Să fie oare tot o similitudine!?

267 810 455 1 Să fie oare tot o similitudine!?

Este vorba de starea în care se afla România noastră prin anii 1918-19 și în cea de acum. Munca unor isorici și sociologi cât și a unor specialiști în arhivele statului a scos la lumină un alt chip al României din anul Micii Uniri.

Numeroasele documente, inedite și rare, se referă îndeosebi la viața oamenilor din nordul țării. În fapt, este un document neromanțat, o realitate brutală, diferită de orice închipuire privind anii de atunci. Cu ajutorul acestora a fost schițat un tablou valoros și neașteptat dezbrăcat însă de imagini naționalist propagandistice care ilustrează o țară aflată mai mereu în suferință. Memoria documentelor arată prin puterea exemplelor, că o bună parte din țară răvășită și dezbinată, cu o populație afectată de boli, cu școli în paragină ce abia mai functiounau și cu numeroase abandonuri școlare etc etc…

În acei ani de tristă amintire, într-o țară puternic zdruncinată de război, populația se cofrunta cu multe nelegiuiri, cu foamete, hoție și cu multe alte nenorociri. Dar acum când, după 3 decenii de la evadarea de sub tirania comunistă, când ni se tot spune că avem numai lucruri bune, că ne-am cucerit libertatea mult dorită și că ne aflăm într-o adevărată democrație, de ce încă mai suferim?! De ce-i nevoie să ne tot întrebam când și cum vor dispărea corupția, ura și minciuna, ilegalitățile, furturile și violenta, instabilitatea și domnia bunului plac?

Zilnic privim pe micile ecrane cum… aleșii noștri debitează numai vorbe goale, fără nici-o acoperire practică! Privim pasivi și ne mirăm că după atâția ani nimic nu s-a schimbat și nici realizat. Dimpotrivă, răul s-a accentuat de parcă cineva ar fi cerut s-o luăm de la-nceput!

Să fim iarăși “toarăși și preteni” ca să nu ne vadă nimeni că, ce?! Că furăm, mințim și ne înghesuim să devenim, prin votul naivilor, tari și mari în funcții și-n vorbă, în țara lui… Dăncilă vodă?

Autor: Marc Ciubotaru – (Guest Post)

Categorie articol [ Guest Post, Vocea poporului ]
Tagged with: [ , , ]
Ţi-a plăcut acest articol ? Atunci votează-l, aici:
   

5 comentarii la “Să fie oare tot o similitudine!?”

  • Francisc întâiul
    ... a scris la 2 noiembrie 2019, 19:13   [#1]

    Se vede de la o poștă că suntem condamnați pentru eternitate să fim „toarăși și preteni”, Marc. Noi cu prietenia, ei cu tovărășia. Noi cu votul, ei cu potul. Noi cu iluzia că părerea noastră contează, ei cu certitudinea că ne pot fraieri la infinit…

    Despre ce similitudine grăiești, prietene? Generația ta a copilărit desculță printre ruinele lăsate de un război în care învingătorii au pus liniarul pe harta Europei, generația mea a fost educată în sfântul cult al personalității marelui cârmaci și generația de după 1989 a fost păcălită să creadă că e „democrație”.

    Și uite-așa ne dăm în cap unul altuia cu părerile, crezând că ele contează…

  • .marc
    ... a scris la 3 noiembrie 2019, 6:58   [#2]

    Asa ne-a fost sa ne fie!Si o sa ne mai fie….

  • Francisc întâiul
    ... a scris la 3 noiembrie 2019, 10:41   [#3]

    Cu ce te-am supărat, prietene Marc, de nu îmi mai răspunzi la comentarii?

  • marc
    ... a scris la 3 noiembrie 2019, 15:23   [#4]

    De ce sa ma supar,Francisc?!N-am nici un motiv.Suparari am destule,dar nu vis a vis de tine…De fiecare data te citesc cu placere iar daca-i cazul,comentez.Atat si nimic in plus.

  • Marc
    ... a scris la 3 noiembrie 2019, 17:52   [#5]

    Nici vorbă de supărare,Fra ncisc!N-aș avea de ce…Supărări am destule dar nu vis a vis de tine.De fiecare dată te citesc cu placere si interes asa ca…E clar,nu?

Adaugă un comentariu

:) :( :d :"> :(( :dancing: :x 8-| /:) :o :-? :-" :-w ;) [-( :peace: arata toate iconitele »

Anti-Spam: Ce culoare are iarba?