Promisiuni, dar cu faptele cum stăm?
Astăzi, pe stradă, mi s-a oferit spre lecturare (simplă citire sau consternare!), o publicație (tipăritură) plină de cifre și date, cât și de nelipsitele îndemnuri la vot. La o mai atentă citire, cifrele dar, mai ales, îndemnurile se vor a fi tot atâtea… zice-se, garanții, ale unui viitor trai îmbelșugat, Ca-n filme!
Din cele trei oferte inserate mai sus, ca vechi trăitor pe aceste plaiuri mioritice, am ales-o… pe cea din urmă: consternarea! Nu pentru că tipăritura – mai mult decât ademenitoare – provenea din surse PDSR, ci pentru simplul – dar, paradoxal, principalul! – motiv că în afară cifrelor, ea, adică foaia tipărită… gemea, realmente, de vorbe goale, fără nici o acoperire în faptele prezente, darmite cele de viitor (precizate, în 2-3 ani!). Și atunci, cum să nu rămâi consternat de ceea ce citești (afli), când noianul de promisiuni de genul “Spital Republican cu 3000 de medici(?!), 16000 de angajați, 2000 de locuințe pentru personal și studenți, facultate etc etc în București și 8 spitale regionale în țară!“, toate acestea cât și alte megalomanice și trăsnite promisuni – rețineți! – în cel mult 2-3 ani!
Am mai aflat deasemenea – cu aceeași consternare – că: “PSDul a demonstrat că este un partid care se ține de cuvânt” (exact ca și celelalte partide! – completarea-mi aparține) și ca: “să păstrăm acest ziar de campanie și încercuiește zilele din calendar, atunci când măsurile de mai jos vor fi adoptate, cu PSD la guvernare!“.
Oare toate (sau măcar una) acestea – excepție făcând posibilitatea ca acest partid “iubitor de țară” să ajungă la mult dorita guvernare – când vor(va) deveni realitate?! Prin anii 3000?
Mă simt dator să spun – în completarea celor scrise mai sus – că a-ți iubi cu adevărat patria, înseamnă să faci astăzi tot ce îți stă în putere, ca s-o poți iubi și mâine! Din nefericire, în societatea în care trăim, ne lovim, cu sau fără să vrem, de fel de fel de promisiuni și vorbe goale spuse cu tot sufletul dar pe care nu le-am văzut nici odată realizate în viață.
Se știe de asemenea, fără a filosofa, că sufletul este ceva etern, iar omul, trăitorul de azi sau de mâine, nu s-a schimbat pentru a nu-l recunoaște, față de trăitorii de acum 1000 de ani! Așa că, ce se face acum – dacă se face(!?) – rămâne și peste ani, pentru generațiile următoare. Vorbele spuse (și scrise) cu sufletul, zboară, trec. Totul se uită! Se uită că și legea care spune clar că, într-un stat democratic, cum este și al nostru, campaniile electorale sunt o formă prin care partidele și oamenii încearcă să ajungă la putere, să câștige încrederea electoratului. Să arate că programele lor sunt mai bune și, în final, să câștige voturi mai multe. Regretabil că nici acum, după mai mult de un sfert de veac, la noi, în România, încă nu-s prea clare aceste caracteristici, aceasta definiție (dacă poate fi numită așa), a ceea ce înseamnă o adevărată campanie electorală! Nu numai din și cu vorbe, cu programe futuriste, irealizabile ! La urmă și la urmă, faptele contează! Păcălești o dată, dar nu la infinit!
Autor: Marc Ciubotaru – (Guest Post)
13 comentarii la “Promisiuni, dar cu faptele cum stăm?”
Va rog sa rectificati acolo,la,,PDSR,iubitor de tara”,nu cum ,din graba,probabil,s-a scris:,,iubitor de TARE”,deci ,in loc de E puneti,daca vreti,un A!Multumesc!
Am găsit și eu sub poartă „reclama electorală” de care pomenești, Marc, și nu m-am supărat: am cu ce să-mi șterg curul atunci când uit să cumpăr hârtie igienică (e musai să precizez că respectiva maculatură aparține celui mai „popular” partid din România: PSD).
Dacă vrei să-ți iubești patria și mâine, atunci du-te la vot! Nu-ți îngropa (ca struțul) capul în nisip. Cum vrei să fii credibil în „iubirea” ta dacă nu o declari?
Arată că-ți pasă! Atât!…
Stau ca un rege pe buda din fundul curții și mă cac (oare ce credeați că fac?, rima e involuntară). Când să-mi termin conștiincios treaba, ce să vezi, n-am hârtie igienică. Norocul meu (toată lumea are un noroc al ei) că poștașul mi-a băgat mai anțărț sub poartă fițuica electorală a social-democraților.
Nici nu vă imaginați cu câtă plăcere m-am șters în locul pe unde am scos rahatul.
Îmi cer scuze pentru limbaj. M-am luat și eu după anumite televiziuni…
Abia acum am înțeles de ce unul ca Arnăuțeanu a luat calea codrului. Păi, ce să caute într-o lume „civilizată” de comunism?
În 1946 comunismul ne-a fost impus. În 2016 îl alegem de bunăvoie. Ce pot să mai spun când o largă majoritate alege PSD? Mai bine tac și fac economii ca să-mi cumpăr o mitralieră…
Știu că soluția nu e „răpăitul” mitralierei ci numărul voturilor, dar mi-ar place al naibii de mult ca românii să „tragă” câteva ștampile peste botul celor „abonați” la borcanul cu miere. Nu mă sfiesc să le dau numele: Dragnea (e imposibil să nu fie primul), Ponta, Tăriceanu, Ghiță, Băsescu, Gorghiu, Udrea și toți corifeii vechii gărzi.
Dacă tot și-au votat „pensii speciale”, haideți să-i pensionăm! După o viață de muncă în folosul poporului (am uitat să pun ghilimele buclucașe) merită și ei o bătrânețe liniștită.
Suporterii lui „n-am ce să aleg și de-aia nu merg la vot” se păcălesc singuri. Întotdeauna există variante. E adevărat că de cele mai multe ori o alegem pe cea necâștigătoare.
De data asta, însă, suntem puși în fața unui adevăr simplu: de ce naiba să-i mai alegem încă o dată pe cei ce ne-au furat până și speranțele?
Ce rămâne de făcut? E simplu: haideți să alegem odată grâul de neghină!…
P.S.: Pentu cei care nu știu cine a fost Arnăuțoiu (mai greșesc și eu din când în când), precizez că a fost un „bandit” ce s-a opus comunismului. Cei interesați de subiect se pot documenta pe „goagăl”.
Nu garantez că „documentarea” va da și roade… Aștept replicile, dar grăbiți-vă că începe meciul…
Tăriceanu a venit recent cu propunerea de a limita numărul mandatelor procurorilor, la maxim două mandate. Eu zic că ideea e genială, însă trebuie aplicată parlamentarilor și nicidecum procurorilor! Maxim două mandate pentru fiecare/orice parlamentar.
Ideea chiar e genială, Dane, dar asta nu înseamnă să-l votăm pe Tăriceanu. Mi se pare absolut corect ca parlamentarii să-și ducă până la capăt maximum două mandate consecutive. Dacă și-l doresc și pe al treilea, n-au decât să stea pe marginea „terenului” 4 ani. Procurorii nu fac parte din categoria aleșilor.
Ei sunt nevoiți să-și facă meseria, la fel ca toți românii ce muncesc în mediul privat.
Am o sticlă de rom pe masă și sper să mă-nțelegi. Mă uit la meciul Stelei și beau câte o înghițitură sperând că voi avea ocazia să aplaud golul egalării.
Nu fac egalitate între iluzie și speranță, Dane… Uite că Steaua a reușit să egaleze… Hai băieți… Un singur gol e ceea ce vă trebuie…
Încercam să fiu ironic, da’ pare-se că nu prea mi-a ieșit. Când l-am auzit pe Tăriceanu declarând că ar trebui limitat mandatul procurorilor la maxim două mandate, mi-a venit să dau cu sticla de bere-n televizor!
Ironia nu ține, Dane. Degeaba-ți spargi televizorul. Mai bine arunci telecomanda pe geam, că tot aia e.
Singura chestie adevărată e sticla cu rom. Știu că sunt un bețivan și îmi place asta… Steaua nu reușit să marcheze golul calificării, deși merita.
Urmăresc meciul Astrei și, dacă ai chef și timp de pierdut, mai vorbim…
Astra de la Giurgiu se poate califica dacă marchează. Sau dacă Plzen reușește să nu piardă. Hai să le ținem pumnii, că-s de-ai noștri…
Mai e o repriză și cine știe? Poate că minunea e posibilă…
Francisc nu prea s-a prins, din cauza romului…
oficial iti merge bine domnule Francisc 
Hai Astra ca Steaua a picat, dar fara Sumudica…
Șumudică
Pulă mică
Se califică, adică…
Bravo lui și bravo-echipei, chit că nu e vinovat. Oricum, merită aplauzele noastre. Avem și noi o echipă în liga continentală.
Încă o dată bravo, domnule Șumudică. Austria de la Viena nu a fost în stare să câștige la Plzen.
Mă duc la culcare. E și mâine o zi…