Cum poți să te uiți la ziua de mâine fără să privești înapoi?

Sfârșitul de an ar trebui să fie prilej de meditație pentru fiecare dintre noi. E momentul când tragem linie și facem totalul. Dacă ne dă cu minus, scotocim prin trecut ca să înțelegem unde am greșit. Am „scotocit” și eu printre însemnările mele și am găsit (puse frumos la păstrare pe hard-discul calculatorului) aceste rânduri.

Fă-mi hatârul și postează-le pe blog, Dane. Rândurile „prinse” între ghilimele îi aparțin unui tânăr student la facultatea de drept și au fost făcute publice în urmă cu doi ani și-un pic pe adevărul.ro. Bănuiesc că între timp tânărul a terminat facultatea…

Viitor de aur țara noastă are (și prevăz prin secoli a ei înălțare), nu-i așa?…

Sunt un tanar de 24 de ani, student in ultimul an la o facultate de drept. De-a lungul timpului am cochetat si cu functii de conducere in structurile de conducere ale universitatilor, si cu aracisul, am ajuns si pe la MEN in vizita si am vazut o buna bucata din tara si din sistemul ei educational. Realitatea pe care o vad eu sta in felul urmator, de la educator, copil de gradinita, parinte, pana la student si profesor universitar este un cerc vicios, care din pacate nu cred ca se va schimba prea curand. Motivele ar fi urmatoarele:
– 1). Profesorii sunt categoria de oameni cea mai reticenta la schimbare, atat cei de la ARACIS, cat si cei din “comitete si comitii”, care isi dau cu parerea despre ce ar trebui sa invete si sa faca studentii. Interesul cadrelor didactice (marea majoritate), nu este sa avem un sistem educational performant. Trebuie “sa publicam”, sa avem multe articole, sa scriem carti plagiate, sa avem proiecte, sa curga banii si sa nu fie nimeni dat afara. Ei sunt principalii opozanti ai reformelor din educatie si tot ei sunt cei care au “reformat” in rau. Si tot ei sunt cei pentru care sintagme ca “invatamant centrat pe student” sunt doar povesti de adormit copiii. Si inca odata tot ei, sunt cei care prefera cantitatea in detrimentul calitatii.
– 2). Parintii actualei generatii de studenti sunt generatia “tanara” de la revolutie, fii de comunisti, care au vazut capitalismul doar lapte si miere pentru furaciune. Ei si parintii lor au devalizat toata industria dupa 1989 si au devenit “oameni de afaceri”. Tot ei, au ingrosat randurile la Spiru Haret, pana au facut-o a 3-a universitate din lume ca numar de studenti. Normal, copiii lor, “baiatul lu’ tata”, devenit peste noapte melteanul cu BMW, vrea sa faca si o facultate, ca doar de … Totodata, parintii lui Ion, Vasile si Gheorghe, vazand acestea, isi preseaza copiii sa faca zeci de ani de scoala inutila, pentru ca al lor sunt destepti si o sa-i invinga pe cei cu bani cu puterea mintii si dorinta de munca, indiferent ca ai lor copii vor sa faca o facultate sau au inclinatie spre ce studiaza.
– 3). In planul al 3-lea apar si Ion, Vasile si Gheorghe, deveniti brusc studenti, plecati din provincie la facultate in Bucuresti, mancand banii parintilor, ascultand manele si visand sa ajunga pesti, sa traiasca si ei bine (nu am intentia de a generaliza, dar din pacate este o realitate). Multi tineri viseaza sa se imbogateasca peste noapte si refuza sa isi foloseasca creierul pentru a se realiza in viata. Bineinteles, tinerii au cea mai mica vina, noi suntem produsul societatii si al sistemului romanesc. De mici suntem invatati sa ne supunem orbeste, sa ne ridicam in picioare cand intra profesorul in clasa, sa nu avem opinii contrare, pentru ca daca ai contrazis profesorul ridicat sus pe un piedestal, brusc devenim impertintenti si nesimtiti, iar parintii din pacate incurajeaza asta “nu o supara pe doamna“, “capul plecat sabia nu-l taie“, dar uita ca se continua cu “dar nici soarele nu-l vede“. Si cel mai important, ni se scoate din minte ideea de a pune intrebari. Nu avem voie sa punem nicio intrebare, pentru ca s-ar putea sa deranjam. Realitatea crunta pentru profesori este ca multe universitati din Romania sunt pe moarte. Nu mai au candidati la admitere, deci nu mai primesc finantare, prin urmare nu mai pot plati profesorii imbuibati de la catedra. Profesori care nu se pot schimba, nu au capacitatea de a pregati profesionisti, pentru ca sunt ramasi in urma fata de restul lumii, iar cand ei vor disparea, cea mai mare dilema a mea este CINE II VA INLOCUI? Cei cu doctorate la fara frecventa? Care au cercetat in viata lor doar pe hartie? Cei care au cercetat si sunt buni pe asta, dar nu sunt capabili sa lucreze cu studentul pentru ca se emotioneaza si isi uita gandurile? Sau cei care termina teologie si predau geografie sau alte materii? Pacaleala cu caravanele de admitere si marketing-ul nu va mai tine mult. Sunt destui vanzatori la super-market, ospatari sau femei de serviciu cu diploma de licenta, piata e cam saturata de ei. Din pacate scoala romaneasca continua sa ii produca.
Cat despre paralela dintre scoala romaneasca si cea americana, cred ca putem, sa ne raportam la alte sisteme de invatamant, cu adevarat performante, cum este cel finlandez, dar pana vom ajunge acolo mai e mult de muncit .. daca are cine. De asemenea si romanii care au plecat in straintatate si s-au facut remarcati, 90% este meritul lor, 5% al parintilor si 5% al scolii (probabil datorita vreunui profesor remarcabil). Diplomele noastre valoreaza la fel de mult ca hartia pe care sunt printate in tarile dezvoltate. Daca e sa comparam romanii cu rezultate din strainatate si lichelele care ne fac tara de rusine, cred ca ultimii castiga zdrobitor.

Tinere Ionuț,

Comentariu tău mi-a atras atenția pentru că ilustrează perfect lipsa de orientare a generației în numele căreia ai scris. Citind rândurile tale, am tras concluzia (greșită poate) că, deși ești un student pe cale să obțină o diplomă, nu ai învățat încă esența reușitei: cunoașterea… Fiindcă nu-mi explic de ce arunci cu atâta convingere și inocență „judecățile-ți de valoare” în capul „generației tinere de la revoluție”, pe care o numești „fii de comuniști”. Aparțin acelei generații, ce și-a vărsat sângele pe caldarâm pentru o iluzorie „libertate”…

Îți doresc din tot sufletul să-ți termini studiile și (mai ales!) să reușești să profesezi meseria pentru care ți-ai „pierdut” cei mai frumoși ani ai tinereții. Fac totuși câteva observații la comentariul tău:
– 1). Nu profesorii sunt „principalii opozanți ce au reformat în rău” învățământul românesc, ci guvernele ce au condus România pe tot parcusul vieții tale.
– 2). Părinții „actualei generații” pot fi acuzați doar de naivitatea cu care au crezut în minciunile „frumoase” ale clasei politice pe care și-au „ales-o” în toată această perioadă.
– 3). Nimeni nu vă interzice (mă refer la tinerii ca tine) să puneți întrebări incomode, din contră: întrebările „deranjante” sunt „motorul” viitorului, cel puțin atâta vreme cât mai există „respondenți”. Căci după aceea „corul vânătorilor” de diplome (de la Spiru Haret) se va face auzit peste tot. Și nu mai e mult până atunci.
– 4). Cred că nu faci parte din „gașca” băieților de bani gata ce fără BMW-ul din fața scării nu se mai „obosesc” să-și piardă timpul la niște cursuri inutile. Încearcă să nu devii unul dintre copiii de la țară (Ion, Vasile și Gheorghe) „obligați” de părinții lor să „facă zeci de ani de școală inutilă” hrănindu-se cu banii părinților în zgomotul de manele și fumul iluziilor de îmbogățire.
Pune-i întotdeauna la zid pe profesorii tăi și alege în cunoștință de cauză mentorul al cărui discipol vrei să fii. La urma urmei, ai toată viața în față. E la alegerea ta modul în care vrei să ți-o trăiești…
Cât despre valoarea „diplomelor noastre”, zic doar atât: e bună și hârtia uneori, mai ales când e vorba de șters…

Autor: Francisc Bouda – (Guest Post) - miercuri, 15.07.2015 -