PSD, PSD – dar v-aţi întrebat: ce e?

Guvern PSD ALDE Viorica Dancila PSD, PSD   dar v aţi întrebat: ce e?

Deunăzi, un bun coleg de blog și prieten virtual, își motiva absența, cam suspectă, din paginile blogului, prin scârba și lehamitea sa față de societatea în care am îmbătrânit și, încă, trăim, cât și față de “densitatea de cameleoni politici și indivizi lipsiți de bunul simt, până la limita în care nici democrația nu mai poate funcționa“. Amicul, hâtru și mereu pus pe șotii (că să ne mai înveselescă) și-a vărsat tot amarul său, parțial, împărtășindu-ni-l și nouă. Pe bună dreptate. Prietenul la nevoie se cunoaște, nu?

În fine, asta-i situația actuală în România noastră, social-democrată! Un termen f des folosit, mai ales de când, odată cu… “Marea revoluție din… decembrie ‘989″, atunci când se tot zicea că, gata, am înlăturat comunismul, s-a instaurat social-democrația! De atunci și până acum, cu mici excepții, țara a fost condusă (guvernată) de social-democrați. Un lucru bun, așa s-ar crede, se știe și… se cunoaște! Dar, dar dacă întrebi întâmplător sau nu, pe măcar un membru al acestui mare partid, în care, așa cum spunea și bunul nostru coleg, și-au găsit și încă-și mai găsește locul o “armata” întreagă de corupți, hoți și cameleoni, ce-i cu social-democrația asta, precis o să va spună că… “de unde dracu’ să știu?!
Nu frate, nu trebuie s-o defineșți, ci măcar să ai habar de ideologia, doctrina și menirea lui, al patridului din care faci parte! Ei aici, adică despre toate astea, precis nu veți mai primi nici-un răspuns! Și iatăde ce. În primul rând, PSD-ul românesc, ca și alte așa zise partide politice, nu sunt nici pe departe nici partide și nici ceea ce le spne denumirea, ci doar niște grupări de interese care să le permită un eventual și mult dorit acces la Putere, de unde mai apoi să-și poată… “agonisi”o zdravănă avere! Și ca să nu teoretizăm prea mult, încerc acum să va fac cunoscute (desigur, celor care n-au știut-o și n-o știu) care este și ce prevede, de fapt și-n esență sa, doctrina și ideologia social-democrată…

Doctrina social-democrată are la bază principiile egalității și dreptății sociale și promovează intereselor producătorilor de valori materiale și spirituale, ale protecției sociale a cetățenilor defavorizați. Social-democrația reprezintă doctrina politică privitoare la organizarea și conducerea democratică (n.n. deci nu dictatorială sau după cum gândesc doar cei cocoțați la conducere) a societății, are la baza principiile egalității și dreptății sociale și promovează intereselor producătorilor de valori materiale și spirituale, ale protecției sociale a cetățenilor defavorizați, prin limitarea puterii claselor sociale avute, îndeosebi a monopolurilor.

În continuarea celor sus citate dintr-un tratat de doctrine politice, nu cred că-și mai are rostul să vorbesc acum și de geneza doctrinei politice social-democratice sau ce are acesta la baza existenței sale, sau de ideile socialiștilor utopici, cât și ale marxistilor din a doua jumătate a secolului trecut. Ar fi inutil, dar și prea mult de vorbit. Doctrinar și programatic, PSD este în esența sa, un partid social-democrat modern, orientat spre viitor, de vocație europeană și ancorat în realitățile naționale, deschis spre modernizare și dezvoltare socială, promotor ferm al democrației și al reformei în toate componentele societății, cu un accent deosebit pe reforma economică. Idealurile și acțiunile PSD sunt legate de principiile și valorile fundamentale ale social-democrației moderne, cum sunt: libertatea și demnitatea umană, egalitatea șanselor, respectul față de muncă și proprietate, binele public, justiția socială și solidaritatea umană.

Întrebarea care se pune acum: așa-i oare și PSD-ul nostru, cel atât de mult lăudat și chiar răsfățat de profitori, traseișți și de farseori, de cei care n-au nici o orientare, ci doar o gură mare, plină cu promisiuni și vorbe goale? E suficient să-ți privești țara, aici unde adevărata libertate și demnitate sunt călcate în picioare tocmai de cei car ar trebiu să le apere și să ni le ofere necondiționat. Ca să nu mai facem referiri și la justiție, legislație și solidaritate umană! Despre ultima, ușor ne vom aduce aminte doar peste câteva zile, pe 10 august, când se va împlini fix un an de când miile de cetățeni cinstiți din țară și diaspora, au… beneficiat de “solidaritatea” jandarmilor, prin gazare și bătaie, cum le-a indicat atunci “marele conducător al pesedereului”, Dragnea cât și… fosta secretară de școală generală, “parașutată” de ocrotitotul său, taman la “pupitrul” de comandă al MAI-ului!?

Așadar, ca să ne oprim aici, iată doar câteva mici, în aparență, dar mari în esență și valoare, dovezi ale diferntei dintre PSD, întâlnit mai peste tot și la parametri sus citați, mai ales în Europa și pesedeul românesc aflat, în “modernizare și înnoire” cum ne tot zice actualul său președinte, mult timorata și itimidata cu ceva timp în urmă de cel ce-o “inventase”, d-na Viorica Dăncilă! Aflând toate aceste, hai să le zic – neștiute, mai poate oare cineva să nu-i dea dreptate colegului Francisc, cel care și-a manifestat mai de fiecare dată, scârba și disprețul său față de ce s- a întâmplat și se-ntâmpla prin această țară în care PSD-ul face și desface (asta, da!) totul? Mai poți de asemenea să speri că apropiatele alegeri prezidențiale sau cele parlamentare din anul viitor, vor rezolva problemele si dorințele ce se cuvin?
Nu, dragilor, întrucât nu trebuie omis nici acel adevăr: “Pleacă ai noștri, vin ai noștri (voștri) NOI?… RĂMÂNEM TOT CĂ PROSTII!“… Cine vrea să mă contrazică, s-o facă!

Autor: Marc Ciubotaru – (Guest Post)



Categorie articol [ Guest Post, Politica, Vocea poporului ]
Tagged with: [ , , , , ]
Ţi-a plăcut acest articol ? Atunci votează-l, aici:
   

5 comentarii la “PSD, PSD – dar v-aţi întrebat: ce e?”

  • ... a scris la 3 august 2019, 13:40   [#1]

    Dragă Marc, și-ai uitat să menționezi de ALDE, partidul conectat ombilical la PSD?

  • Francisc întâiul
    ... a scris la 3 august 2019, 15:21   [#2]

    Egalitatea și dreptatea socială nu există, prietene Marc, deși social-democrații ăștia pe care îi tot aleg unii o propovăduiesc. Nu suntem egali. Unii sunt mai înalți, alții mai scunzi. Unii sunt grași, alții slabi. Unii sunt educați, alții nu. Unii sunt harnici, alții leneși. Unii sunt cinstiți, alții nu…

    Cum dracu’ să pui semnul egal între toți când unii muncesc pe bune și alții profită de munca lor? Asta e dreptatea socială? Hai să fim serioși…

  • marc
    ... a scris la 3 august 2019, 17:15   [#3]

    Da, Dane, asa-i! Omul mai si uita. Nu mai departe, chiar si tu! Ai uitatat (sau ignorat) fireasca mea rugaminte vis a vis de faptul ca atunci cand doar incerc sa scriu, pe telefonul mobil, vreun comentariu la un articol, de la un timp, mi se raspunde ca “am gresit”. Te-am rugat, chiar insistent (ca si despre care-i cauza ca imaginea de pe frontispiciul unui articol ce nu apare si pe Facebook?!) DAR, LE-AU UITAT! De ce? Oare tot asa cum am omis si eu in tratarea subiectului din sus scrisul articolas? Mira-m-as!… Sper ca nu te-am suparat, ci am apelat la un amic virtual, excelent profesional!

  • marc
    ... a scris la 3 august 2019, 17:26   [#4]

    Grabindu-ma, ca deobicei, iata ca am mai incurcat, omis sau… ratat niste litere cat si expresii! Scuze si regrete din parte-mi!

  • ... a scris la 6 august 2019, 10:15   [#5]

    Te-am rugat, chiar insistent (ca si despre care-i cauza ca imaginea de pe frontispiciul unui articol ce nu apare si pe Facebook?!) DAR, LE-AU UITAT! De ce?

    @Marc, verifică acum și spune-mi dacă-ți merge….

Adaugă un comentariu

:) :( :d :"> :(( :dancing: :x 8-| /:) :o :-? :-" :-w ;) [-( :peace: arata toate iconitele »