Pleacă ai voștrii, vin ai noștri. Noi? Ne bucurăm că proștii!

imaginile pe care politicienii le ar vrea sterse cum s a ales vi Pleacă ai voștrii, vin ai noștri. Noi? Ne bucurăm că proștii!

De câteva zile, noul guvern liberal condus de Ludovic Orban, a trecut la treabă. Bună sau rea, asta rămâne de văzut. Situația din țară condusă ani la rândul de pesedisti, starea națiunii în general nu-i deloc roz. Dimpotrivă! E și firesc dacă avem în vedere faptul că foștii de la Putere n-au avut alte preocupări decât să modifice sau să elaboreze diverse și numeroase legi numai și numai în interesul dumnealor. Să învrăjbească poporul și așa cam divizat, după propriile interese, să debiteze și să apere minciuna în defavoarea adevărului și să prolifereze corupția. Asta a fost, a trecut și speram să nu mai fie.

Dar cine garantează? Ponta cu ai lui adepți?! Victor Ponta pe care, cândva îl preferam în locul Vioricăi iar acum a fost marea deziluzie a acestor zile! ‘Mnealui a ținut-o pe a lui, o coaliție de stânga după plecarea d-nei Dăncilă, cu onor persoana dumisale în funcția de premier! Pentru aceasta premărire, de fapt un vis de când se știe, era gata, gata să îngroape o țară! Noroc însă de câțiva, foști apropiați, t’ovarăși de luptă, care abili, i-au înțeles jocurile și nu au ascultat… prețioasele indicații venite de la un proxim dictator. Astfel nu mai puțini de 17 parlamentari au votat decisiv instalarea guvernului Orban (nu al al Ungariei, cum îl confundă Viorica D., ci Ludovic). Fără aceste voturi venite tocmai de la PSD, PRO România și neafiliați, guvernul L. Orban nu trecea de Parlament.

Părerea mea, cât poate că și a altora, este ca principalul artizan al capotării guvernării Dragnea-Dăncilă, a fost Președintele Iohannis. Împotriva numeroaselor acuze aduse de diverși… “t’oarăși și pretini”, dl. Iohannis a acționat, dar și “rezolvat” cam tot ce trebuia numai și numai în intersul țării și națiunii romane. Unii – și nu putini – spun că dumnealui a dat șanse PSD-ului. Total greșit, zic eu. Nu președintele “dă” șanse unui partid politic, ci electoratul. El și numai EL este obligat să respecte voința, că doar nu suntem ca pe vremuri, în dictatură!

Alții vociferează și argumentează că de ce a desemnat-o taman pe Viorica Dăncilă, premier. Dar întreb: pe cine altul (alta) din majoritatea parlamentară?! Pe Olguța sau pe Carmen Dan? Pe, fostul ștab PCR-ist, Daia, ăl cu cormoranii și cu oaia? Comparativ cu cele două… doamne, Dăncilă a fost mult mai puțin nocivă. Nu vă reamintiți de isprăvile ex ministrului Carmen Dan din acea noapte de 10 august 2018 și din alte asemenea situații-limită?!

Deocamdată, din câte am aflat, dl. Ludovic Orban a conceput, orchestrat și derulat moțiunea de cenzură și investirea guvernului său. Un guvern format în exclusivitate numai din specialiști în domeniile încredințate și nu din surogate sau neaveniți total precum cei ce s-au încălzit și lăfăit prea mult pe scaunele Puterii. Nu-i mai amintesc întrucât au fost bine cunoscuți și înjurați, pe bună dreptate, de mulți, f mulți romani pentru fapte necurate. Să vedem acum, nu peste multe zile, cam ce gândesc conaționalii noștri. Cum și pentru cine-și vor da ei votul meritat!…

Autor: Marc Ciubotaru – (Guest Post)

uPTwRxA Pleacă ai voștrii, vin ai noștri. Noi? Ne bucurăm că proștii!

Categorie articol [ Guest Post, Politica, Vocea poporului ]
Tagged with: [ , , , , ]
Ţi-a plăcut acest articol ? Atunci votează-l, aici:
   

6 comentarii la “Pleacă ai voștrii, vin ai noștri. Noi? Ne bucurăm că proștii!”

  • Francisc întâiul
    ... a scris la 11 noiembrie 2019, 14:31   [#1]

    Cam cu întârziere publicat acest articol… Se știu deja numele candidaților de pe buletinele de vot din turul al doilea. Președintele în funcție și ex-premierul ne vor desfăta urechile în dezbaterea finală.

    Aștept nerăbdător să aud dialogul…

  • marc
    ... a scris la 11 noiembrie 2019, 16:28   [#2]

    Care dialog,Francisc?! Eu ce-am avut de spus,am scris.Ca s-a publicat articolul prea tarziu,nu-i vina mea si cred ca nici a altcuiva,tinand cont de niste situatii obiective.Dar tu de ce nu prea mai scrii?Uneori chiar si dispari!Stiu,esti ocupat,ai multe probleme de rezolvat.Eu,ce sa fac?Mai scriu ca sa-mi treaca timpul ceva mai usor,dar si mai util,chiar daca de mai multa vreme am revenit in Capitala unde as putea gasi fel de fel de posibilitati de petrecere a timpului.Dar,din nefericire,am acum unele probleme legate de starea de sanatate a sotiei mele si zau,nu-mi mai arde de nimic.Sper sa ma intelegi…..

  • Francisc întâiul
    ... a scris la 11 noiembrie 2019, 17:09   [#3]

    Scriu Marcele, scriu în fiecare zi. Sunt cel mai necitit comentator de pe acest blog și te înțeleg perfect când spui că nu-ți arde de nimic…

    Păi ce să-ți „ardă” când ai vreo opt decenii de trăire? Faptul că „tinereii” ca mine nu te înțeleg? Sau adevărul că ți-ai trăit traiul și ți-ai mâncat mălaiul?

    Uită-te cu mai multă atenție în jur, Marc, și vei vedea că nu interesează pe nimeni etatea pe care o ai. Degeaba încerci să te dai înțelept. Sunt mai tânăr cu vreo trei decenii și oricât aș încerca să-i sfătuiesc pe tineri tot nu mă aude nimeni. E boală grea bătrânețea asta…

  • marc
    ... a scris la 11 noiembrie 2019, 18:12   [#4]

    Depinde cum o simte si-o traieste fiecare!Doar stii ca sunt pe lumea asta batrani tineri si tineri batrani,nu?Nu inseamna ca daca ai trait 8 decenii,gata,esti terminat si nu-ti mai ramane decat sa stai pasiv,ne miscat si sa-ti astepti sfarsitul!Asta-i mentalitatea romanului,In vest,daca-i fost,batranii,varstnicii sau cum vrei sa le mai spui,sunt respectati,stimati si antrenati in mai toate domeniile vietii sociale.Pe cand la noi….Ce sa mai vorbim!Ne plangem ca nu suntem bagati in seama si ca,vezi Doanmne,ce rau ii pe aici.Da ,e rau,dar cine sa te bage-n seama?Niste prosti,inculti,semianalfabeti ajunsi pe trepte ‘nalte nici macar visate numai datorita banior?!Pentru mine,vorba lui Dragnea,toti asia-s NIMIC!

  • .marc
    ... a scris la 12 noiembrie 2019, 5:55   [#5]

    Ăștia…

  • Francisc întâiul
    ... a scris la 16 noiembrie 2019, 9:32   [#6]

    Bătrâni tineri în gândire ca tine mai rar, tineri îmbătrâniți înainte de vreme ca mine mai des…

    Cu toții știm că doamna Dăncilă nu are ce căuta în politică, da’ o votăm pentru că partidul o cere. Cum care partid? Păi ăla care ne tot dă fără să cerem. Ne dă salarii, ne dă pensii, ne dă tot ce vrem din buzunarul pe care doar unii dintre noi îl căptușesc.

    Ce faină e social-democrația. Nu trebuie să faci nimic, că are grijă statul de tine… Dacă ești destul de fraier, atunci muncești, băiete, până îți sar capacele. Se vor găsi întotdeauna destui tovarăși care să-ți spună că ești leneș…

Adaugă un comentariu

:) :( :d :"> :(( :dancing: :x 8-| /:) :o :-? :-" :-w ;) [-( :peace: arata toate iconitele »

Anti-Spam: Ce culoare are iarba?