Rețetă bragă – Cum să faci bragă

reteta braga boza bautura sultanilor Rețetă bragă   Cum să faci bragă

Ați (mai) auzit de… bragă?!

Probabil că răspunsurile pot (sau vor fi) diferite. În funcție de vârstă, preferințe sau (chiar și) de memorie!
Celor mai în vârstă, braga-i cunoscută și, de ce nu?, posibil, regretată! Regretată pentru că, această băutură răcoritoare, bogată în vitamine și minerale, acum nu prea se mai găsește, din varii motive și cauze!
Braga, băutura părinților și bunicilor, chiar și a unora dintre noi, este considerată drept o băutură a turcilor nomazi din Asia Centrală, consemnată începând din secolul X, care mai apoi a ajuns în Anatolia, iar de acolo s-a răspândit și-n Balcani, inclusiv în România, mai ales în zonele cu populație minoritară turco-tătară. Braga mai era numită și “băutura răcoritoare a sultanilor“.

Cu ani în urmă, cam prin 1970-1980, îmi amintesc de faptul că atât la Orșova cât și la Herculane și-n Drobeta Tr.Severin, chiar în centrul urbei, BRAGA se găsea mai prin toate cofetăriile și bragageriile! Pe caniculă, cum e și acum, băutura – un adevărat izvor de sănătate, răcoroasă și energizanta – era tare căutată și era consumată de mai tot omul.
La Severin, bunăoară, la o cofetărie situată pe atunci chiar în “buricul” urbei, o familie de naționalitate turcă – venită de pe fosta insula Ada Kaleh, acum în adâncuri, în apele Dunării – era renumită pentru calitatea acestei miraculoase (un fel a spune, desigur) băuturi! Braga se găsea acolo, în două sortimente: dulce, dar și ușor fermentată, încât să mulțumească gusturile tuturor. Probabil să fie și acum. Eu sunt sceptic!

După aceste detalii, pe bună dreptate, poate că vă întrebați: cum se prepară? Rețetele diferă în funcție de preferință, dar și de materia primă. Indiferent de acestea, pentru cei interesați, iată, o rețetă pentru bragă:

MWjWssz Rețetă bragă   Cum să faci bragă

Rețetă bragă – Cum să faci bragă

– Pentru început e nevoie de 1kg de cereale (grâu, orz, secară, boabe de porumb) în cantități egale, 2 Kg făină de mălai. Cerealele se pun într-un vas cu puțină apă, apoi vasul se acoperă cu un prosop și se ține la un loc călduț spre a grăbi încolțirea. Se scurge apa, iar semințele se pun la uscat pe o tavă din plastic sau email.
– După procesul de uscare, totul se macină prin mașina de tocat carne, nuci ori cafea. Așa se obține malțul care, mai apoi se pune într-o oală cu apă aflată în fiert (nu cu prea multă apă, pentru ca să se obțină o pastă consistentă), amestecând continuu, în așa fel încât să se uniformizeze.
– Din această pastă se fac turte de 10-15 cm care se pun pe o tavă la cuptor, la foc încins, până se rumenesc, după care se scot și se lasă la răcorit.
– Se rup, încet, bucăți mai mici care se așează într-un vas (preferabil din lemn și cu cană de scurgere) cu o capacitate de 10-12 litri.
– Peste turte se toarnă o cantitate de 6 litri apă fiartă și se lasă la fermentat timp de 2-3 zile, după care BRAGA-i gata!
De reținut și amănuntul că, aceleași turte se mai pot folosi odată, punându-se însă apă mai puțină.

De regulă, braga se se vinde la pahar, cu ajutorul unor dozatoare, care pot și trebuie s-o țină, constant, la 10 grade Celsius și o amestecă permanent.


Acum după ce ați aflat “secretul” preparării băuturii, e firesc să vă întrebați și de ce acum, în anii ce-i trăim, braga nu prea-i de găsit sau nu-i cum trebuie? Cei în măsură să vă răspundă, motivează realitatea, prin lipsa unui lucru esențial: echipamentele tehnico-utilitare necesare pentru prepararea sus amintitei băuturi! Pe ici, pe colo, totuși se mai găsesc! La fel și mult dorita BRAGĂ!
Din presă, cât și de pe internet, aflu că această licoare încă se mai poate găsi, cum spuneam, la Drobeta Tr.Severin, dar și pe la Slatina, Galați, Brăila și, mai ales, Constanța. În rest, rămâne s-o pregătiți după rețeta sus scrisă și… s-o consumați (beți) cu plăcere!

P.S. – Pentru amicul Francisc, am în portofoliu o surpriză… pe gusturile lui! O voi divulga într-un proxim articol. Deocamdată, fără alcool!! …

Autor: Marc Ciubotaru – (Guest Post)


Categorie articol [ Gastronomie, Guest Post ]
Ţi-a plăcut acest articol ? Atunci votează-l, aici:
   

24 comentarii la “Rețetă bragă – Cum să faci bragă”

  • ... a scris la 15 august 2017, 9:41   [#1]

    Eu auzisem de bragă de la o emisiune TV, era un român de etnie turcă, de undeva de pe lângă Dunăre, care, se lăuda că el ar fi inventat braga :)) … și că, rețeta de bragă pe care o știa el, era una specială și unicat. Și se plângea ca un alt român i-ar fi furat rețeta de bragă…

  • ... a scris la 15 august 2017, 12:30   [#2]

    Braga am gasit doar in Severin. Ultima data acum vreo 11 ani am trecut p-acolo si am gasit, la marginea Pietei Mircea. Nu stiu acum daca se mai gaseste sau nu…
    e dificil de facut, de aia nu mai face nimeni. Dar am zis ca m-apuc sa fac si braga si cvas…

  • ciubotaru marc
    ... a scris la 15 august 2017, 13:48   [#3]

    Turcul ala, de langa Dunare, era din Orsova! Se numea, pari-mi-se, Iusuf si locuia chiar in zona de intrare in oras, fie din spre Herculane, fie din sensul invers, de la Severin. Era renumit nu numai prin braga ce o prepara, ci si prin alte numeroase si variate dulciuri cu specific oriental. Era, probabil sa mai fie, dar eu nu mai stiu! Stiu doar sa va multumesc, si de aceasta data, Dle Dan, pentru… stiti dv! Merci, din nou!
    Dlui Francisc 2, succes la prepararea bauturii si, probabil, o sa ne spuna si noua cam cum e! In ce priveste Piata Mircea, o, tempora! Acum, in actuala urbanistica, nu mai exista! … Poate, eventual, pe un alt amplasament. Nu uitati insa… de braga!

  • ... a scris la 15 august 2017, 14:12   [#4]

    L-am găsit și pe turcul de care ziceam. Se numește Ali Ibrahim și pare-se că s-a stabilit la Bușteni (n-am mai reținut exact localitatea) unde deține și un restaurant care se numește “La Turcu” și unde vinde bragă.

    Se poate comanda/cumpăra de undeva (online!!!), bragă!? Știe cineva?… Că deja m-ați făcut curios.

  • ... a scris la 15 august 2017, 14:36   [#5]

    @Marc, porumbul nu e totuna cu mălaiul? Că nu înțeleg ceva în rețeta de bragă publicată de tine!?

  • Francisc întâiul
    ... a scris la 15 august 2017, 16:03   [#6]

    Nici eu nu prea înțeleg. Eu știam că mălaiul e făina rezultată din măcinarea boabelor de porumb, din care se fierbe mămăliga sau se coace mălaiul (un fel de „tort” făcut din făină de porumb, jumări de porc și alte ingrediente).

    Mărturisesc că n-am băut bragă niciodată.
    Pare-se că expresia „ieftin ca braga” nu mai e actuală, din moment ce această băutură e destul de greu de găsit pe piață.

  • ... a scris la 15 august 2017, 16:07   [#7]

    Păi înseamnă “că cândva”, braga era ieftină de tot!?

  • Francisc întâiul
    ... a scris la 15 august 2017, 16:35   [#8]

    În cazul că post-scriptum-ul articolului îmi era adresat, țin să precizez că nu sunt curios să aflu ce gust are braga.

    Sunt atât de obișnuit cu râgâielile generate de bere încât folosesc apa doar la duș, la toaletă și la bărbierit.

    Hait, că am schimbat subiectul. Era vorba de bragă, nu de apă…

  • Francisc întâiul
    ... a scris la 15 august 2017, 16:38   [#9]

    E evident, Dane, din moment ce braga a devenit termen de comparație.

  • ciubotaru marc
    ... a scris la 15 august 2017, 18:05   [#10]

    Dle Dan, malaiul este, cum preciza si Francisc, faina de porumb. Deci, acolo in acea reteta, este vorba atat de cereale (grau, orez, secara sau (si) boabe de perumb porumb), in cantitati egale (cat considera fiecare), cat si de malai, adica faina din poumb. Sper ca, pe cat posibil. neclaritatea e. clara, nu?

    Mai precizez deasemenea, ca retetele de preparare a bragii sunt mult mai numeroase si diversificate! Dupa gustul si priceperea fiecaruia. Bunaoara, un renumit bragagiu, Dilaver Ismail, spune ca “inafara unor elemente secrete, ce nu pot fi destainuite“, el prepara braga din faina de porumb (malai), faina neagra din grau, apa, zahar si drojde. Toate acestea sunt puse intr-un cazan aflat intr-o incapere incalzita si, timp de o zi, se amestica incontinuu. Dupa fierbere, sub vatra cu lemne (neaparat), compozitia rezultata se scoate a doua zi din cazan pentru a fi pusa in alte recipiente, dupa care este amestecata si strecurata. Se adauga, la final, apa de indulcire iar dupa inerenta racire, braga-i gata, buna de baut! Pacat insa, ca n-o incearca si prietenul nostru, Francisc!…

  • ciubotaru marc
    ... a scris la 15 august 2017, 18:09   [#11]

    Cu gandul la… braga, am scris “perumb” in loc de “porumb“! De unde, pe langa multe altele, se poate spune ca, iata, m-a ametit si … braga!

  • Francisc întâiul
    ... a scris la 15 august 2017, 19:03   [#12]

    De ce ar fi păcat, Marc, când am trăit jumătate de secol fără să știu care e gustul acestei „băuturi”. Promit că la prima ocazie renunț la bere și-mi astâmpăr setea cu bragă.

    Nu garantez că devin băutor de bragă…

  • ... a scris la 15 august 2017, 20:10   [#13]

    @Marc, am corectat articolul, că poate se mai nimerește pe-aici un îngrămădit ca mine… Sper să fie bine așa: “1kg de cereale (grâu, orz, secară, boabe de porumb) în cantități egale, 2 Kg făină de mălai

  • terente
    ... a scris la 28 septembrie 2018, 20:58   [#15]

    Mai este braga la Drobeta! Se vinde tot in zona pietii Mircea.O fac tot cei din familia Baiaram,neam de turci.Din pacate la reteta se foloseste indulcitor sintetic,probabil aspartam.
    Nu e rea nici in varianta asta braga,da nu e ca cea de pe timpuri! Si nici la fel de sanatoasa…
    Daca ajungeti in Baia de Arama va recomand o placintarie aproape de iesirea spre Herculane.O sa mancati o placinta cu branza cum se facea numai pe timpuri …la Drobeta!Acea Drobeta care era plina de greci,turci sau de urmasii acestora ,patiseri romani cu talent.Acum nu
    prea mai sunt…

  • Anonim
    ... a scris la 1 iulie 2019, 13:09   [#16]

    …si cu cele 2 kg de malai ce faci?

  • Denver
    ... a scris la 25 august 2019, 15:02   [#17]

    Braga buna găsiți la Universitate lângă părculeț Vioara lângă min Agriculturii
    Cea mai buna Braga din București  

  • Gabriela
    ... a scris la 1 septembrie 2019, 22:20   [#18]

    În București se găsește bragă foarte bună în parcul Colțea, (chiar lângă spitalul cu același nume) unde se țin și concertele din programul “Simfonii de Vară”. Am băut până acum mulți litri și nu am pățit nimic rău. Ba chiar ajuta la digestie. Recomand.

  • Maria
    ... a scris la 10 iunie 2020, 11:21   [#19]

    Ce se face cu malaiul??????

  • Nicu
    ... a scris la 27 august 2020, 14:29   [#20]

    Mălaiul se amesteca cu malț ul.

  • Evelin CECIU
    ... a scris la 10 iulie 2021, 17:53   [#21]

    Dane, fotografia cu cele patru recipiente de sticlă este a mea, dacă nu ți-a spus nimeni până acum, deși cred că am făcut-o chiar eu.
    O altă informație este că acolo în zona Colțea este într-adevăr braga de Severin, dar pe cât e de diluată, pe atât e de scumpă. Aduc bragă de la Severin la 7,5 lei/litru. Mă găsiți pe Facebook.

  • ... a scris la 14 iulie 2021, 23:49   [#22]

    @Evelin CECIU: dacă te-a deranjat atât de mult faptul că fotografia despre care spui că “este a ta” a apărut și în acest articol, pe acest blog -- deși fotografia în cauză este pe tot internetul, pe o multime de siteuri web, de aceea mi-am și permis să o public și eu -- atunci am șters fotografia în cauză.

  • Evelin CECIU
    ... a scris la 14 iulie 2021, 23:53   [#23]

    Mai bine. Cred că m-am adresat civilizat, nu meritam un răspuns agresiv. Succes cu blogu’!

  • Nadia
    ... a scris la 16 mai 2022, 9:44   [#24]

    În tinerețe mergeam la munte într-o companie frumoasă, iar când coboram de pe platoul bucegilor,ne rostogoleam cu o bucurie imensă în Bușteni spre dugheana arhicunoscutei madam Bairamovici ca să ne stingem setea răvășitoare cu câteva pahare de braga. Era scumpă madam la împărtășirea rețetei acestei licori turcești și a plecat cu ea “dincolo”. Mă gândesc că îi răsfață și acolo pe iubitorii mușterii !!!
    Dumnezeu so odihnească în pace pe madam Bairamovici!
    Braga are un gust aparte, și este bună numai dacă e făcută cu rabdare de mâini dibace, altfel…bei o gură și nu-ți mai trebuie.
    Succes celor care vor sa încerce.

Trackbacks

  1. Ţuică din cireşe amare

Adaugă un comentariu

:) :d :)) =)) :| :( :(( #-o :-? :-w /:) :o :-j :peace: :x :-bd :-q :yes: :no: arata toate iconitele »

Anti-Spam: Ce culoare are iarba?