Puterea „poporului”…
Gata cu cifrele…
Fiecare schimbare de ștafetă între anii ultimului deceniu m-a găsit cu degetele pe tastatură, berea pe masă și ochelarii pe nas, hotărât să demonstrez cu cifre rotunde că sunt unicul deținător al adevărului. Făr’-să bag de seamă, clipele frumoase ale trăirii mele s-au strecurat tiptil pe lângă mine, lăsându-mă captivul tentativei de a-i lămuri pe contemporani că am avut și eu cândva dreptate.
„Filozofiile” mele gratuite nu pot convinge pe nimeni, știu asta. Dar la fel de bine știu că dreptul de a rosti ce cred e inalienabil, oricâți pigmei ar încerca să-mi schimbe părerea… Și sunt mulți… Atât de mulți… Prea mulți…
Cum să-mi atrag fiii de partea mea când ei mă detestă? Cum naiba să pot lămuri o mulțime de nemulțumiți că au dreptul alegerii? Cum să vă explic, dragi români, că Iliescu, Năstase, Geoană, Ponta, Dragnea și toți „colegii” lor de partid sunt niște impostori ce nu fac economie de minciuni ca să-și păstreze puterea?
„Cifrele” nu mint, stimați concetățeni! Trăim aceleași vremuri (istoria se repetă, nu credeți) ca în ’47: aceiași tovarăși ne „promit” o bunăstare iluzorie. Atunci și-au impus-o cu mitraliera, azi îi alegem cu entuziasm.
La naiba cu cifrele astea…
Autor: Francisc Bouda – (Guest Post)
4 comentarii la “Puterea „poporului”…”
Ţara e “împărţită” şi cel mai probabil va dura timp de câteva generaţii până când vom reuşi (ca popor) să scăpăm de o bună parte din gândirea şi atitudinea moştenite din fostul regim comunist şi perpetuate în societate de către urmaşii de prim rang ai comuniştilor, cei care au pus stăpânire pe ţară în 1989.
În fond, în 1989 nu s-a schimbat mare lucru… A fost doar o “schimbare de cadre” şi cam atât.
Speranţa acestui popor stă în generaţiile noi, în tinerii ce au plecat peste hotare şi eventual se întorc şi bat cu pumnul în masă. Altminteri, românii sunt un popor de “leşinaţi” -- comparativ cu alte popoare de prin vest -- pe care-l mulţumeşti foarte uşor dacă le împrăştii nişte firimituri, ca la păsări… Se bucurâ de moment şi aia e, nu sunt capabili să vadă în viitor şi să aibă “pretenţii” de la acel viitor.
Faci o mare confuzie, Dane: comuniștii nu au pus stăpânire pe țară în 1989, ci în 1947, odată cu abdicarea regelui Mihai.
Republica Populară „născută” atunci a devenit Socialistă și a rămas așa până în prezent. Atâta doar că e și „democrată”.
Tinerii plecați dincolo de hotare nu se mai întorc, Dane. De ce s-ar întoarce într-un trecut de care au fugit?
Îndrăznesc să cred că nu fac nici o confuzie…
…perpetuate în societate de către urmaşii de prim rang ai comuniştilor, cei care au pus stăpânire pe ţară în 1989
Voi muri probabil cu această convingere și anume că urmașii de prim rang ai comuniștilor au pus stăpânire pe țară în 1989.
Ești prea tânăr pentru a muri cu niște convingeri în brațe, Dane. Încearcă să „scapi” de ele. Și, dacă poți, încearcă să pricepi că stăpânirea comunistă a României nu a început în ‘89, ci în ‘47.
„Revoluția” decembristă din ‘89 a fost doar o „rotire” de cadre, cum bine zici. Păcatul cel mare (de care suntem vinovați noi ăștia ca mine, contemporanii acelor vremuri) e că după vărsarea de sânge l-am ales cu urale pe criminal președinte.
Voi muri cu regretul că am trăit în zadar…