Recomandare pompă electrică pentru umflat roți / anvelope mașină
Recomandare pompă electrică pentru umflat roți / anvelope mașină
În urmă cu mulți, foarte mulți ani de zile, am cumpărat o pompă electrică pentru umflat anvelope de mașină. Se întâmplase să am nevoie de o pompă, era seara târziu, în vreo două benzinării unde am fost (la aceea vreme) nu am găsit disponibil nici un aparat pentru umflat anvelope. Am mers la un magazin cu piese auto, despre care mi-a spus cineva că era deschis non-stop, și am cumpărat de acolo o pompă electrică, la 12V, alimentarea se făcea de la mufa pentru brichetă, de la mașină. Pompa electrică cumpărată atunci, a costat undeva la vreo 130 RON și avea formă ovală iar carcasa era din plastic. Avea și manometru pentru măsurarea presiunii. Pe cutia pompei, era scrisă o atenționare de felul “nu utilizați pompa mai mult de 15 minute deoarece există riscul să se defecteze” – nu-mi mai mai amintesc exact, însă atenționarea era ceva de genul…
Trec peste detalii, cert este că după câteva utilizări simțeam un destul de puternic miros de plastic ars. Am reușit să scap de vreo 2 ori pompa din mână, astfel că manometrul s-a desprins din carcasă, practic, a căzut parțial în interiorul carcasei. În plus, dispozitivul care trebuia pus pe valva de la roata mașinii, era un “dispozitiv” din plastic (nu știu cum se numește!?), cu clapetă din plastic și nu reușeam de fiecare dată să-l pun în așa fel încât să nu scape presiune pe lângă…
Deși pompa încă funcționa, am hotărât să cumpăr alta, pentru că m-a enervat suficient…
Astfel că, după vreo 2 ani, am dat o raită prin mai multe magazine în căutarea unei pompe electrice de o calitate mai bună. Și am găsit la un moment dat o pompă care la prima vedere inspira încredere. De ce? Păi, pentru că:
– era metalică (nu din plastic),
– dispozitivul de cuplare la valva era metalic, cu șurub, nu cu clemă,
– iar pe cutie scria că pot fi umflate inclusiv anvelope mai mari (gen pentru camioane, autoutilitare, dubite, etc).
Eu având nevoie de ea pentru anvelope de autoturisme, m-am gândit că acel “surplus” de putere era perfect pentru a mă asigura că pompa va funcționa fără probleme dacă o folosesc la anvelope de autoturisme și nu la anvelope mai mari pentru camiane/autoutilitare.
Așa că, am cumpărat-o. La aceea vreme (au trecut, cred, mai bine de vreo 5~6 ani de când o am) a costat undeva la vreo 200~250 RON, nu mai rețin exact. În orice caz, după ani de utilizare pot spune că sunt foarte mulțumit de prestația și de fiabilitatea ei, am folosit-o de nenumărate ori și funcționează perfect până în ziua de azi! Și am să vă spun ce fel de pompă este…
Este vorba despre o Pompă electrică metalică pentru anvelope – marca “PILOT“, construită din metal, cu manometru de presiune, iar dispozitivul de conectare la valvă este metalic, cu șurub.
Pompa are următoarele specificații: 12V (alimentare de la bricheta mașinii), 15A și o putere de 180W.


Am căutat pe internet să văd dacă mai găsesc acest model de pompă. Cel puțin pe site-urile “cunoscute”, nu am mai găsit-o… Am găsit însă un model asemănător (14A în loc de 15A cum este a mea) însă este tot pentru camioane/autotutilitare (pe site scrie că: “ideal pentru autobuze, ATV-uri, camioane, SUV-uri“), drept urmare ar trebui să facă față cu brio la anvelope “normale”, de autoturisme.
Aceasta este pompa: Compresor auto pentru camioane, 12 V
Un alt model de pompă electrică auto care ar merita cumpărată, este acesta: Compresor auto portabil, 12 V, 10 A, 140 PS
Și încă un model de pompă auto, care să-ți ofere acea “rezervă” de putere, este aceasta (numele sugerează că este destinată umflării anvelopelor mari – “big tire”!): Compresor cu manometru BIG TIRE
Drept urmare, atunci când vă cumpărați un compresor auto pentru umflat anvelope, vă recomand să vă cumpărați o pompă de o calitate ceva mai bună, construită din metal, nu din plastic, și este preferabil să cumpărați o pompă ceva mai puternică (gen pentru camioane, autoutilitare, SUV-uri) pentru a vă asigura că puteți utiliza pompa fără probleme și că, în timp, nu o să aveți probleme cu ea pe motiv că ați utilizat-o prea des ori prea mult…
Drumuri bune s-aveți!

2 comentarii la “Recomandare pompă electrică pentru umflat roți / anvelope mașină”
Sotul meu e mulțumit de acest model. Ne-a scos de vro 2 ori din impas.
Eu îl am pe asta de un an. L-am folosit numai de 2 ori, dar avand in vedere pretul mic, sunt multumit.