Orele suplimentare

Este bine cunoscut faptul că în România, mulţi dintre angajatori abuzează în anumite situaţii de “poziţia” pe care o au, de multe ori impunând ore suplimentare fără acordul angajatului. Angajaţii, datorită faptului că nu cunosc foarte bine (ori chiar deloc) reglementările impuse de lege, accepta orele suplimentare fără să-şi expună un punct de vedere în acest sens.

Potrivit Codului Muncii, munca suplimentară se compensează prin ore libere plătite în următoarele 60 de zile calendaristice după efectuarea acesteia iar munca suplimentară nu poate fi efectuată fără acordul salariatului, cu excepţia cazului de forţă majoră sau pentru lucrări urgente destinate prevenirii producerii unor accidente ori înlăturării consecinţelor unui accident.
În situaţia în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenul de 60 de zile, munca suplimentară va fi plătită salariatului prin adăugarea unui spor la salariu, corespunzător duratei acesteia.

Sporul pentru munca suplimentară se stabileşte prin negociere, în cadrul contractului colectiv de muncă sau, după caz, al contractului individual de muncă, şi nu poate fi mai mic de 75% din salariul de bază.
Durata normală a timpului de muncă în România este de 8 ore pe zi şi de 40 de ore pe săptămână. Durata maximă legală a timpului de muncă nu poate depăşi 48 de ore pe săptămână, inclusiv orele suplimentare.

Iata ce spune Radu Ionescu, managing partner al casei de avocatură Ionescu şi Sava:

Regula: salariaţii pot face maximum opt ore suplimentare într-o săptămână, potrivit Codului Muncii.
“Durata normală a muncii este de opt ore pe zi şi de 40 de ore pe săptămână, durata maximală neputând depăşi 48 de ore pe săptămână, inclusiv orele suplimentare”, ne-a spus avocatul Radu Ionescu.

Excepţia: salariaţii pot lucra mai mult de opt ore suplimentare pe săptămână, cu condiţia ca media orelor suplimentare pe care le fac pe o perioadă de patru luni să fie de cel mult opt ore.

Prin excepţie, durata timpului de muncă, care include şi orele suplimentare, poate fi prelungită la peste 48 de ore pe săptămână, cu condiţia ca media orelor de muncă, calculată pe o perioada de referinţă de patru luni calendaristice, să nu depăşească 48 de ore pe săptămână.

Ca regulă, salariaţii nu pot fi constrânşi de angajator să facă ore suplimentare, stipulează Codul Muncii.
Excepţie de la regulă fac cazurile de forţă majoră: incendiu, cutremur, inundaţii, avarii care pun în pericol siguranţa bunurilor şi persoanelor.

Munca suplimentară nu poate fi efectuată fără acordul salariatului, cu excepţia cazului de forţă majoră sau pentru lucrări urgente destinate prevenirii producerii unor accidente ori înlăturării consecinţelor unui accident, arată articolul 120, alin. (2) din Codul Muncii.

Angajatorul nu are dreptul să impună salariaţilor să facă ore suplimentare neplătite.
Orele suplimentare trebuie plătite, atunci când au fost solicitate de angajator, subliniază avocatul.

Atenţie, însă! Dacă ai lucrat suplimentar fără ca angajatorul să-ţi fi cerut explicit asta, atunci nu vei fi plătit pentru munca suplimentară prestată.

“În situaţia în care salariatul a lucrat suplimentar fără o solicitare în acest sens din partea angajatorului, acesta din urmă NU are obligaţia plăţii acestor ore. În acest caz însă nu vorbim de muncă suplimentară, în sensul Codului Muncii”.

Ai dreptul să primeşti ore libere plătite în schimbul orelor suplimentare făcute. Poţi lua aceste libere în următoarele două luni de la data la care ai făcut munca suplimentară.
“Munca suplimentară se compensează prin ore libere plătite în următoarele 60 de zile calendaristice după efectuarea acesteia. În aceste condiţii, salariatul beneficiază de salariul corespunzător pentru orele prestate peste programul normal de lucru”, se arată în articolul 122, alin. (1) din Codul Muncii.

Totuşi, dacă nu poţi lua orele libere în următoarele două luni de la data la care ai prestat munca suplimentară, legea obligă angajatorul să ţi le plătească prin spor la salariu. Acest spor nu poate fi mai mic de 75% din salariul de bază şi se stabileşte prin negociere în contractul individual sau colectiv de muncă.
“În cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenul prevăzut de art. 122, alin. (1), în luna următoare, munca suplimentară va fi plătită salariatului prin adăugarea unui spor la salariu corespunzător duratei acesteia”, se arată în articolul 123 din Codul Muncii.

În perioadele de reducere a activităţii firmei, poţi primi zile libere plătite în contul cărora vei face ore suplimentare în următorul an.
În situaţii de reducere a activităţii firmei, angajatorul poate acorda zile libere plătite salariaţilor, din care pot fi compensate orele suplimentare care vor fi efectuate în următorul an, potrivit articolului 122 din lege.

Dacă ai fost obligat să munceşti suplimentar nejustificat, poţi sesiza ITM şi/sau acţiona angajatorul în instanţă !

Angajaţii obligaţi să lucreze suplimentar fără să fi fost într-o situaţie-limită precum cele enumerate mai sus pot sesiza Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) printr-o cerere sau sesizare formulată în scris ori prin poşta electronică.

Cum formulezi şi ce trebuie să conţină sesizarea:
“Sesizarea trebuie să cuprindă toate datele de identificare ale salariatului şi ale angajatorului, precum şi date privind locul în care lucrează. Informaţiile trebuie să fie clare şi precise, urmând ca ITM să comunice petiţionarului răspunsul, indiferent de soluţie, în termen de 30 de zile de la data înregistrării sesizării”.

Poţi, de asemenea, să îţi ceri drepturile în instanţă.
Salariaţii mai au şi opţiunea intentării unor acţiuni în instanţă împotriva angajatorilor, prin care să ceară contravaloarea orelor suplimentare prestate şi neplătite de angajator. Salariatul va introduce cererea la tribunalul în raza căruia are domiciliul.

Trebuie să demonstrezi că angajatorul ţi-a cerut să faci ore suplimentare, dar şi că într-adevăr ai făcut numărul de ore invocat.
“În acest caz, salariaţii trebuie să producă dovezi atât în ceea ce priveşte numărul de ore prestate suplimentar, cât şi asupra faptului că prestarea lor le-a fost solicitată de angajator. Cu titlu de exemplu, simpla prezenţă a angajatului în sediul angajatorului după program, fără ca acest lucru să fi fost solicitat, direct sau indirect, de angajator, nu echivalează cu prestarea unor ore suplimentare, fiind necesar să se demonstreze şi faptul că angajatorul a fost cel care a solicitat rămânerea după program. Solicitarea poate fi şi indirectă – de exemplu prin transmiterea la sfârşitul programului a unei sarcini care necesită mai multe ore de lucru, cu impunerea unui termen-limită strâns (până la 9 dimineaţa a doua zi)”, ne-a explicat avocatul Radu Ionescu.

Totuşi, puţini salariaţi şi-au cerut până acum drepturile în instanţă
Salariaţii semnalează foarte rar astfel de abuzuri autorităţilor, iar dacă o fac, preferă să ajungă la o înţelegere amiabilă cu angajatorul, decât să meargă în instanţă, ne-a spus avocatul Radu Ionescu, raportându-se la experienţa sa în acest domeniu.

Astfel de cazuri ajung extrem de rar în instanţă, părţile preferând să ajungă la o înţelegere amiabilă, daca e cazul. Durata unui astfel de litigiu este de aproximativ 18-24 luni pentru obţinerea unei hotărâri irevocabile.

Amenzile pentru angajatorii care abuzează de angajaţi
Angajatorii care nu respectă legea privind munca suplimentară sunt sancţionaţi cu amenzi de la 1.500 de lei la 3.000 de lei, potrivit articolului 260 (lit. i) din Codul Muncii.

Notă: Reglementările din Codul Muncii privind regimul orelor suplimentare – despre care aţi citit mai sus – vizează doar salariaţii cu contract individual de muncă.