Parcul natural Vânători-Neamț

Lacul Cuejdel de langa Piatra Neamt Lacul Crucii cel mai mare lac de baraj natural din Europa Parcul natural Vânători Neamț

Parcul natural Vânători-Neamț, o permanentă atracție turistică

Parcul Natural Vânatori Neamț, constituit în anul 1999, a fost inclus de către Asociatia de Ecoturism din România în proiectul “Rețeaua națională de destinații de ecoturism – instrument de dezvoltare durabilă“, ce-a deschis calea pentru abordarea microregiunii “Ținutul Zimbrului” ca pe o viitoare destinație ecoturistica. La cca un an distanță de la recunoașterea în plan național ca destinație eco-turistică, prin certificarea primită de la Autoritatea Națională pentru Turism, Ținutul Zimbrului a intrat într-o companie selecta.
Micro-regiunea suprapusă peste Parcul Natural Vânatori-Neamț, formată din orașul Târgu Neamț și patru comune învecinate (Agapia, Vânători-Neamț, Bălțătești, Crăcăoani) a fost inclusă în Top 100 Destinații Sustenabile, sau Destinații Verzi, din întreaga lume. Distincția a fost acordată în cadrul unei ceremonii desfășurate nu de mult în Cascais, Portugalia, în cooperare cu alte 20 de organizații internaționale pentru turism. Competiția a fost organizată pentru a treia oară de Green Destinations. Această distincție aduce în primul rând recunoaștere internațională că și noi, românii, putem avea în țară o destinație verde. Premiul înseamna o confirmare a faptului că în Ținutul Zimbrului se încearca și se reușește să se mențînă spiritul locului, se cultivă tradițiile și specificul local.

Prima recunoaștere europeană a acestui Ținut a fost în anul 2009, prin includerea să în rețeaua EDEN (European Destinations of Excellence), iar în 2016, a devenit a patra destinație ecoturistica a României). Zona “Tinutul Zimbrului” se află situată în nordul județului Neamț, la granița cu județul Suceava, cu precădere în raza comunelor Agapia, Bălțătești, Crăcăoani, Vânători Neamț, și a orașului Târgu Neamț. Din punct de vedere geografic, se întinde pe versantul estic al Munților Stânisoarei, subdiviziunea Munții Neamțului, în partea estică a Carpăților Orientali și peste Subcarpații Neamțului, acoperind o parte a bazinelor râurilor Ozana (Neamțu) și Cracău. Trebuie deasemenea, reținut și faptul că Ținutul Zimbrului, este singura zona turistică din România inclusă în Top 100 destinații sustenabile din lume.

Din punct de vedere geografic, parcul se întinde pe versantul estic al Muntilor Stânisoarei (subdiviziunea Muntîi Neamtului), în partea estică a Carpatilor Orientali si peste Subcarpatii Neamtului (aflati în cadrul Subcarpatilor Orientali), acoperind o parte a bazinului Ozanei si Cracăului. Suprafața parcului este de aproape 31.000 de hectare, dintre care peste 26.000 reprezintă fond forestier. Parcul adăpostește o largă paletă de valori naturale, culturale și istorice, dar importanta parcului rezidă în impresionata diversitate a florei și faunei. În cadrul faunei, acesta găzduiește o serie de specii rare sau aflate pe cale de dispariție: ursul brun, râsul, vidra, zimbrul sau pisica sălbatică, cerbul carpatin și căpriorul.

Principalele arii protejate din cadrul “Parcului Vânatori Neamț” sunt “Pădurea de argint”, “Codrii de aramă”, “Rezervația de stejar Dumbravă” și Rezervația de zimbri și fauna carpatină “Dragoș Vodă”. Aici se mai pot admira cerbi carpatini, cerbi lopătari, bursuci, precum și specii de avifaună. Fără exagerare, este o zona care adăposteste o moștenire spirituală și naturală f. valoroasă, cu meleaguri binecuvântate, aflate la granița dintre realitate și basm. Iar reaparitia zimbrului în libertate, după ani și ani de eforturi, fiind chiar ca o poveste întrupată. Pădurile seculare, pajistile smalțuite cu flori, bucățele tradiționale, toate acestea vin să completeze o destinație de excepție ce merită să fie vizitată chiar și acum, în miez de toamnă!

Pe aceste minunate plaiuri moldave, încărcate de istorie și legendă, în iarna trecută (apropo de reapariția zimbrilor în libertate), a fost semnalată (și mediatizată) o întâmplare inedită și nu tocmai plăcută. Atunci, un frumos exemplar de zimbru, a coborât de mai multe ori în satul Văratec, atras, probabil, de fânul adunat (din toamnă) în căpițe, stârnind pe alocuri panică în rândul sătenilor nu tocmai bucuroși de… un asemenea “vizitator”! Ca să nu se mai repete, specialiștii au găsit acum o eficientă soluție de a ține cât mai departe zimbrii liberi de gospodăriile aflate-n zona. Cum toamna aceste animale masive (și… cam fioroase la prima înfățișare!) au nevoie de un supliment nutritiv, cu fructe și legume, ceea ce-i determina, din instinct, să coboare spre livezi (mai cu seamă masculii, care-s mai solitari și mai… oportuniști sau chiar mai îndrăzneți!), o mare parte din aceste produse preferate de zimbrii, sunt strânse și cu ajutorul elevilor din școlile din zonă și transportate (depozitate) prin păduri.

Cred că nu-i lipsit de interes să vă spun și că Parcul Național din această zona a Neamțului este unicul din Europa unde cei aproape 40 de zimbrii trăiesc în libertate, nu în padocuri sau perimetre împrejmuite! Dar în afara acestor vietăți pe cale de dispariție (în unele locuri din lume), specificul zonei este dat și de împletirea frumuseților naturale cu valorile culturale și spirituale. Comunitatea monahală prezentă aici, este a doua ca mărime din Europa (după cea de la Muntele Athos), satele monastice (Văratec, Agapia, Neamț), cu modul lor deosebit de organizare, reprezintă de asemenea, un unicat european. Mănăstirile Agapia și Văratic fiind cele mai mari mănăstiri de maici din lumea ortodoxă. Iar valențele culturale sunt date de existența locurilor și mărturiilor ce atestă șederea sau trecerea lui Creangă, Eminescu, Sadoveanu, Grigorescu, Vlahuță, Hogas, etc., pe aceste pitorești meleaguri.

Merită să le vizitați, oricând aveți plăcerea și posibilitatea să o faceți…

Autor: Marc Ciubotaru – (Guest Post)

www.tinutulzimbrului.ro


Ţi-a plăcut acest articol ? Atunci votează-l, aici:
   

3 comentarii la “Parcul natural Vânători-Neamț”

  • ... a scris la 19 octombrie 2018, 14:38   [#2]

    Ai mai scris despre el prin 2017… da’ nu-i bai, mie îmi place să citesc despre natură, despre locuri frumoase.

  • Marc.
    ... a scris la 19 octombrie 2018, 20:38   [#3]

    Da,știam, dar noutatea (actualitatea…cam vechisoara ce-în drept)e prezenta (,,vizita”)unor zimbri pe ulițele satului și modul în care unii specialiști au găsit antidotul de a-î indeparta…

Trackbacks

  1. Parcul Natural Vânători-Neamț

Adaugă un comentariu

:) :( :d :"> :(( :dancing: :x 8-| /:) :o :-? :-" :-w ;) [-( :peace: arata toate iconitele »