Despre preferințe și… intoleranță!

prieteni falsi fake friends Despre preferințe și... intoleranță!

Mi-am propus – și nu o dată – să analizez în tihnă conceptul de “preferință“, fără a-mi concentra însă atenția asupra preferințelor umane în general. Ceea ce, de data aceasta și cu permisiunea dumneavoastră, încerc s-o fac.
Prioritatea – mai ales acum, în aceste zile bogate în fel de fel de evenimente și convulsii social-politice – am acordat-o modului în care sunt alese preferințele mai cu seamă în contextul fenomenului politic.

Așadar, care sunt factorii de care depind ele, preferințele? Cum și-n ce măsură le influențează și de ce? Care sunt efectele alegerii preferințelor, în raporturile și relațiile inter-umane, sociale?
Primele răspunsuri însă le-am aflat (primit), fără să vreau, tocmai la cea din urmă întrebare, cea a efectelor (urmărilor) din viața de zi cu zi!
Concretizând pot să vă spun că, de când am publicat pe acest blog articole și fotografii potrivnice (critice) la adresa actualilor guvernanți, a celor ajunși (prin preferințele altora, știți dvs cam cine sunt!) la putere, constat stupefiat că… mi-am pierdut mulți prieteni (dacă pot fi numiți așa?!)! Foști colegi de școală, de liceu sau facultate, foști colegi de serviciu, cândva buni amici, iată că acum, spontan (oare?!) și-au manifestat – unii chiar agresiv, pe internet sau telefonic – revolta, deci, dezaprobarea lor față de… preferințele mele!? Cum am putut să fac una ca asta?! Sunt – spun amenințător, tot ei – vândut… străinilor?! Cine mă plătește?!

Iată, doar câteva dovezi ale modului absurd, ilogic și primitiv de gândire și acțiune al unor oameni intoleranți care, nici măcar acum, la maturitate sau chiar la bătrânețe, nu pot (sau nu vor) să înțeleagă că fiecare individ este liber să-și exprime propriile păreri, să-și aleagă liber, deci independent, preferințele, fie ele politice sau de altă natură! Se merge, din păcate, pe dezbinare și, din câte lesne îți dai seama, pe vechiul și ilogicul slogan: “cine nu-i cu noi, e dușmanul nostru“!

Nu, dragii mei, foști colegi și prieteni – poate că li s-ar potrivi “dragi to’arăși prietini” cum ni se tot adresa “cel mai iubit și stimat fiu al poporului” – nu mă plătește nimeni și nici nu vă sunt dușman! Dimpotrivă! Vă sunt chiar prieten, în continuare, chiar dacă nu meritați! Un adevărat… prieten care, prin cele gândite și scrise, nu vă blochează sub nici o formă accesul la propriile opțiuni și convingeri! La propriile voastre preferințe, fie ele și politice!
Dar vă mărturisesc, nici nu pot, asemenea majorității concetățenilor mei, să suport la nesfârșit hoția, corupția și minciuna. Nici eludarea la nesfârșit a adevărului, adevărat și, mai cu seamă, falsa democrație de tip mafiot, dâmbovițean! Astea-mi sunt preferințele, așa am gândit și gândesc (scriu) mereu, ca orice om liber, ne-corupt. Nu sunt nici într-un caz, vândut străinilor, cum tot clamați!
Știu, se vede, sunteți – după cum unii dintre voi ați mărturisit – simpatizanții (sau susținătorii) alianței PSD-ALDE. Să fiți sănătoși! Asta-i opțiunea, preferința voastră, nimeni nu o contestă. Este dreptul vostru, la liberă alegere, nu?
Se știe doar, așchia nu sare departe de trunchi! Și vă mai reamintesc, nici ulciorul nu merge de multe ori la apă! Minți, furi o dată, de două ori, dar nu la infinit!…

P.S. – A trecut atâta vreme și încă n-a dispărut… rasa prietenilor falși! Vor exista mereu oameni care mă vor răni, așa că trebuie să nu-mi pierd încrederea, ci doar să am mai multă grijă în cine să mai am încredere a doua oară!…

Prietenul nu iubește prietenul, ci obiectivul prieteniei” (Platon)
Îmi place să știu totul despre noii mei prieteni, dar nimic despre cei vechi” (Oscar Willde)

Autor: Marc Ciubotaru – (Guest Post)

2b7be37 Despre preferințe și... intoleranță!
P9zVUKD Despre preferințe și... intoleranță!

Categorie articol [ Guest Post, Politica, Social ]
Ţi-a plăcut acest articol ? Atunci votează-l, aici:
   

13 comentarii la “Despre preferințe și… intoleranță!”

  • ... a scris la 12 februarie 2017, 15:50   [#1]

    Cunosc sentimentul, am avut ocazia să constat pe propria-mi piele … De aceea, devin foarte atent atunci când subiectele în discuție sunt următoarele: religia și politica.
    Interesant este faptul că, la subiecte gen: mașini, femei, fotbal, etc … nimeni nu se supără. În schimb, religia și politica sunt două subiecte sensibile …

  • ciubotaru marc
    ... a scris la 12 februarie 2017, 16:35   [#2]

    Bine o spuneti, dle Dan! Asa-i, asa se intampla! Mai e si “sportul”, un subiect la fel de dificil de abordat! Vin… contra argumentele, buluc! Mai putin, ce-i drept, reprosurile badaranesti, total sub urbane, pe care ti le ofera, cu maxima darnicie, politica. Mai precis, asa zisii… “analisti politici”! Dar, conciliant cum sunt (ma cam laud singur, nu?!), incerc de fiecare data sa aplanez intr-un fel, situtiile litigioase. Regret insa, nu de putine ori, ca sunt si cazuri in care oponentul sau… “nemultumitul”, nu cedeaza sau, mai rau, nu suporta nici un fel de argument!… Poate, poate s-or mai domoli!… :dancing:

  • Francisc întâiul
    ... a scris la 12 februarie 2017, 18:55   [#3]

    Cum putem fi toleranți cu mincinoșii și hoții, Marc? Ăstora trebuie să le spui de la obraz ce crezi despre ei, indiferent din ce tabără politică fac parte. Să știi că „prieten” nu e sinonim cu „amic”. Cei despre care zici că ți-au fost prieteni au fost de fapt, niște amici. Prieteniile țin o viață. Amicițiile sunt conjuncturale.

    Prieteniile nu se strică din cauza opiniilor politice divergente. Amicițiile, da!

  • Francisc întâiul
    ... a scris la 12 februarie 2017, 19:57   [#4]

    Mai e un subiect sensibil (chiar foarte sensibil aș spune), Dane: homosexualitatea. O temă de dezbatere aruncată periodic pe piața media atunci când e penurie de subiecte.

    Deocamdată suntem ocupați cu discuțiile despre protestele stradale. Ne risipim în cuvinte scrise frumos pe pancarte purtate cu mândrie prin piețe și nu vedem că puterea ne atacă prin învăluire. Fără să ne dorim, le facem jocul…

    Un joc ce nu se mai termină de 45+27 de ani. Și, cine știe câți ani de „prelungiri” mai urmează…

  • ciubotaru marc
    ... a scris la 13 februarie 2017, 12:37   [#5]

    Regret si-mi pare f. rau, Francisc, dar trebuie, iarasi, sa te contrazic! Oricat te-ai stradui tu sa-mi spui ca, conceptul de “prieten” (prietenie), nu-i sinonim cu cel de “amic” (amicitie), gresesti! Total gresit! Consulta, daca vrei, orice dictionar explicativ (Dexonline, bunaoara) si vei afla adevarul. Adica formularea corecta. In fond, in loc de prieten, poti sa spui (exact cu acelasi sens) nu numai “amic” (de la latinescul-amicitia), ci si “tovaras” (de la rusescul-tovarasci), “camarad”(de la frantuzescul-camarade), etc, etc… Hai, Francisc, sa treminam odata cu aceste “corecturi” care, zau, nu-si mai au rostul! Eternele (da, asa, par a fi!) nu folosesc nimanui. Cu atat mai mult, noua!…

  • Severus
    ... a scris la 13 februarie 2017, 16:51   [#6]

    Corect, articolul. Ma enerveaza si pe mine cei care sunt in tabara acestui guvern profund corupt. I-am vazut la Cotroceni, niste oameni care nu pricep mare lucru, mai inapoiati mintal, dar foarte nervosi si uraciosi.
    Ei stiu doar sa zica Jos Iohannis! sau Iohannis a impartit tara in doua, sau acolo in piata sunt numai copii de 19 ani care nu stiu nimic, si alte aberatii vazute la televizor la RTV cea mai infecta televiziune si poate la Antena 3. Sau ca ei la protestul de la Cotroceni, si copiii in Piata, iar apoi merg toti acasa si se cearta ca tiganii. Am vazut la Cotroceni oameni in varsta , de o prostie rara, cum ar fi Floricica dansatoarea, si altii care nu le pasa ca sunt furati, doar sa primeasca si ei o farama din bani. ETC.

    Mi-e sila de multi dintre ei. Dar asta este, au libertate de exprimare, ca si noi. Majoritatea stiu si au fost obisnuiti sa fie partasi la hotia PSD.

    Guvern cinstit, parlament cinstit, suna ca o gluma … Nu cred ca vom avea vreodata asa ceva. Poate 5% din politicieni sunt cinstiti. Restul pusi pe combinatii. Dar FSN-PSD conduce detasat, in general membrii FSN-PSD au furat mai mult ca cei de la PDL, PNL, etc.
    Peste vreo 2-3 ani, cat va mai rezista PSD la guvernare, Romania va fi ingropata in datorii. Vai de capul nostru, care mai avem multi ani de trait… vine si ziua cand trebuie platita datoria.

  • Francisc întâiul
    ... a scris la 13 februarie 2017, 17:17   [#7]

    Marcele, ca să nu ne mai contrazicem, îți pun o întrebare simplă: îmi ești prieten (și prietenia virtuală se pune la socoată) sau doar amic? Nu te uita la ce scriu dicționarele. Amicul e bun la o bere, prietenul la nevoie…

  • Francisc întâiul
    ... a scris la 13 februarie 2017, 17:32   [#8]

    Și mie mi-e silă, amice Severus, de „lozincile” manifestanților de la Cotroceni. Oamenii ăștia nu sunt în stare să priceapă că nu Iohannis e răul cel mare, ci Dragnea, cu toate marionetele lui.

    Nu mă sfiesc să scriu câteva nume: Grindeanu, Shaideh și (mai ales) Tăriceanu, că Iordache a ieșit din scenă…

  • ciubotaru marc
    ... a scris la 13 februarie 2017, 18:17   [#9]

    Oare mai este cazul sa-ti mai spun cam ce-ti sunt eu?!Francisc,parca am fi nu oameni maturi,ci niste copii!!Ti-am fost si-ti sunt un om onest,deschis si mare,mare iubitor de adevar!Eticheteaza-ma sau spunem cum vrei tu!Tu,prietenul meu virtual!….:peace:

  • Francisc întâiul
    ... a scris la 13 februarie 2017, 18:43   [#10]

    Am exagerat cu berea, Marcele. Încerc să merg pe patru labe până în patul conjugal. Sper să reușesc..

  • ... a scris la 13 februarie 2017, 19:46   [#11]

    Ați uitat de Șerban Nicolae și de Eugen Nicolicea, alte două elemente… extrem de nocive, din politica românească. Iar Codrin Ștefănescu e bomboana de pe … coliva nocivității. Iliescu parcă devine tot mai mic în comparație cu ăștia …

  • Severus
    ... a scris la 13 februarie 2017, 20:20   [#12]

    Iliescu a fost updatat cu noi versiuni Dane :)

  • Francisc întâiul
    ... a scris la 13 februarie 2017, 21:35   [#13]

    Știi ce cred eu, Dane? În comparație cu Dragnea, Ponta, Nicolicea, Șerban Nicolae sau Codrin Ștefănescu, Iliescu e un nimic. Un biet sărac ce se credea cinstit. Și dacă stai să te gândești un pic, un „social-democrat” pe bune.

    Atât de „pe bune” încât a crescut la sânul lui indivizii despre care aminteam mai sus…

Adaugă un comentariu

:) :d :)) =)) :| :( :(( #-o :-? :-w /:) :o :-j :peace: :x :-bd :-q :yes: :no: arata toate iconitele »

Anti-Spam: Ce culoare are iarba?