Obiceiuri și paranghelii trăite și… comentate

tigani Obiceiuri și paranghelii trăite și... comentate

La decesul oricărui om, creștin sau nu, fiecare dintre noi (rude, prieteni sau simpli cetățeni) trăim momente de supărare, de suferință și regret. Unii mai puțin, alții mai mult, dar toți suferim. Oricât am medita asupra morții, oricât am citi sau discuta pe această tema, este puțin probabil să depășim simplul stadiu al unor idei sau reprezentări mentale care produc oarece fiori sau emoții. Trecerea în neființă, adică moartea, e monstruoasă și tragică. Nimeni nu o poate evita. Oricât de realiști și de ponderați am fi, sentimentele de dezolare, oroare și chiar indignare sunt justificate, pentru că decesul cuiva tulbură și îngrozeste! Nicidecum înveselește! Chiar nici pe cei mai înverșunați dușmani.

Ca orice – în viață există și excepții, nu? Dar nu inepții. Așa cum, într-una din zilele trecute, am avut ocazia (total neplăcută) să văd în cuprinsul emisiunii “Bună, România” de la postul tv B1. Acolo, într-un sat gorjean, la un priveghi (rit precrestin menit să atenuieze suferințele, rit care s-a păstrat în unele zone ale teritoriului nostru folcloric) din casa unei familii de romi s-a transformat într-un chef de zile mari chiar… cu mortul pe masă! Cei prezenți au dansat și au strigat pe ritimuri de manele, mai ceva ca la o nuntă sau botez!! Rudele și persoanele prezente la priveghiul lui “nea Romică” au încins o petrecere pe cinste.

Videoclipul de mai jos, devenit între timp viral pe internet, a adus (firesc) numeroase comentarii care, din câte am aflat, au fost în general critice la adresa… petrecăreților de la acea paranghelie. Dintre persoane îndoliate, romii aflați și ei în aceeași încapere cu mortul au devenit cei mai pătimași. Femeile au dat tonul distracției (precum lesne se poate vedea!), după care singurul bărbat din acea hărmălaie veselă a început să danseze și el. La un moment dat, acesta scoate din interiorul gecii o bancnotă pe care o aruncă în sicriul mortului, care avea aprinsă la cap o lumânare!…

Aflând toate aceste “minuni” orice om de bună credință rămâne blocat. Nu-i vine să creadă! Și totuși, din câte ați văzut, se întâmplă! Se întâmplă nu numai din tradiție sau obiceiuri zonale, ci din (și) în realitatea ce-o trăim acum (și de mai multă vreme) în România, devenită țara… “mininilor”, a tuturor posibilităților. Stat de drept (așa i se spune) dar cu legi… strâmbe, făcute în avantajul celor care le scornesc, țară creștină, dar în care se plânge la botez și se petrece la înmormântări! Locul prielnic mincinoșilor și afaceriștilor notorii, oportuniștilor, hoților și nulitatilor, unde numărul divorțurilor sporește pe zi ce trece iar atât de trambitata “familie tradițională” a devenit doar o poveste pentru adormit copiii, mai ales cei (f mulți la număr) rămași cu… tată necunoscut! Sau, întâmplător, pe post de cavaler de onoare (?!) la nunta… părinților!

Asta-i România, dragii mei! Totul sau aproape totul de-a-ndoasalea, într-o degringolada cvazi generală!… Amin!


Autor: Marc Ciubotaru – (Guest Post)

Categorie articol [ Guest Post, Social ]
Tagged with: [ , , , ]
Ţi-a plăcut acest articol ? Atunci votează-l, aici:
   

4 comentarii la “Obiceiuri și paranghelii trăite și… comentate”

  • ... a scris la 31 martie 2019, 14:07   [#1]

    Mai rămâne să “importăm” obiceiurile musulmanilor și suntem bine… Europa e pe drumul cel bun.

  • marc
    ... a scris la 31 martie 2019, 17:24   [#2]

    Din nefericire,cu noi,romanii in frunte ,dar si cu diverse (si inca nestiute) interese internationala.Efectele,unele din ele,au si aparut pe ici,pe colo,dar nu numai in batranul continent…

  • Francisc întâiul
    ... a scris la 31 martie 2019, 20:31   [#3]

    Trecerea în neființă nu e nici monstruoasă și nici tragică, Marc. E ceva firesc pentru că (chiar tu spui asta) nimeni nu o poate evita. Ne naștem, trăim și murim… Asta-i „ecuația” vieții!

    Tot ce contează e modul în care am parcurs distanța dintre cele două borne…

  • ... a scris la 2 aprilie 2019, 9:32   [#4]

    Tot in Oltenia, zilele trecute, erau afise plasate deasupra drumurilor in care se anunta o nunta mare. Mai ceva decat afisele electorale. Au fost amendati autorii insa mesajul a fost trimis.

Adaugă un comentariu

:) :( :d :"> :(( :dancing: :x 8-| /:) :o :-? :-" :-w ;) [-( :peace: arata toate iconitele »

Anti-Spam: Ce culoare are iarba?