“Păcală şi Tândală” în… așteptare!

Calin Popescu Tariceanu ALDE Liviu Dragnea PSD Păcală şi Tândală în... așteptare!

Da, vă asigur, nu-i nici o greșeală! Și iată, de ce. Vremurile ce le trăim (cu bune dar, mai mult, cu rele), realitățile cotidiene ce ne-nconjoară, viața în sine, ne determină și acum (mai ales, acum!), la maturitate sau la anii senectuții, să ne reamintim de Păcală și Tândală, personaje bine cunoscute din snoavele populare și create de oameni simpli dar cu simțul umorului! Cele două personaje din basmele copilăriei, iată, revin (cu sau fără voia noastră) în actualitate! Și tot prin trăznăile făcute, dar nu de ei ci de unii din jurul nostru, în special de cei care de aproape trei decenii, ne tot spun (nu-s puțini și cei care și cred!) că, gata, vom trăi ca-n basme! Ce mai, ca în poveștile cu… Feți-Frumoși!

Acum, firesc, poate o să vă întrebați: bine, bine, dar cine sunt aceștia? Cine-s de fapt personajele reactualizate din basme? Cine-i Păcală și cine-i Tândală acum?!
Păcală? Je suis, sau nous sommes, adică, pe românește, eu sau noi! Noi, cei mulți și creduli, prostimea! Majoritatea celor mereu mințiți și amăgiți cu eternul “AȘTEPTAȚI, că o să vă fie bine”!

Dar cine-i, totuși, Tândală?! Il sont, ca s-o zic tot pe franțuzește, iar pe limba noastră, Ei sunt! Ei, cei care odată ajunși acolo unde și-au dorit, propulsați și prin naivitatea noastră, au uitat de tot ce au promis, au uitat de noi, votanții, și liniștiți de viața lor ca-n basme, continua să ne tot amăgească cu… “aveți răbdare, așteptați”! Sper că vă sunt cunoscute aceste personaje de tipul lui Tândală (reînviat, reactualizat), așa că evit să-i mai nominalizez. Îi puteți lesne întâlni mai peste tot, la toate nivelele și-n mai toate ocaziile!
Nu evit însă să vă mai spun și să mă refer doar la câteva din “poveștile” lor. “Povești” mereu spuse, promise și mereu amânate. În așteptare! Până la înfăptuirea (poate în… basme) a acestora, “eroii” din… poveste se mai și schimbă (adică fac schimburi de locuri, ca-n sporturile de echipă), câțiva (care au “cântat” sau cântă fals, ori nu-s pe placul lui “Făt-Frumos”!!) mai și dispar (tot ca-n basme!), viața merge înainte iar noi, travestiți în Păcală, rămânem mereu… păcăliți! În așteptare!

Iată însă acum, câteva din exemplificările promise, alese la întâmplare și din mai multe locuri:
– La unul din tronsoanele metroului bucureștean, cel dinspre și spre Drumul Taberei, lucrările, începute cu mulți ani în urmă, merg în ritm de melc! Finalizarea și, implicit, inaugurarea acestuia se tot amâna! Spre consolare, ni se tot spune “așteptați”!
– Tot în București, în parcul unde se afla Arena Națională, “gospodarii” au dărâmat, de mult, vechiul patinoar artificial (care, cu mici eforturi, mai putea fi repus în folosință!) și cu același slogan ni se tot spune că o să construiască unul nou! Unul nou care, cum s-a tot promis, trebuia inaugurat de… 2 ani! Ca și, tot noua sală polivalentă!
– Casa memorială “George Enescu”, situată într-o zonă centrală a Capitalei, se afla de multă vreme într-o evidentă și regretabilă degradare. Ministerul de resort cât și alte organisme îndrituite prin lege, și-au dat, încă din februarie a.c. aprobările cuvenite pentru reabilitarea acestui așezământ cultural (aflat și-n patrimoniul cultural european!), însă nimic n-a început! Se așteaptă! Ce? Întrebați-i!
– Situație aproape similară cu cea de la Muzeul de locomotive cu aburi din Reșita, acolo unde, cum scriam într-un recent articol, se tot așteaptă cică… un expert! De râsul lumii, nu alta! Mai ceva ca-n povești!
– Și tot în municipiul de reședință al județului Caraș-Severin, în multe locuri, asfaltul turnat pe unele străzi, continuă să se desprindă precum filele cartii! Și, se așteaptă! Întrebarea: oare ca să se desprindă chiar de tot? Și pe alte străzi?!
– O altă situație oarecum similară, la Târgu Neamț. De aproape un an, unica fântână arteziană din acest oraș, aflată într-un scuar central, nu mai funcționează! Nici măcar acum, pe caniculă! Se spune că se așteaptă să fie reparată! Până când se așteaptă? Probabil până la… iarnă! Și tot în același perimetru urban, o bună parte din stâlpii de metal al unor plăcute felinare, a fost realmente ta-ia-tă de… necunoscuți! Se așteaptă cumva, să-i cunoască?! La fel, și tot în centru, o alee, a… Gloriei, i se spune, arată ca după bombardament! Plină de gunoaie și gropi! Problema se cunoaște, e cronică chiar, dar… se așteaptă! Să vină zăpada ca să le acopere!
- Revenim în Capitală, la transportul urban cu autobuzele (cu aer condiționat, cu acces la internet și cu multe alte dotări ca-n… poveștile de adormit copii) promise de dna primăriță Gabriela Firea. Promise dar, practic, nu-s! Zice-se că s-a amânat… licitația! Așa că, tre’ să așteptăm, până-n alte câteva luni de zile!
– La câțiva km de Tg. Neamț se află, de zeci de ani, Stațiunea Oglinzi care, de foartă multă vreme nu mai e funcțională, este cvazi degradată! Stă așa, în așteptare! Au fost, și sunt, multe promisiuni, dar nimic concret, practic și eficient. Se așteaptă! Asta-i sigur!

Și ca să nu vă prea plictisesc cu atâtea exemplificări, vă mai ofer acum, aproape de final, spre delectarea dvs, acestă ultimă, dar și semnificativă, mostră de… așteptare. Este vorba de “minunatul” și “grandiosul” Program de guvernare al PSD! Presupun că multe din “minunile” promise acolo, ca-n basmele din coplilarie, vă sunt deja binecunoscute. Nu le mai repet, Doar vă întreb: ce s-a realizat?! Răspunsul îl anticipez: să avem răbdare, să mai așteptăm! Cu timpul, vom avea de toate! Eventual, alte noi povești, alte basme cu Păcală și Tândală! Altceva, nu cred!

Autor: Marc Ciubotaru – (Guest Post)


Categorie articol [ Guest Post, Politica, Vocea poporului ]
Ţi-a plăcut acest articol ? Atunci votează-l, aici:
   

Adaugă un comentariu

:) :d :)) =)) :| :( :(( #-o :-? :-w /:) :o :-j :peace: :x :-bd :-q :yes: :no: arata toate iconitele »

Anti-Spam: Ce culoare are iarba?