În rețeaua Vodafone: “gratuități” cu… păcăleli!
În rețeaua Vodafone: “gratuități” cu… păcăleli!
Sincer vă spun că, până la această dată, n-am fost și nici nu sunt contaminat de… “nebunia telefoanelor mobile”, adevărata molimă socială ce a molipsit – în ultimii ani – aproape întregul mapamond! Totuși, mai ca tot omul (românul), am avut (încă de pe vremea Conexului și al Dialogului!) și am, un firesc și modest abonament la rețeaua Vodafone, ce-mi înlesnește – în limitele normalului (și a utilului) – atât nevoile de informare cât și de cele de comunicare cu semenii.
În atari împrejurări, mai zilele trecute, primesc un SMS de la compania sus amintită, prin care eram informat că… “fiind beneficiarul unei vechimi apreciabile în rețea, treceți între zilele… pe la agenția noastră din… de unde vă puteți procura GRATUIT (sublinierea-mi aparține) un telefon Samsung J5!”. Naiv, am dat crezare invitației! Ca de altfel – palidă consolare – și alți abonați și, ca și-n alte dăți, cu păcăleli mult mai mari și mai… tentante! Deci, recunosc, am fost păcălit și de această dată! “Gratuitatea” telefonului constând – după câte aveam să aflu – în inchierea unui nou contract, nu tocmai modest, pe cca 2 sau 4 ani și cu o contravaloare bănescă pe măsură!
Firesc, am întrebat (nu numai eu) ce rost a mai avut acel mesaj și de ce nu s-a precizat adevărata realitate?! Răspunsul primit îl bănuiți!
Acum mă întreb (din nou) și vă întreb și pe dvs: asta se cheamă reclamă sau, mai știi(?), “grijă” față de clienții cu vechime (în păcăleli?! Adică, fraierii! De ce nu s-a așteptat măcar să vină…1 Aprilie, nu? Probabil că atunci, de ziua păcălelilor, va fi programată o altă păcăleală!
Domnilor de la Vodafone, v-am stimat și (încă) vă stimez pentru lucrurile bune făcute în ani. Dovadă elocventă, cred, este și vechimea pe care o am în rețeaua dvs. Dar cu o asemene practică (găselniță) nu sunt de acord, nu vă mai pot lăuda. Procedând în acest mod (penibil), nu vă atrageți clienții. Dimpotrivă, îi îndepărtați! Mai ales că prin unele magazine ce le aveți în teritoriu, se recurg și la alte “practici”, lipsite de orice respect față de clienți: salariați obraznici, indolenți și necivilizați, cu replici suburbane, etc, etc, ce, desigur, nu le (vă) fac cinste. Taxați-i ca atare! În nici un caz cu… “gratuități” și nici cu păcăleli!
Autor: Marc Ciubotaru

5 comentarii la “În rețeaua Vodafone: “gratuități” cu… păcăleli!”
Nici alti operatori nu sint mai onesti !
Deja e veche pacaleala asta cu “nelimitat” si “gratuit”. Lumea s-a cam prins si cred ca nu mai e mult pana cand o companie de telefonie se va “arde”…
Sa nu veniti la Digi ca nu avem loc
Crezi ca la “Portocala” e mai bine? aici iti dispar centi din cont si cand ti-e lumea mai draga ti se intrerupe convorbirea (testat cu mai multe telefoane)
@Nenea cu spamu’ -- Apreciez eforturile pe care le faci în lupta împotriva spam-ului, cel puţin la acest capitol ne potrivim… aşa că, te invit să arunci un ochi aici: http://dan-blog.ro...je-spam-mail.html
Totuşi, genul acesta de practică în “promovare” (ţi-ai pus numele “Stop Spam“), să ştii că nu e bun deloc! Mai documentează-te şi o să-mi dai dreptate… Peste vreo 1~2 ani, o să mă contactezi şi-o să mă rogi să-ţi schimb numele