa!

    Nu mi-am imaginat niciodată că după o „revoluție” vom fi potopiți de-atâtea gunoaie. Paradoxul e că „noi” i-am ales…

  • Francisc întâiul
    ... a scris la 21 iunie 2020, 20:34   [#2]

    Nu mă pot abține, după încă două gulere spumoase: cât de proști sau beți trebuie să fim ca să-i alegem încă o dată pe tovarășii ăștia?

    Sau altfel întrebat: până când mai durează naivitatea noastră?…

  • Francisc întâiul
    ... a scris la 22 iunie 2020, 1:10   [#3]

    De la o poștă se vede treaba că vorbăreții ca mine își răcesc gura de pomană, indiferent de numărul cutiilor golite. Degeaba tot spun de 30 de ani că alegerile noastre nu sunt cum ar trebui să fie, că nu mă pricepe nimeni…

    Îi tot dăm în sus și în jos cu „democrația”, mergem cuminți la urne și ne alegem „conducătorii”. De fiecare dată votăm răul mai mic, fără să avem habar despre cum ar fi să alegem între bine și mai bine.

    Tovarășii conducători știu mai bine decât noi ce ne trebuie. În niciun caz nu avem nevoie de cetățeni școliți, că aia strică socoata… Poporul e musai să fie needucat fiindcă altcum nu ajung la bucate indivizi precum cei ce ne conduc.

    Înjurați-mă cât vă țin bojoci, că tot degeaba o faceți. „Noi” i-am ales, „noi” trebuie să-i suportăm…

  • Francisc întâiul
    ... a scris la 22 iunie 2020, 6:55   [#4]

    Uneori mai pierd câte un „i”, dar nu-i mare bai. Bojocii tot bojoci rămân și cu „articulație” și fără…

  • Francisc întâiul
    ... a scris la 22 iunie 2020, 13:06   [#5]

    Cu ce am greșit, prieteni, de mă lăsați să vorbesc de unul singur? Chiar atât de păcătos sunt?

    Am „compus” o „epigramă” pentru tine, Marc:

    Miracol…

    Dacă nici furtul, nici prostia
    Nu te-au „deturnat” din zbor,
    Să fii bătrân în România
    E un miracol, domnilor!

    Ia și varianta de rezervă, c-așa-s eu: scriu întotdeauna cu rezerve…

    Când și prostia și hoția
    ‘S valorile ce ne rămân
    Atunci să știi că-n România
    Miracol e să fii bătrân…

  • Francisc întâiul
    ... a scris la 22 iunie 2020, 13:25   [#6]

    Constat (mi-a trebuit multă vreme ca să bag de seamă) că limbuția mea e inutilă. Consecința firească e să îmi pun de bunăvoie zăbala în gură, că degeaba tot spun ce-mi vine pe limbă.

    E evident că berea face din mine un neînțeles…

  • ... a scris la 22 iunie 2020, 16:47   [#7]

    Trăim într-o țară specială, condusă de speciali, cu angajați speciali, cu pensionari cu pensii speciale și unde specialii sunt, evident, speciali față de nespeciali.
    Nespecialii ciocu’ mic și marș la muncă!

  • Francisc întâiul
    ... a scris la 22 iunie 2020, 16:59   [#8]

    Ce să fac… ce să fac când nimeni nu mă mai aude? Mai scriu o epigramă…

    Răspuns

    Degeaba ai îmbătrânit
    Dacă nu știi că toate cele
    Sunt vorbe ambalate-n mit
    Și toți se laudă cu ele…

    Și ca s-o spun pe-a dreaptă și fără ocolișuri, o scriu (sper să mă „ierte” roboțelul lui Dan)

    Ai îmbătrânit degeaba
    Măi nene cu părul sur;
    Chiar n-ai observat că treaba
    Îi doare pe toți în cur?

  • ... a scris la 22 iunie 2020, 17:08   [#9]

    Cum arată România astăzi…

  • Francisc întâiul
    ... a scris la 22 iunie 2020, 17:11   [#10]

    Fain îndemn, prietene Dan! Marș la muncă, domnilor, ca să aibă de unde da tovărășeii, c-așa-s ei făcuți: nu știu să facă nimic dar se pricep al naibii de bine la împărțitul promisiunilor…

    Cine credeți că e vinovatul? Noi că îi tot alegem, sau ei că se tot lasă aleși?

  • ... a scris la 22 iunie 2020, 17:20   [#11]

    Iar din ce rămâne în final la angajat, încă o bună parte mai merge la stat, adică încă o groază de bani din: TVA la orice, impozite, accize, accize peste accize, taxe etc…

  • Francisc întâiul
    ... a scris la 22 iunie 2020, 17:28   [#12]

    Angajații din mediul privat sunt robii ce „împing” barca, prietene Dan. Nu zic, Doamne ferește, că unii dintre bugetari nu sunt necesari, spun doar că sunt prea mulți din ăia ce taie frunză la câini…

    Și, ce să vezi, taman ăia îs speciali!

    Bănățenește vorbind, băieții ăștia „deștepți” ar trebui trimiși pe plantațiile de sparanghel ale Germaniei ca să învețe ce e aia seriozitate…

  • Francisc întâiul
    ... a scris la 22 iunie 2020, 17:42   [#13]

    Nu te mai obosi să explici la prostime (nici urmă de jignire când spun prostime: mă refer la oamenii simpli) că din munca lor statul împarte la toți, dar mai ales la „speciali”.

    Ăștia chiar merită, zău așa!..

Adaugă un comentariu

:) :( :d :"> :(( :dancing: :x 8-| /:) :o :-? :-" :-w ;) [-( :peace: arata toate iconitele »

Anti-Spam: Ce culoare are iarba?