Revenire

70439233 414346275762119 4644494487622516736 n Revenire

În urmă doar cu câteva zile publicam pe aceeași pagină de blog, articolul cu genericul “Educație prin… dexinhibare! Oare?!“, si iată că, acum revin întrucâtva cu același subiect. Cel al educației despre care, spuneam (și nu numai eu) că-i hotărâtoare pentru salvarea României din marasmul în care se află mai de multă vreme. Aminteam, firește, de rolul pe care trebuie să-l aibă școală în acest context. Primul dar și unicul comentariu a venit, ca deobicei, de la bunul meu amic virtual (nu-i mai declin identitatea) care, între altele, afirmă că nu prea l-a cam pus pe ganduri “ideea cu, dar totuși subscriu“. Apoi, tot el, mai spune (scrie) -fără însă a face “paradă de cuvinte” – rolul pe care trebuie să-l aibă școală, slujitorii ei cât și statul român în îndreptarea, dar mai ales, eradicarea multor neajunsuri. Perfect adevărat, zicacum și precizam în acel articol, dacă ținem cont și de faptul că învățământul românesc se află într-o cumplită și evidentă suferință pe multiple planuri.

Că nu-i o exagerare, înșiram tot în articolul cu pricina, doar câteva din acele regretabile exemple. Aflându-le, poate că unii dintre eventualii cititori (dacă or mai fi!), toleranți și pacifiști, fie că nu le-au crezut, fie că le-au socotit daor rarități sau… “prea de tot, dle!” Din nefericire, iată că nu-i deloc așa! Chiar ieri, când am deschis televizorul (cât și paginile unor ziare) mi-a fost dat să aflu si sa vad niște scene revoltătoare filmate într-un liceu din Săcele, județul Brașov. O profesoară este batjocorită de o elevă: “Nebună mea, hai la cimitir, hai la cimitir, să te îngrop puțin!“…

Deci, o profesoară este batjocorită de o elevă, chiar în sala de clasa, de față cu restul colegilor. Imaginile scandaloase au fost postate pe internet chiar de către fata “curajoasă”, dezinhibată și, “educată” după noile regulamente și indicații… moderne. În înregistrare se vede cum eleva se ridică din banca, merge după profesoară în fața clasei și începe să-i cânte o manea cu versuri jignitoare.

a1.ro/…/scene-revoltătoare…

În acest timp, o filmează cu telefonul mobil. Profesoară își păstrează calmul și o roagă să înceteze, însa fără rezultat. Polițiștii s-au autosesizat (mare efort!) în acest caz și fac acum cercetări, pentru a lua măsuri.
Pe fundal se aude cum fata fredona vesurile: “Nebuna mea, hai la cimitir, hai la cimitir, să te îngrop puțin! Să fim noi doi, noi doi, numai noi doi, numai noi doi și lopata dintre noi.“. Dar în urma apariției în mediul online, pe o rețea de socializare (unde orice trăsnaie și “minune” pot fi văzute de o lume!), a unei înregistrari video în care o elevă da dovadă de un comportament total neadecvat în timpul orelor de curs, aflu acum că polițiștii din cadrul I. P. J. Brașov – Poliția Municipiului Săcele, s-au sesizat din oficiu și efectuează cercetări pentru a stabili persoana/persoanele implicate și împrejurarile în care a avut loc evenimentul. În funcție de rezultatul cercetărilor, cică se vor dispune măsurile legale care se impun.

Ei, prietene, ce spui? Te-ai convins de rolul principal pe care trebuie să-l aibă educația nu numai din școala, ci și din familie cât și din mediul înconjurător?

Ca să evit… paradă de cuvinte, mă voi opri aici. În cazul în care mai doriți și alte exemple de același gen, citiți presa sau butonati Tv-urile! TOTUL DESPRE… “EDUCAȚIE”!

Autor: Marc Ciubotaru – (Guest Post)

Categorie articol [ Guest Post, Social ]
Ţi-a plăcut acest articol ? Atunci votează-l, aici:
   

Adaugă un comentariu

:) :( :d :"> :(( :dancing: :x 8-| /:) :o :-? :-" :-w ;) [-( :peace: arata toate iconitele »

Anti-Spam: Ce culoare are iarba?