Poliția încătușează o femeie care a trecut pe roșu!
Poza de mai sus am să o mai postez, pentru aducere aminte!…
Cândva, mașinile de poliție erau inscripționate cu următorul slogan: “Siguranță și încredere“. Sloganul a dispărut pentru că, probabil, și-au dat seama și ei că sunt penibili și că exact siguranță și încredere nu oferă Poliția Română!
Pe internet a fost făcut public un filmuleț cu o întâmplare recentă… O bătrânică este agresată și încătușată de către polițiști!
Ce-a făcut femeia? A trecut pe roșu…
Ok, a trecut pe roșu… Îi dai amendă și aia e. Însă nici într-un caz nu o agresezi și nu-i pui cătușele, ca unui criminal periculos! Iar dacă pe tine, polițist, nu te duce capul să discuți civilizat și calm cu o femeie bătrână, atunci n-ai ce căuta în poliție! Caută-ți altă meserie, cea de polițist nu e pentru tine!
Și DA, ce strigă oamenii pe acolo, cum că noi, cetățenii, vă plătim salariile(!!!), ar trebui să vă intre bine în cap!
Ascultați ce spune lumea pe acolo. Mulți dintre spectatorii ce comentează pe fundal, le reproșează polițiștilor faptul că se comportă astfel cu o femeie în timp ce – spun spectatorii – cei care fură țara sunt lăsați liberi… Ori că, dacă reclami că ai fost furat (sau altceva), poliția nu face nimic!
Și oamenii au dreptate! Nu știu ei – oamenii de rând – prea multă carte și nici nu înțeleg mecanismele justiției (ca de exemplu faptul că nu polițiștii îi eliberează pe infractori ci instanțele de judecată), dar văd ce se întâmplă în jurul lor și știu că nu este în regulă!
Iar poliția, acționează exact ca cei de la ANAF care se pricep de minune să amendeze o bătrânică ce vinde două legături de pătrunjel și-i terorizează pe micii întreprinzători ce au un amărât de butic la colțul blocului, în timp ce adevărații hoți care au furat zeci și sute de milioane de euro sunt bine merci, nimeni nu-i întreabă de sănătate, de unde și cum și-au dobândit averile și dacă pot justifica averile dobândite!?
4 comentarii la “Poliția încătușează o femeie care a trecut pe roșu!”
In ziua de azi, nimic nu-i de mirare, dle Dan! Oricand si oriunde ti se poate intampla orisice! Chiar daca numai incerci sa scrii ceva (adevaruri) despre politisti, despre comportamentul si abuzurile acestora, esti pasibil si de… puscarie! De amenda, nici nu mai incerc sa vorbesc! Am propria intamplare (am scris, de fapt): amendat cu 300 lei pentru… traversare unei strazi PUSTII! Si aceasta, dupa 3 luni de la acea intamplare cand, contravenient fiind, politistii… extra “vigilenti” m-au sanctionat cu AVERTIMENT! Dar, prin… “metamorfoza”, avertimentul a devenit, amenda! Ce pot sa mai spui?!
Asta-i un exemplu! Altu-i cel oferit de dv, dar cate n-or mai fi!!? Nici cu catusele alea, consider ca nu-i treaba in regula. Pai pui catuse unei femei nevinovate, pasnice, sau chiar lui Udrea, Ontanu, Ritzi si alti vinovati (asa-i), dar nu-s violenti, nu-s criminali sau provocatori de scandal public, iar talharilor si scandalagiilor notorii, criminalilor fiorosi le aplice acelasi tratament?! Ba-i face, uneori, si scapati, de negasit!?
Eu spun ca aceste practici nu sunt deloc in regula! Ar trebui odata si odata sa se faca ceva, sa se schimbe niste legi! Iar in politie, sa lucreze si oameni cu mai multa materie cenusie in cap, nu numai “vigilentii” despre care vorbim!… Si, probabil, vom mai vorbi, daca… se va mai putea!
Asa ceva se intampla doar cand te opui militienilor.
Daca ar tine vrajeala, si oamenilor le-ar creste tupeul sa se opuna cand sunt prinsi, atunci unde aam ajunge? incet s-ar instala putin haos pe strazi.
Daca femeia provoca un accident in lant, prin neatentia ei ? poate ar fi fost si victime…
Pe alta parte, este inca o pata pe obrazul militiei, ca nu pot sa-i spun altfel. Trateaza oamenii simplii aproape ca pe niste criminali !Prind si ei pe cei slabi sau prind femei, ca pe hoti nu prea sunt in stare sa-i prinda, sunt pline autobuzele, pietele(etc) de hoti, care poate sunt pe o mana cu militia.
Ce tari au fost ei in fata unei femei lipsite de aparare ! Rusine ! Putea fi mama lor !
Noi cetatenii ar trebui sa primim un avertisment in asemenea cazuri, iar la a doua greseala, amenda. Sau poate munca in folosul comunitatii.
Sau la 3 greseli amenda 1000 lei. Ar mai fi destule solutii… pasnice, nu brutale.
Salut,
Femeia a fost incatusata pt ca a dat in politist si nu a vrut sa se legitimeze. Trebuia bagata in masina mai repede fara atat circ si scandal si dusa la sectie, politia romana trebuie sa fie mai ferma pe un ton imperativ si civilizat aplicand legea. CAND TE OPUI ESTI DUS LA SECTIE ASTA E LEGEA ! Te simti nedreptatit? Faci plangere mai departe dar nu te tavalesti pe pamant…. Nu are importanta ca e femeie sau barbat legea e pt. toti.
Daca o masina o lovea pe rosu soferului i se intocmea dosar penal pt vatamare sau ucidere din culpa; DE CE ca i-ati plans voi de mila?
Gloata de oameni care le reproseaza ca pe aia care ne fura tara a.k.a parlamentari nu e de datoria lor ci a procuraturii si a DNA-ului. Politia a cerut intariri pt. ca se simteau amenintati de gloata de oameni nu pt. femeia respectiva.
Eu vreau sa vad in Romania o situatie in care politia romana actioneaza ca in SUA. Sa vedeti atunci ordine si disciplina.
bv politia romana