Un proces…
Uraaa! A început procesul mineriadei…
Oricât de serios mi-aș dori să fiu când scriu despre un subiect atât de important pentru devenirea democratică a țării mele, nu reușesc. Știrea asta cu începutul procesului mineriadei mă face să plâng (cu „lacrimi adevărate”, se subînțelege) și, în același timp, să scriu ironii gratuite.
Procesul ăsta ar fi trebuit să-nceapă în 1996, atunci când Iliescu a pierdut alegerile. Cine credeți că oprea atunci justiția să-și facă treaba? Hai c-ați ghicit: exact „sistemul” reprezentat de „săracul și cinstitul” Iliescu ce l-a învins pe geolog, și de care facem noi atâta caz și în prezent. Adică sistemul ce propovăduiește egalitatea dintre semeni, cu o singură excepție: unii pot fi mai „egali” decât alții… Sau altfel spus, tovarășii au voie să fie mai presus de lege.
„Revoluția română în direct” a fost o mare cacialma, stimați cititori ai acestor rânduri. O cacialma în care s-au aruncat cu nonșalanță pe masă viețile unor naivi ce chiar credeau că libertatea poate fi câștigată, când de fapt viețile lor erau doar niște amărâte fise de pocker pe care jucătorii mesei și le-au împărțit între ei.
Iar noi, cei care-atunci aveam douăzeci și-un pic de ani și azi avem 50 cu plus, ne „bucurăm” acum că a-nceput procesul? În loc să fi dat cu ei de pământ când trebuia, ne amăgim cu ideea că acest proces va face dreptate. Cui, că nouă nu…
Stați cuminți, băieți! Procesul „Marii Mineriade” nu e altceva decât o nouă abureală. Încă una din cele care ne-au tot fost „servite” în cei 28 de ani de (cică!) democrație. Vă așteptați să se afle adevărul pe care mulți dintre noi îl știm, contemporani fiind cu-acele vremuri? Vă așteptați ca vinovații să fie condamnați?
Fiți realiști, domnilor! Corb la corb nu-și scoate ochii și nici tovarășul tovarășului! Eu cred că Iliescu merită din plin același tratament cu care l-a vindecat (absolut „tovărășește) de viață pe Ceaușescu. Păcat că unitatea de la Târgoviște a devenit între timp muzeu.
Degeaba ne mai facem sânge rău acum. Ați uitat că Iliescu a fost ales în 1990 (la primele alegeri libere, ah ce ironie a sorții?) de 85% dintre români? Eu mă cutremur când constat că și în prezent mai sunt români ce cred că manifestanții din Piața Universității erau doar niște golani ce meritau, desigur, puși la respect cu bâta!
Trecând prin filtrul vârstei toate evenimentele cărora le-am fost contemporan, pot spune un lucru: în România trăită de mine și de părinții mei Justiția nu a fost niciodată independentă și nici eu nu m-am simțit vreodată liber. M-am simțit întotdeauna sclavul unei societăți al cărei spirit de turmă a fost determinant. Behăi și eu, că ăsta-i rolul oițelor rătăcite …
Da‘-i bine (zău, nu-i așa?) că mai marii zilei ne mai aruncă din când în când un cubuleț de zăhărel. Că-așa se dresează cățeii. Nu scriu mai multe că iarăși mi-am băut porția de bere…
Autor: Francisc Bouda – (Guest Post)
3 comentarii la “Un proces…”
@Francisc, sunt de aceeași părere cu tine: nu se va întâmpla nimic, absolut nimic. În scurt timp, foștii comuniști -- actualii mari apărători ai “democrației socialiste” -- vor pune mâna (și) pe justiție, iar din acel moment, cei care așteaptă de aproape 3 decenii să iasă adevărul la lumină și să se facă dreptate, pot considera că a fost lăsată cortina peste istoria recentă a României. Încet, dar sigur, țara noastră se îndreaptă către “valorile” răsăritene…
iliescu a ieșit președinde furând cutiile cu voturi…..ăstai comunismul de cănd s-au ridicat la putere, doar să mintă și să facă orice pentru interesul lor . Să nu uităm , că avem de-a face cu securiști bine pregatiți.
Nu știu, DanDeMed, dacă în 1990 și în 1992 Iliescu a furat cutiile cu voturi, dar sunt convins (se spune că numai proștii au convingeri; accept condiția de prost) că a ajuns președinte printr-o imensă manipulare făcută de securitate și de întregul aparat propagandistic ce a rămas pe poziții chiar dacă (vorba vine) PCR a fost scos „în afara legii”.
Am trăit acea perioadă pe viu și, din punctul meu de vedere, e clar de ce nici cei 28 de ani trecuți de atunci nu sunt de-ajuns pentru a-i „detrona” pe acești tovarăși: între timp au acumulat putere economică și au devenit „democrați” (prin furt, manipulare și minciună, că doar asta știu să facă de când se știu).
Tot încerc să explic pe-aici „cauzele” acestei „democrații originale”, da’ se vede treaba că nu-mi găsesc prea mulți adepți. Tot încerc să spun că unica soluție e votul și constat că trebuie să mă supun propriei mele soluții: atâta vreme cât majoritatea alege așa cum alege, nu mai e nimic de făcut.
Pentru mine lucrurile sunt limpezi: nouă ne place să fim dresați că minciuna și hoția sunt virtuți. Cum fac asta „dresorii”? Ca orice dresor care știe meserie, cu zăhărelul…