Este România o ţară de lumea a treia?!

bunici viata simpla la tara la fan lunca car atelaj tarani romani Este România o ţară de lumea a treia?!

Este România o ţară de lumea a treia?!

Da, este, spun eu, răspunzând la această întrebare tot mai prezentă în diverse şi numeroase colectivităţi, dar, mai ales, prin presa de toate genurile. Răspunsul este argumentat de multitudinea şi gravitatea exemplelor, la întâmplare alese, din toate sectoarele vieţii social economice existente în arealul României contemporane. O Românie a lucrului prost făcut, cu proiecte fanteziste şi scumpe, inutile şi greşit realizate, cu investiţii fără nici un sens sau chiar abandonate (zice-se din lipsa fondurilor băneşti!), cu proiecte pentru care s-au cheltuit grămezi de bani şi care, mai grav, nu vor ajuta niciodată pe nimeni!
Concretizând, este suficient să ne reamintim de acele, aşa zise pârtii de ski amplasate aiurea, la întâmplare în locuri şi zone în care sporturile de iarnă nu au prea multă (sau chiar deloc!) căutare, fie din cauze climatice sau de tradiţie, fie greu accesibile şi lipsite de atractivitate. Toate însă, realizate cu milioane de euro, niciodată folosite şi de mult abandonate, lăsate în vraişte!

În faţa acestei situaţii, greu de crezut, nici campaniile de presă declanşate de unele televiziuni, n-au avut efectul scontat şi, de ce, nu(?), cel aşteptat. În acelaşi context se înscriu şi acele… parcuri de odihnă(?!) şi de distracţii (în ce fel?!), amenajate aiurea, prin coclauri şi câmpuri pustii, la kilometri distanţă de orice localitate!
Efectul? Zero! Banii astfel cheltuiţi, majoritatea din fonduri europene, ridicându-se la sume fabuloase.
De ce? Pentru că aşa este acum în România, unde priorităţile celor care conduc şi răspund (oare?!) de destinele ţării, sunt altele, mult mai importante (recte – puşcăriile).

În fond, ce-i dacă o şcoală, modernizată (printre puţinele din ţară) din comuna suceveană Forăşti, stă de prin 2015, închisă, cu lacătul pe uşă, niciodată folosită din lipsa copiilor, în timp ce în cele mai multe locuri, din alte zone, clădirile şcolare dăinuie, cu chiu cu vai, încă de pe vremea… bunicilor (Se poartă expresia!)!? Aflăm că, înainte de a fi închisă, clădirea sus amintită a fost reabilitată cu cca 200.000 de euro! O nimica toată, faţă de cheltuielile de ordinul zecilor sau chiar şi sutelor de milioane de euro care s-au investit pentru construirea reţelei de autostrăzi, multe din ele fie că nu se mai termină, altele – dintre cele care încă mai există – se termină prin… degradare, iar altele există doar pe hârtie, prin planuri şi promisiuni cu iz electoral!

Toate aceste şi altele ca ele, ca să nu mai amintim de fostele mari bastimente industrial-agrare, mari combinate constructoare de maşini, de prelucrarea lemnului, petro-chimice, precum UCM Reşiţa, de materiale de construcţii de la Bicaz, Aleşd şi din alte locuri, exploatări miniere etc, etc, cândva mândrii ale României, se afla de mult în ruină sau au dispărut cu totul! Fără însă că nimeni dintre cei care ar putea s-o facă (au şi menirea de a o face!), n-au făcut nimic!

Tot nimic nu fac şi mulţi alţii dintre conaţionalii noştri, care spun că vor să muncească dar… nu caută de lucru! Preferă să trăiască, înfrăţiţi cu băuturica, din ajutoarele sociale sau din munca la negru, ori să stea aiurea prin cârciumi şi baruri. Unii se mai aventurează (da, ăsta-i termenul) prin străinătate, dar puţini dintre ei muncesc cu adevărat! Au cu totul alte preocupări. Mai… rentabile!

Imaginea unei ţări de lumea a treia este întregită şi de lipsurile cronice din sistemul de sănătate, unde spitalele (ca vai de ele) sunt adevărate bombe cu ceas! Personalul insuficient, ori slab pregătit, infecţiile de tot felul, harababura şi dezordinea cronicizate, sunt doar câteva motive pentru care sistemul sănătăţii publice trage în jos România în rapoartele europene şi mondiale.
Mai mult de jumătate din populaţia ţării nu are încredere în Ministerul Sănătăţii, în timp ce încrederea în Casa de Sănătate, e şi mai scăzută!
Cum spuneam, Educaţia este şi ea un domeniu în care România post-decembristă pare a fi repetentă, iar specialiştii în materie afirmă că personalul demotivat, constituie un mare minus pentru instrucţia şi educaţia elevilor.

Pe de altă parte, în Capitală, actuala primăriţă se strofocă să cheltuiască banii bucureştenilor pentru fel de fel de manilpulări populiste şi false acţiuni culturale, de genul celei prilejuită recent, de ziua Europei, desfăşurată la… doar doi paşi de sălile de curs şi amfiteatrele Universităţii! Oare, în tot Bucureştiul nu se găsea un alt loc?!
Departe de mine gândul sau intenţia de a nega organizarea şi desfăşurarea unor acţiuni distractiv-recreative (de preferat, şi educative!), dar nu oricum şi orişiunde. Dacă se va merge numai pe asemenea distracţii ieftine, cu tentă evident populistă, nu-i de mirare că într-o bună zi, un salon de spital va găzdui o… dispută de kick-boxing sau, mai ştii(?!), chiar şi din alea din cuşcă! Ar fi un avantaj (mergând mai departe cu gluma!) pentru cei învinşi, de regulă cam bine boţiţi! Din cuşcă, direct la… reanimare! Chiar şi fără card de sănătate!

Dar revenind la probleme mult mai serioase, trebuie să mai spun că o altă situaţie care trage România tot mai jos, spre lumea a treia, este şi aceea a speranţei de viaţă mult scăzută faţă de cea a celorlalţi europeni. Dealtfel (cum subliniază şi presa) într-un clasament întocmit de Forumul Economic Mondial privind competitivitatea, ţara noastră, România, ocupă un ruşinos loc 63 din 138 de state studiate!
Aşa stând lucrurile, lesne-i de găsit, consider eu, adevăratul răspuns la întrebarea din generic! Ce va mai fi, ce vom mai afla sau ce se va mai petrece în tarişoara noastră… D-zeu cu mila!

Autor: Marc Ciubotaru – (Guest Post)

wlKXoya Este România o ţară de lumea a treia?!
k2W02mt Este România o ţară de lumea a treia?!
YavGX9c Este România o ţară de lumea a treia?!
dsyNz6Z Este România o ţară de lumea a treia?!
YGdB4Sa Este România o ţară de lumea a treia?!
mx8jPih Este România o ţară de lumea a treia?!
DRin33u Este România o ţară de lumea a treia?!

Categorie articol [ Economie, Guest Post, Politica, Vocea poporului ]
Tagged with: [ , , ]
Ţi-a plăcut acest articol ? Atunci votează-l, aici:
   

13 comentarii la “Este România o ţară de lumea a treia?!”

  • Francisc întâiul
    ... a scris la 17 mai 2017, 7:14   [#1]

    Dacă există cineva mai „înfrățit cu băuturica” decât mine, Marc, atunci jos pălăria în fața lui. Nu cred că România aparține unei lumi de categoria a treia, dar are șanse reale să „promoveze”…

  • ciubotaru marc
    ... a scris la 17 mai 2017, 12:01   [#2]

    Am spus -- si nu o data -- ca tu, Francisc, ai un sarm deosebit! Dar si un umor, pe masura! Afirmatia ta referitoare la… bauturica, e colosala! Daca te tine si sanatatea, atunci totu-i ok (vorba… romanului, cu engleza lui… de balta!) !
    Din cate se vede (daca se vede?!), doar noi (si dl Dan) ce mai scriem (comentam dar si comunicam) pe aici!… E bine, e rau, ramane de vazut…

  • ... a scris la 17 mai 2017, 12:40   [#3]

    Din foarte multe puncte de vedere, da, România este o ţară de lumea a 3-a.

  • Francisc întâiul
    ... a scris la 17 mai 2017, 16:59   [#4]

    Asta-i România, Dane și Marcele, vorba unei emisiuni de pe la tv. Ce-aș putea adăuga?…

    La mine în sat s-a construit acum câțiva ani un centru de informare turistică cu exact aceeași sumă cu care s-a modernizat școala abandonată de care vorbești în articol, Marc. Hai, treacă-meargă, dar primăria plătește de vreo doi ani un agent de turism angajat la acest centru, deși ușile lui sunt zăvorâte. N-a călcat picior de turist pe-acolo, da’ e bine: s-a mai creat un loc de „muncă” plătit din buzunarul nostru…

    Trăiască România și, mai ales, trăiască și înflorească afacerile personale ale neisprăviților ce (cu voia noastră) ne conduc de 27 de ani!…

  • Francisc întâiul
    ... a scris la 17 mai 2017, 17:19   [#5]

    Faci din țânțar armăsar, Marc. Afirmația cu băuturica nu-mi aparține. E scoasă din articol, că de-aia am pus ghilimelele.Sau te referi la datul jos al pălăriei?

    Despre sănătate, să știi că nu prea mă mai ține. De la o vreme mă dor toate cele și simt că m-am cam ramolit, deși n-ar trebui să fie cazul. Da’ nu-i nimic, trec eu și peste asta.

    Nu cred deloc că a-ți spune părerea (apropo de un articol foarte citit al lui Dan) poate fi un lucru rău. Că nu e neapărat bine, cine știe?…

    Ați priceput?

  • ciubotaru marc
    ... a scris la 17 mai 2017, 17:28   [#6]

    Sa stii Francisc, ca situatii similare se petrec peste tot in patria noastra. Iata, la Ploiesti, intr-o zona pustie, in camp s-a amenajat, spun edilii, un parc. Un parc ne vizitat de nimeni (nici n-aveau pentru ce!), lasat insa de multa vreme in vraiste totala! Cat a costat? Sume exorbitante cu care se putea ridica si-un bloc! Alt caz, in Vrancea, intr-un sat s-a construit cu fonduri serioase un camin pentru batrani. Pana aici, poti spune ca treaba-i buna, nu? Baiul insa e ca acel camin, sta cu lacate pe usa, de multa vreme, pentruca in localitatea respectiva (si nici prin imprejurimi) nu sunt… clienti (batrani bolnavi)! Ce spui, nu-i ca in povestile cu Pacala? Sau, de ce, nu? , o veritabila treaba romaneasca din epoca PSD-ului!? .

  • ... a scris la 17 mai 2017, 17:41   [#7]

    @Francisc: că tot ai amintit de “Asta-i România” în comentariul tău de mai sus, ei bine … Asta-i România! Otravă pe pâine! La propriu şi la figurat!

  • Francisc întâiul
    ... a scris la 17 mai 2017, 18:12   [#8]

    M-ai făcut să râd, Marc, și-ți zic mulțam pentru asta. Poți alătura cuvinte ca „veritabilă treabă” sau „treabă românească”, dar în nici-un caz nu e cazul să spui „veritabilă treabă românească” fiindcă la noi singurul lucru „veritabil” e minciuna, nu treaba.

    Păcală e personaj de poveste, păcat că „poporul” e păcălit de politrucii pesedeului. Îți plac p-eurile mele, prietene pensionar? Probabil (sau poate) posteritatea va pune la index prostia cu care am crezut în propășirea poporului. Pace și prietenie!…

    Aș putea continua până mâine, da’ presupunând că povestea mea te plictisește, prefer să mai pilesc o bere…

    Nu păși pe poteca pe care pașii mei o pângăresc…

    Mai am pe limbă un cuvânt ce începe cu „p” și se termină cu „ulă”. Să nu vă gândiți la pensulă, pendulă sau peninsulă, ci la acel cuvânt neaoș atât de uzual. De data asta nu-mi permit să-l scriu, că iar mă ceartă prietenul Marcel…

  • ... a scris la 17 mai 2017, 20:07   [#9]

    Ahaa… m-am prins: e “păsulă” (”fasole”, pentru ăia ce nu ştiu ardeleneşte). E folosită destul de des expresia: “Las-o-n fasole de treabă...”

  • Francisc întâiul
    ... a scris la 17 mai 2017, 21:05   [#10]

    Nu e nevoie să vorbești ardelenește ca să pricepi că „păsula” e fasole. Vorba ta: „las-o-n -n păsulă de treabă”. Mai trebuie pus un mic spațiu între „pă” și „sulă”…

  • xpert92
    ... a scris la 27 mai 2017, 12:32   [#11]

    Da, e o tara de lumea a treia pentru ca le permitem politrucilor sa o mentina asa, in loc sa dam navala peste ei sa le dam foc!

  • Anonim
    ... a scris la 20 decembrie 2019, 7:03   [#12]

    Lol.. nici nu stiti scrie corect.. nici macar articolul asta nu e scris corect. Nici nu aveti pic de înclinație spre a scrie in voi da scrieti. Las-o balta cu pesimismul asta prost si cu atitudinea asta care critică orice numa pe sine nu. Ia fii tu romanul model. Cred ca ar fi mai eficient decat diareea asta de articol.

  • Francisc întâiul
    ... a scris la 20 decembrie 2019, 15:17   [#13]

    Se vede treaba că pe matale te dă gramatica afară din casă, anonimule! Unde-ai studiat, la Spiru Haret?

    Ce-ar fi să încerci și mătăluță „a scrie un articol corect”, plin de „înclinație”? Ard de nerăbdare să-l citesc…

Adaugă un comentariu

:) :d :)) =)) :| :( :(( #-o :-? :-w /:) :o :-j :peace: :x :-bd :-q :yes: :no: arata toate iconitele »

Anti-Spam: Ce culoare are iarba?