Rembrandt van Rijn

Rembrandt van Rijn Rembrandt van Rijn

Rembrandt van Rijn

Rembrandt van Rijn este unul dintre cei mai cunoscuţi pictori din lume, este un nume uriaş în artă, celebrul pictor lăsând în urma sa peste 600 de picturi, 300 de gravuri şi 2000 de desene. Rembrandt van Rijn s-a născut pe data de 15 iulie 1606 la Leiden şi este văzut drept unul dintre cei mai mari pictori din istoria artei, multe dintre operele sale ajungând să fie vândute prin casele de licitaţii, la preţuri de zeci de milioane de dolari.
Azi, pe 15 iulie 2013 se impinesc 407 ani de la naşterea renumitului pictor şi gravor, Rembrandt Harmenszoon van Rijn.

Rembrandt a fost fiul morarului Harmen Gerritzoon van Rijn și al Corneliei Willemsdochter van Zuitbroeck. Dintre toți frații săi, el este singurul care învață să scrie și să citească într-o școală latină. În anul 1620, Rembrandt se înscrie la Universitatea din Leiden, însă va rămâne acolo doar pentru câteva luni, deoarece Rembrandt vrea să devină pictor. Rembrandt își începe studiile de pictură în atelierul lui Jacob van Swanenburgh unde timp de trei ani învață tehnica picturii. Pânzele lui Rembrandt îi atestă deosebitul talent, ceea ce-i determină pe părinții săi ca în anul 1624 să-l trimită la Amsterdam, unde Rembrandt se perfecționează în atelierul lui Pieterzoon Lastman, care călătorise în Italia și era influențat de Michelangelo Merisi zis Caravaggio. Deși studiază la el numai șase luni, Rembrandt preia de la Lastman stilul narativ și modul de reprezentare a stărilor sufletești la figurile înfățișate. Însă înainte de orice, descoperă tehnica clarobscurului.

Rembrandt părăsește Amsterdamul pentru a-și deschide la Leiden un atelier propriu. I se alătură un elev al lui Lastman, Jan Lievens care este de asemenea un pictor talentat. În atelierul lor comun sunt atrași numeroși clienți, printre care și cunoscutul umanist Constantijn Huygens, secretarul personal al stathouder-ului Olandei, Henric Frederic de Orania… Probabil sub influența lui Huygens, care-i recunoscuse talentul, Rembrandt se hotărăște să se stabilească la Amsterdam, știind că marele oraș olandez este în măsură să ofere talentului său condițiile de care în Leiden nu ar fi putut beneficia.

Lecția de anatomie a doctorului Tulp pictat în 1632, l-a făcut celebru pe Rembrandt.
Rembrandt van Rijn Lectia de anatomie Rembrandt van Rijn

 

Rondul de noapte
Tabloul Rondul de noapte 1642, considerat astăzi o capodoperă, a constituit la vremea sa un scandal. Comandantul Frans Banning Cock ar fi dorit să iasă mai mult în evidență în acest uriaș tablou. Ori, Rembrandt s-a concentrat mai mult asupra acțiunii înseși, decât asupra înfățișării figurilor; pentru el tema este defilarea, mișcarea, acțiunea neobișnuită, și nu tabloul colectiv tradițional al unui grup
Rembrandt Rondul de noapte Rembrandt van Rijn

 

Ospăţul lui Baltazar a fost realizat în anul 1635 şi înfăţişează spaima lui Nabucodonosor în momentul în care mâna lui Dumnezeu îi lăsă un mesaj în ebraică: “Numărat, cântărit, împărţit.“, mesaj pe care acesta nu îl descifrează iniţial, înţelegând apoi că este vorba despre regatul său, ce va fi divizat între mezi şi persi.
Rembrandt Belsazar Rembrandt van Rijn

 

Rembrandt a pictat foarte multe autoportrete: în total sunt peste 50 de tablouri și încă mai multe desene și gravuri. Pe primul dintre acestea l-a pictat în 1625, când nu împlinise încă douăzeci de ani, și continuă această tradiție în tot cursul vieții, până la moarte. Cercetând autoportretele lui Rembrandt, putem fi martorii evoluției sale artistice. Materialul pictural, neted la început, se îngroașă mai târziu, factura devine tot mai bogată. În seria sa de autoportrete, Rembrandt dovedește neîncetat că e pictor și că trăiește numai prin pictură.

Autoportret din tinereţe
Rembrandt van Rijn Autoportret Rembrandt van Rijn

 

Pictor desăvârşit, Rembrandt a fost şi este unul din cei mai copiaţi artişti, multe din copiile care circulă fiind semnate de ucenicii săi în încercările lor de a pătrunde tehnica maestrului.
Trista sa viaţă încheiată în mod aproape mizer în 1669 a însemnat nu numai moartea unui artist desăvârşit, ci şi a începutului sfârşitului vârstei de aur olandeze.

Categorie articol [ Arta ]
Tagged with: [ , , , , ]
Ţi-a plăcut acest articol ? Atunci votează-l, aici:
   

2 comentarii la “Rembrandt van Rijn”

  • ... a scris la 22 iulie 2013, 13:03   [#1]

    Interesant articolul, multumim pentru informatii

  • ... a scris la 7 august 2013, 0:01   [#2]

    Sper sa nu ma tradeze memoria, insa cateva exemplare au fost arse de hotii romani…

Adaugă un comentariu