Oare numai minciună?

Exagerare Minciuna pescar peste mare barca pescuit exagerari Oare numai minciună?

Într-un recent articol colegul Dan ne vorbea (scria), bine și la obiect, despre minciună (a și definit-o), ca un atribut cotidian al promisiunilor făcute de guvernanții actuali dar, prin… tradiție, mereu neonorate! Că așa și este, nici nu mai este cazul s-o mai spun! Oricine în țara asta (și nu numai) se poate convinge de acest incontestabil adevăr. Minciunile ‘mnealor sunt la vedere. S-au (și ne-am) obișnuit cu ele! Și cu asta, basta.

Daca-r fi numai aceasta! Dar, din nefericire, cei ajunși p’acolo sus, iute uită ce-au tot spus! Dar câte n-au mai zis!! “Prin Programul nost’ de guvernare veți avea de toate!“. Oare?!

Iată că ne-am si convins: mai nimic, doar vorbe goale! Despre câteva dintre acestea vorbea (cu multă amărăciune), într-o recentă emisiune de la Realitatea tv, și unul dintre puținii luptători anti comuniști (încă) rămași în viață, în urma zecilor de ani de bestealitati suferite-n temnițele fostului regim dictatorial. Acestora li s-a tot promis, PSD-ul spunea că le va oferi pensii și ajutoare de tot felul, ca să uite de tot răul! Însă ce să vezi?! Doar… cai verzi de pe pereți, cum spune o mai veche vorba românească!

Ba nu, ca o ieftină răsplată, au făcut-o și mai lată! I-au asemuit rapid cu actualii membri de partid (PSD), cu penalii și cei încă-n pușcărie pentru furturi, minciună și prostie! Acestora le-a și promis iertare, că doar furtul nu-i chiar mare! Vor fi și recompensăți mai nene, pentru “condițiile și zilele grele” cu vizite, învoiri, televizoare și cu de toate cele… Iar la liberare, vor fi iarăși – MARE!

Exemple? Câte doriți, doar lesne le întâlniți! Luptătorii anticomuniști rămași cu grave suferințe fizice și psihice în urma bătăilor incasate de la “apărătorii lui nea Nelu”în zilele Revoluției trucate? Liniște și consolare! Dar și-o regretabilă uitare. Totală! Nici măcar atunci când s-a sărbătorit Centenarul nu ia băgat nimeni în seama. Nici chiar, așa, pe acolo, câte-un invitat?! Ei, aș! Toată lumea i-a uitat!

Așa că, nu numai minciuna-i caracterizaeaza pe cei… de vaza, ci, pe lângă alte “bune”, iată că și uitarea, greu de definit! Uitarea, nu cea înscrisă-n legile omenești, dar mai cu seama în “strategia” celor pe care noi înșine i-am ales! În concluzie, asta-i “recompensa” lor! A mai marilor. Oare mai poți spune că nu te bagă-n seama? Dimpotrivă!

Autor:Marc Ciubotaru – (Guest Post)




Categorie articol [ Guest Post ]
Ţi-a plăcut acest articol ? Atunci votează-l, aici:
   

7 comentarii la “Oare numai minciună?”

  • Francisc întâiul
    ... a scris la 17 februarie 2019, 23:36   [#1]

    Nu cred că mai e nevoie să-ți spun care e părerea mea, Marc, dar o fac…

    Atâta vreme cât ne alegem reprezentanții doar în funcție de promisiunile (a se citi minciunile) pe care ei le tot fac în anii electorali, fără să luăm atitudine atunci când nu și le respectă, ne merităm prezentul. România a ajuns la cheremul unor indivizi fără scrupule și e paradoxal modul „democratic” prin care am ajuns în această situație.

    Altfel spus: asta vrem, asta avem! Alegeri libere vom mai avea la Paștele Cailor! Dacă mai trăim până atunci…

  • marc
    ... a scris la 18 februarie 2019, 11:28   [#2]

    Tu ,sigur vei trai!Asta ti-o si doresc.Dar,aici- i baiul: ce facem cu …prostimea care a crezut si crede mereu in toate ,,minunile”psd-ului?!Iata,de data recenta,au mai scos pe piata una: cea referitoare la sporirea din luna Seprembie a punctului de pensie!Asa ca,cei amintiti de mine ceva mai sus,se vor minuna iarasi,ba chiar vor spune din nou ,,ce omenosi sunt peseditii”! Asa ca la viitoarele alegeri,e cam clar de pe acum,cam cine si cum vor fi invingatorii!…

  • Francisc întâiul
    ... a scris la 18 februarie 2019, 12:05   [#3]

    Îți mulțumesc pentru siguranța cu care spui că îmi dorești să trăiesc până la Paștele Cailor, Marc…

    Știi ce nu pricep? Dacă fondul de pensii prevăzut în bugetul super-optimist pus pe hârtie de „specialiștii” PSD și aprobat de ridicătorii de mâini din Parlament e excedentar, de ce mama naibii se tot amână majorarea pensiilor?

    Eu cred că nu pensionarii (sau nu toți) sunt baza electorală a PSD, ci conțopiștii din instituțiile și primăriile patriei. Și familiile lor, desigur…

  • marc
    ... a scris la 18 februarie 2019, 13:16   [#4]

    Da,asa-i,Eu nu m-am referit(sau nu i-am inclus)numai pe acestia,adica pe pensionari.M-am referit in general la prostime,la contopisti,escroci si la alte lichele ce ne complica viata.Viata pe care am spus si o spun:sa-ti fie cat mai lunga!In rest,te descurci tu…

  • Francisc întâiul
    ... a scris la 18 februarie 2019, 17:05   [#5]

    Oare nu noi suntem prostimea, Marc? Conțopiștii, escrocii, specialii și lichelele sunt elita nației nene! Eu mă astup când văd pe câte unul din ăsta că se bate cu pumnul în piept (plin de mândrie patriotică) și se laudă că a mărit salariile.

    Păi de unde, taică? Nu din buzunarul cetățenilor care mai și muncesc în țara asta? Am ajuns să-i plătim boierește pe „aleși” (de-ar fi doar ei, da’ mai e și o armată de nepoți, veri, cuscri, amante și „prieteni” speciali!) ca să ne ducă cu zăhărelul. Faină „democrație”, zău!

    De ce crezi că mi-aș dori o viață cât mai lungă, Marcele, când înotăm cu toții într-o imensă hazna? De ce crezi că îmi dau cu părerea pe-aici?

    Răspunsul e simplu: aș vrea ca generațiile viitoare să nu-și mai târâie existența aplaudând impostura și bucurându-se ca niște căței cărora le aruncă stăpânul un oscior sub masă. Din păcate, îmi fac iluzii…

    În rest, mă descurc eu cumva: „rest in peace”!

  • Francisc întâiul
    ... a scris la 20 februarie 2019, 17:24   [#6]

    De la o vreme recitesc tot felul de rânduri păstrate pe hard-discul bătrânului meu calculator. Azi am dat peste textul de mai jos, scris în urmă cu exact un an. Dau un copy-paste, poate găsesc pe cineva cu răbdarea necesară pentru a-l citi.

    Social-democrația pesedistă…

    Nu înțeleg (nici să mă bați cu parul) de ce unii români aleg mereu „social-democrația” asta reprezentată de un partid ai cărui „exponenți” se scaldă în averi precum rațele în balta comunală. Nu voi pricepe vreodată cum de a fost posibil ca un individ precum Dragnea să pună stăpânire pe România. Ce naiba, chiar ne-am tâmpit cu toții?

    Alianța dintre PSD și ALDE e mortală pentru România. Dacă acceptăm (și acceptăm prin neimplicare) să ne conducă cum vor mușchii tovarășilor ăstora așezați cu voia noastră în capul mesei, atunci suntem un neam de idioți. Nu putem emite pretenții că legile sunt făcute după chipul și asemănarea lor de niște impostori precum Dragnea,Tăriceanu și toată armata lor de valeți, dacă noi îi susținem…

    România este confiscată de hoți (furată am vrut să zic). Multora le place să fie duși cu zăhărelul, mie nu! Unora le place să-i fure pe alții și acceptăm asta. Ba chiar aplaudăm cleptomania aleșilor.

    Cred că m-am tâmpit devreme ce tot spun că Dragnea, sau Năstase, sau Ponta (lista poate continua la nesfârșit) îmi sunt antipatici, iar „poporul” îi aplaudă. Indivizii ăștia n-au ce căuta la conducerea țării… Poate fi credibil un idiot ca mine? Puțin probabil.

    Măria sa Minciuna și-a impus domnia…

  • Francisc întâiul
    ... a scris la 20 februarie 2019, 17:38   [#7]

    Recitind textul citat mi-am dat seama că am făcut un dezacord gramatical: „partidul al cărui exponenți”

    Or mai fi și altele…

Adaugă un comentariu

:) :( :d :"> :(( :dancing: :x 8-| /:) :o :-? :-" :-w ;) [-( :peace: arata toate iconitele »