Rime… Niște biete rime de demult…
Cântec…
(niște biete rime dintr-un vechi caiet… )
Frunză verde flori de tei
Eu rămân cu caii mei…
(Puteți crede, dacă vreți
Că eu nu fac bășcălie:
Doi în grajd și-o herghelie
Pe pereți)
Frunză verde flori de fân
Lumea pleacă, eu rămân…
(Și se duc cu toți, grămadă,
Viața-n lume să o vadă…
Nu e nicio tragedie
De n-ar fi în „porcărie”
Slugi să fie)
Frunză verde flori de soc
Eu în viață n-am noroc…
(M-am născut sărac, la țară,
În familie agrară;
De mic, dragostea de glie
Mi-a fost sfântă bucurie
Și-o să-mi fie)
Frunză veștedă de nuc
Eu rămân, alții se duc…
(Și se duc, se duc pe rând
Lasă-n urmă orice gând
Fără să mai țină seamă
Că un tată și o mamă
Mor plângând)
Frunză galbenă de prun
Eu dureri cui să le spun…
(Toți se duc, pleacă departe
Căutând vise deșarte:
Din nimic, din sărăcie
Vor averi și bogăție…
Măi să fie!)
– 22 august 1997 -
Gânduri la moartea bunicii…
Motto: „Cu-o moarte toți suntem datori” – G. Coșbuc
Noi mai rămânem o clipă să ne căutăm norocul,
Izbăvită de păcate, în sfârșit, ți-ai găsit locul…
(Ce-o fi viața noastră oare, dacă nu o căutare?)
Căutăm o viață-ntreagă, pân-la ultima suflare
Bani, noroc și fericire… Lucruri mult prea pământești
Și uităm cu toții, iată, că azi ești, mâine nu ești…
Tinerețe, bani, avere le visăm de-atâtea ori
Și uităm, uităm adesea cât suntem de trecători…
Iar când bate ceasul ultim, ne găsește tremurând
Că e musai să ne-ntoarcem din pământ iar în pământ…
Câți mai cred în lumea noastră în iertare și iubire?
Câți mai văd în lumea asta moartea ca o izbăvire?
Tu ți-ai ispășit pedeapsa. Te-ai întors la locul tău…
Noi mai rămânem o clipă să-nțelegem ce e rău…
– 31.08.1997 -
Tic-tac…
Tic-tic, tic-tac,
Tac-tic, tac-tac…
Așa se scurge timpul meu, alene
Printre rotițele și resorturile vechiului ceas
Ce-a măsurat cu-eternu-i ticăit
Și trecerea tatălui meu
Și clipa părintelui tatălui meu,
Iar azi, măsoară cu-același tic-tac
Și zilele mele…
Azi – tic… Mâine – tac…
– 6.12.1997 -
Autor: Francisc Bouda – (Guest Post)
7 comentarii la “Rime… Niște biete rime de demult…”
Sincer nu am citit aceste poezii, dar LA MULTI ANI ROMANIA !
Mă alătur urării tale, Severus. Totuși, când ai o clipă liberă, te sfătuiesc să le citești.
Mă simt ca un „nesimțit”…
Mă simt irosit atunci când după o zi de roboteală nu beau și eu, ca tot românul, măcar vreo două beri (mărturisesc că nu se-ntâmplă prea des să mă culc setos) și mă tot întreb de ce accept impertinența și fudulia prostiei ce mă-mpresoară, mulțumindu-mă cu spuma berii. O dată la trei zile îmi „tai” pofta de bere cu niscai pălincă și-atunci m-apucă talentul și încep să scriu toate vrutele și nevrutele pe care le-am dorit înecate în halbă. În „modestia” mea, încep să cred că am învățat degeaba să scriu dacă ceilalți n-au învățat încă să citească. Mai trebuie doar să-i „alfabetizez” după chipul și priceperile mele…
Mă simt renegat tocmai de cei de la care așteptam măcar o „adiere” de respect. Probabil că asta merit și trebuie să mă-ntreb unde am greșit. Mă tot întreb, dar nu găsesc răspunsul. Generațiile se succed prea repede pentru a pricepe tradițiile…
Mă simt ocolit de toți, dar asta e alegerea mea. Am refuzat întotdeauna discuția cu cei care nu pot dialoga pe teme rezonabile. Nici nu puteam să o accept atâta vreme cât nu am nimic nou de auzit în afară de niște reproșuri ce nu au legătură cu propria-mi persoană.
Mă simt ca un prost în țara deștepților, mă simt inutil. Ce să facă România cu un fraier ca mine? Să-l aducă la vot…
Mă simt un cetățean în plus. Asta sunt de fapt: un anonim… În țara „băieților deștepți” anonimii sunt bineveniți pentru că (nu-i așa?) orice vot contează la socoată. Majoritatea se impune. Cu cât mai mulți „cetățeni” pun ștampila, cu atât suntem „noi” (clasa politică) mai legitimi.
Am încercat să-nvăț trăirea alături de oamenii „normali”, dar nu am reușit. Urmarea încercării mele ratate se numește beție. Îi rog pe virtuoși să nu mă bage în seamă și să își vadă de viața plină de rahat pe care se chinuie s-o ducă până la capăt. Poate că într-o bună zi vor înțelege și ei că nu e de ajuns să te pricepi la înot în orice condiții.
Hai că m-a luat încă o dată gura pe dinainte. Toți nepricepuții se dau „tehnocrați” și se cred salvatorii națiunii. Mulțumesc de-așa „salvare”. Prefer să mă înec…
Chiar și în căcat, ce mai contează…
P.S.: Mâine o iau de la capăt. Aceeași incompetență mă va sufoca și mă va determina să beau măcar vreo două beri, ca să-mi înec durerea provocată de adversitatea afișată de fiii mei. Înțeleg că dușmanu-i dușman, dar nu pricep ce rău v-am făcut de vă tot ascundeți în tranșeele igoranței. Pot înțelege orice, dar nu pot accepta revolta pusă la cale. Nu vreau să emit sentințe, dar cele opt clase absolvite de voi nu se pot compara cu alea doișpe ale mele… Sfatul meu e să fiți băieți cuminți și să ascultați de „poruncile” unui „bătrân” ce a trecut prin trăire. Aveți variante, prin urmare alegeți și nu puneți la zid alegerea noastră. Stăm de vorbă pe urmă…
Nu vreau sa citesc ca nu-mi plac dramele. Sunt prea optimist si recunosc ca nu imi plac versurile in general, desi ma pricep si eu sa le produc
Hai Romania!
Am o horinca pentru voi, dragi Romani de pretutindeni ! Daca vreti beau cu voi o bere, whisky, etc !
Dacă zici matale, hai România, Severus! Să curgă berea, că e sărbătoare…
Te invidiez, Francisc! Ti-am mai spus, eu nu prea ma pricep la poezie. Dar versurile tale, realmente, sunt incantatoare! Zau, crede-ma, nu exagerez cu nimic! Orice vers, spune ceva, transmite un anume mesaj, o traire sufleteasca. Ce mai, sunt mi-nu-na-te! Bravo tie!
In cu totul alta ordine de idei doresc sa te intreb ceva (sper sa nu te superi!): tie numai berea-ti place? Vinul, vinul nostru romanesc (nu zaibarul) nu-ti place? Te intreb ca, in dese randuri, amintesti numai de bere! Daca vom fi sanatosi si vom (mai) trai, sper ca odata si odata, nu, nu s-o facem lata, ci s-o bem (e vorba de bere) impreuna! Ce zici?
Nu prea ai de ce să fii invidios, Marcele. Faptul că „potrivesc” niște biete cuvinte în timp ce mă desfăt cu spuma berii nu înseamnă că sunt poet. Mă bucur că rimele mele îți plac și îți mulțumesc pentru aprecieri.
Nu mă supăr deloc că mă întrebi de „prietenia” cu vinul. Recunosc cu mâna pe inimă că nu am mai băut vin de pe vremea când îmi săpam de trei ori pe an propria-mi vie. Aveam vreo 25 de ani pe-atunci și crede-mă că ieșea un vin de casă excelent.
Despre băutul unei beri împreună zic doar atât: ar fi tare fain, dar e prea mare distanța dintre noi (la kilometri mă gândesc) ca să merite. Sau, cine știe?…