Prin anii 1970-980, când singurul post de radio din țară era Radio România (Radioteleviziunea Română, aceasta era denumirea oficială), fostul coleg Ștefan Naciu (din păcate trecut, între timp, prea tânăr, în eternitate) unul din realizatorii îndrăgitei (la acea vreme…) emisiuni de actualități și muzică “Orele dimineții”, încheia de obicei ediția, cu urarea: “Spor la muncă, dragi tovarăși!“. Probabil că, cei mai în vârstă își mai reamintesc. În fine…

Vremurile au trecut, odată cu anii ș, iată-ne acum într-o societate nouă! Liberă și, se zice, democratică!
Între timp, firesc, “tovarășii” au dispărut sau, mai știi(?!), poate că și-au schimbat doar apelativul! Conceptul “dragi”, nu-i prea la modă, întrucât, cum bine se știe, acum, în democrație, românii mai mult se dușmănesc și se urăsc (din varii motive), rar se mai îndrăgesc!

Am ajuns așadar și la “muncă”. Ei, dragii mei (apropo, tocmai ce scriam mai sus!), aici e buba! E mai greu să te pronunți. Greu pentru că, în actuala societate, unii – nu puțini la număr – o nesocotesc! Astăzi la noi, aici, în România, foarte puțini muncesc cu adevărat. Fie că doar se fac, fie că o cam… fentează, muncind așa, de dorul lelii, cum vine vorba, ca să aibă și ei un… job sau o pensioară acolo, la bătrânețe! Alții, din ce în ce mai mulți, sub eternul “motiv”: “unde să muncesc în țara asta?“, preferă să plece oriunde, peste hotare, numai să nu rămână în România. Chiar dacă și acolo, în diaspora, nu prea se omoară toți cu munca! Aleg alte îndeletniciri, unele chiar dubiose, înjositoare și-n conflict cu legea, făcând astfel un prost renume țării natale și poporului din care provin. Aproape săptămânal sau poate și mai des, din numeroase orașe ale țării pleacă spre Occident zeci de autobuze cu sute de tineri, mulți debusolați și doar amatori de aventură! În urma lor rămân tot mai multe sate depopulate din aproape toate zonele țării, bătrâni, bolnavi și, ce-i mai grav, foarte mulți copii fără părinți!

Mai este și o altă categorie de persoane aflate-n conflict cu munca: a celor care, din motive numai de ei știute, stau lună de lună în așteptarea ajutorului social! Chiar dacă, cum bine se cunoaște, peridic se organizează în întreaga țară târguri de joburi (locuri de muncă), cu oferte numeroase și diversificate dar sistematic refuzate! Ba că-s prost plătite, ba că “nu-s pentru mine” etc, etc.

Ce vor în fond?! Da, vor: o trebușoară ceva mai ușurică dar bine platită, programe de muncă reduse, cu plecări în străinătate și cu eventuale posibilități de a deveni… șefi! Așa că, în așteptarea unor eventuali… câini cu colaci în coadă, indivizii preferă… tăiatul frunzelor la câini! Aceptă deci, de bună voie, statutul de PARAZIT SOCIAL! Altfel fie spus, DE OM CARE FACE DOAR… UMBRĂ PĂMÂNTULUI, decât să muncească, să producă ceva util, benefic pentru el și deopotrivă, pentru societatea din care face parte.

Pe acești paraziți îi întâlnim mereu, la tot pasul, pe stradă, prin baruri și terase, dar și prin piețe, acolo unde mai ușor se poate “ciordi” (ca să folosesc un limbaj adecvat personajelor) sau găsi clienți naivi, deci buni de păcălit! Se plâng mereu, cerându-ți îndurare, că-s bolnavi și morți de foame! Total fals! Trebuie s-o spun, că până în prezent, eu n-am văzut sau auzit în România, de om mort de foame. De lene și de băutură, da!

Cu riscul asumat de a fi etichetat drept un nostalgic al regimului trecut sau de eventuale reminiscențe comuniste(!?), vă reamintesc totuși că, înainte de 1989, toți acești pierde-vară sau paraziți sociali (cum doriți să le mai spuneți), erau serios luați la întrebări de organele abilitate ale statului și îndrumați mai apoi spre locuri și obiective social-economice (cu o parte din ele, astăzi ne place să ne mândrim!) care aveau nevoie de forță de muncă. Munca fiind considerată, drept o datorie de onoare pentru orice cetățean!

Acum?! Ce facem cu această condamnabilă indulgență față de lenea… programată a unora? A celor pentru care munca-i ceva ridicol, cu totul străin, detestabil?! Le stimulăm, în continuare, plăcerea de a sta de pomană? Sau crede cineva în minunea de redresare a României, cu asemenea oameni!? Spuneți-mi și Dumneavoastră, că eu nu cred!

Autor: Marc Ciubotaru – (Guest Post)