Pe scurt, știri și curiozități (2)

ziare ochelari presa stilou Pe scurt, știri și curiozități (2)

Știri de Ultimă Oră:

– Maşină cu 100. 000 de ţigarete de contrabandă, oprită în în trafic de poliţiştii din Bucureşti; şoferul autoturismului a fost plasat sub control judiciar, scrie News.ro

Ieri, poliţişti ai Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Sector 1, sprijiniţi de poliţişti din cadrul Brigăzii Rutiere, au prins în flagrant delict un bărbat ce transporta ţigarete netimbrate, provenite din spaţiul extracomunitar. Astfel, poliţiştii au oprit în trafic un autoturism, pe raza municipiului Bucureşti, în interiorulcăruia au descoperit 100. 000 de ţigarete fără timbru fiscal emis de autorităţiile din Române“, a transmis, sâmbătă, Poliţia Capitalei. Sursa citată a precizat că sâmbătă, magistrații au dispus măsura controlului judiciar faţă de transportator, iar maşina cât şi ţigaretele de contrabandă au fost ridicate de poliţişti în vederea confiscării, urmând a fi stabilit şi prejudiciul adus bugetului statului. Celelalte prejudicii, precizez larându-mi, aflate probabil, acum (cunoscute) sau mai de mult și de către dv., sunt atât de numeroase, încât nici nu le mai poți enumeră și nominaliza!

– Sindicaliştii din Ministerul de Finanţe, sunt nemulţumiţi de noua modificare a Codului Administrativ. Ea, adicănoua lege, este de natură să creeze o stare de nemulţumire, fenomen ce poate genera o demobilizare cu posibile consecinţe negative… Vom trăi și vom vedea ce se va mai întâmpla!

– Cât câștigă un bucătar? “Cât vrea” răspunde chef Orlando Zaharia, care spune că bucătăria poate fi făcută doar cu vocație și pasiune. Un chef e ceva de care te folosești într-un restaurant ca să pari că ești altceva. Chef e un bucătar, ce poate să fie?! “Eu – se destăinuie, Orlando Z, nu m-am dus niciodată cu o etichetă în frunte: “Eu valorez atât”. Am întrebat care e bugetul și am făcut în așa fel ca după o perioadă foarte scurtă, să vină singur să-mi dea bani pentru că-și dorește să mă țină. Eu nu lucrez într-un fel pentru 1000 de euro și în alt fel pentru 2000 de euro. Iar pentru 3000 îmi mai scot o mână din spate. Eu sunt același și fac lucrurile la fel și pentru 1 leu și pentru 10 lei.“.
Apreciați și dv cam cât câștigă… un chef. Bucătar!…

– Cele mai frumoase trasee montane.
Locuri de drumeții și de cățărat, fie acum la final de săptămână, fie în concedii sau oricând, în timpul dv liber. Dintre cele mai frumoase trasee montane, am extras acum pentru preferințele tuturor iubitorilor de munte, doar 3 locuri spectaculoase, unice prin prisma peisajului și a frumuseților întâlnite.

* Traseul : Cabană Bunloc – Cabană Piatra Mare.
Este un traseu, marcat cu bandă albastră, care se face în 3-4 ore și trebuie să îți iei dinainte cazare în Săcele, localitate în zona Brașovului. Începe ușor, pe un drum nemarcat cu o priveliște minunată de fânețe și secontinuă pe un drum lung la poalele Bechiei și Gâtului Chivei, până la Peștera de Gheață. Mare atenție că această porțiune de traseu poate fi destul de dificilă pentru începători, mai ales dacă întâlnesti pe drum și trunchiuri de copaci căzuți. Până la Peștera de gheață aveti o pantă calcaroasă destul de mare de urcat, dar merită tot efortul depus. Din nefericire, la Cabana Piatra Mare nu prea ai unde să dormiti deși sunt vreo 4 locuri de cazare, însă nu e bine să va bazați pe ele, ci este indicat să va calculați și timpul de întoarcere.

* Traseul: Brașov – Drumul Serpentinelor – Muntele Tâmpa
Acesta este marcat cu triunghiul roșu și se parcurge în aproximativ o oră și jumătate. Aș putea spune că este un traseu pentru începători fiind unul destul de ușor de realizat, dar cu un peisaj absolut fantastic ce cuprinde atât fânețele și zonele rurale din jur, cât și o splendidă panorama asupra Brașovului. Traseul începe de sub Tâmpa, de pe valea Brediceanu, urcă Drumul Serpentinelor și se termină pe Vârful Tâmpa. Din nou, trebuie să va calculați și timpul de întoarcere. Drumul serpentinelor se pare că ar fi format din 25 de curbe desfășurate pe aproape 3 kilometri de drum, serpentine ce au fost construite în 1837. La final veți avea parte de o priveliște absolut fabuloasă: panorama Brașovului medieval, Depresiunea Bârsei și Crestele munților Baraolt.

* Traseul Pietrei Craiului: Cabană Plaiul Foii – La Table
Acest de-al treilea traseu este doar mai mult pentru profesioniști, necesită echipament special, dar și multă voință și dăruire. Marcat cu triunghiul albastru, se parcurge în 10-12 ore. Parcul Național Piatra Craiului este probabil unul dintre cele mai frumoase locuri din Carpați, dar și din România. Peisajele sunt impresionante.

Aici puteți vedea capre negre în mediul lor natural, animale și plante crescute în sălbăticie, crește înalte, stâne de oi, chei și văi fără pereche. În tot parcul sunt peste 40 de trasee montane marcate și 7 refugii în care iubitorii muntelui se pot odihni. Însăși Cabana Plaiul Foii, un loc foarte rustic și sălbatic, se află în vârf de munte și nu este deocamdată racordată la electricitate și apă curentă.
Dar între alte trasee montante impresionante mai pot fi amintite:

Cheile Râmeţului şi Gheţarul de la Scărişoara în munții Trascău; Albă Via Maria Theresia din munții Călimani, Bistrița Năsăud; Ascensiunea către „Lacul Vulturilor” sau „Lacul fără fund”, aflat în apropierea Vârfului Mălâia, județul Buzău; Vârful Păpușa și „Inelul” din Gorj; Parcul Național Retezat, munții Orăștiei, Hunedoara;Staţia Meteo – Iezerul – Borşa, Maramureș…

Tuturor iubitorilor de munte, drum bun și vreme pe măsură!

– Se pare că cele semnalate în ediția trecută a știrilor pe scurt, referitoare la unele deficiențe edilitar gospodărești din Tg. Neamț, a avut efectul scontat! Ca urmare, numai după câteva zile, semafoarele rutiere de pe străzile orașului și-au redobândit menirea, adică funcționează, scuarul din zona centrală a dobândit și el un aspect ceva mai… urban, iar fântâna arteziană, amorțită de peste un an, asigura în prezent, pe căldura sufocantă, o oarecare răcorire pentru cetățenii aflați măcar în imediată sa apropiere! Deci, iată că se poate!…

– Buletinul Meteo, nu cred că-și mai are rostul. Orice prognoza-i cam riscantă pe o așa vreme instabilă. Precum dealtfel și viața social-politică prezența, dar cred că și de viitor!…

– Sportul? Încă-i în vacanță. Dar peste câteva zile, ni se comunica, va reveni. Fotbalul, deocamdată. Până atunci rămânem cu privirea spre televizoare, spre nelipsitul tenis de câmp, cu Halep &, dar și spre fotbalul internațional, cu eternele transferuri (ca să nu le mai spun: târguri de fotbaliști), cu acea Barcelona, de cel puțin6-7 ori pe zi, cu transferurile “prințului” Hagi prin mai toată Europa (!), dar și cu “năzdrăvăniile” “antrenorului” G. Becali, cel care face, dar mai mult desface prin echipa ce o pregătește pentru mult așteptatele… eșecuri!

Autor: Marc Ciubotaru – (Guest Post)

Categorie articol [ Guest Post, Stiri ]
Tagged with: [ , , ]
Ţi-a plăcut acest articol ? Atunci votează-l, aici:
   

7 comentarii la “Pe scurt, știri și curiozități (2)”

  • Marc
    ... a scris la 8 iulie 2019, 10:57   [#1]

    Dane, chiar nici-o poza din cele trimise n-a fost corespunzatoare pt. publicare?! Cam asa se intampla de la un timp. Daca vrei, spune-mi te rog, ce anume trebuie sa fac?!…

  • ... a scris la 8 iulie 2019, 14:13   [#2]

    Marc, nu era nici o poză în articolul trimis de tine! Eventual pune-le aici într-un comentariu și le adaug în articol…

  • Marc
    ... a scris la 8 iulie 2019, 16:48   [#3]

    Inseamna ca-i probabil o defectiune de moment ce, de fiecare data, eu postez odata cu textul si cateva fotografii adecvate! Acum voi incerca din nou.

  • Francisc întâiul
    ... a scris la 8 iulie 2019, 19:40   [#4]

    Lasă, Marc, nu te necăji. Merge și fără poze…

  • marc
    ... a scris la 8 iulie 2019, 20:57   [#5]

    Știu draga Francisc, dar totuși mă irita faptul de ce nu se primesc pozele?! Dar măcar e bine ca ai revenit alături de noi!

  • ... a scris la 8 iulie 2019, 22:21   [#6]

    Ți-am pus și imaginile pe care le-ai trimis acum. După cum vezi, unele sunt prea mici…

  • marc
    ... a scris la 9 iulie 2019, 10:18   [#7]

    Iti multumesc Dane! Crede-ma te rog, nu faptul ca nu apareau pozele ma intriga si mira, ci de ce totusi, postandu-le, nu le primeai?! Acum m-am lamurit si-ti promit ca le voi evita pe cele mici. E si firesc. Numai bine, dragul meu coleg si prieten virtual!…

Adaugă un comentariu

:) :( :d :"> :(( :dancing: :x 8-| /:) :o :-? :-" :-w ;) [-( :peace: arata toate iconitele »

Anti-Spam: Ce culoare are iarba?