Aseară, duminică, 3 iulie, a.c., aflu (surprins şi revoltat) de la un jurnal de ştiri tv., ca un OM, aproape muribund, a zăcut, zile bune, la câţiva metri de intrarea principală a serviciului de Primiri-urgenţe a Spitalului Universitar din Capitală, fără ca nimeni, dar absolut nimeni dintre cei care lucrează la unitatea medico-spitalicescă sus amintită, să-ncerce să dea măcar o mână de ajutor!

Nefericitul individ (trecut acum, din câte am mai aflat, în nefiinţă! ) a agonizat acolo, în noroi şi-n ploaie, sau în arşiţa soarelui, timp îndelungat, sub ochii nepăsători ai zecilor de medici, asistente, infirmieri, portari, etc, care, culmea neomeniei(!), s-au făcut că nu-l văd!?
La văzut însă un anonim, un alt om, fără a fi doctor. Dar cu mult suflet, cu omenie şi cu inima mare, care a încercat să-l ajute cumva sunând imediat la 112. A fost însă mult prea târziu! Readus în spital, la reanimare, nu s-a mai putut face nimic! Ochii neputincioşi ai celor care, zile-n şir l-au ingnorat, făcându-se că nu-l văd, au văzut, probabil, de această dată, cum sărmanul om şi-a dat ultima suflare…

Aşadar, un final tragic al unui caz izolat, întâmplător – poate o să spunetii. Dar, zic eu, încă o dovadă crasă de neomenie, încă o etalare (a câta oare?!) a modului defectos în care funcţionează sistemul medico-sanitar din ţara noastră!

Ce spun totuşi medicii, oamenii care au văzut, aproape zi de zi, cum un alt OM stă gata să moară? În ce mă priveşte, nu ştiu, zău, ce-ar mai putea să spună!?! Doar, cineva din conducerea spitalului amintit, încerca (în reportajul de la Jurnalul de Ştiri) să motiveze, într-un fel, lipsa de intervenţie (a se citi mai bine: omenie) a personalului medico-sanitar din spital, referindu-se la o lege (sau o dispoziţie a Ministerului de resort) care, zice-se, le interzice să intervină în asemenea cazuri!?!

Oare ce lege (sau dispoziţie), poate să te sancţioneze în cazul când vrei (şi încerci) să salvezi un om de la moarte!? Din câte se ştie, un medic trebuie să fie medic, nu numai în spital, ci în toate împrejurările vieţii, nu? În ce ţară din lumea asta, o lege (sau dispoziţie) te obligă să… nu fii om, în detrimentul laşităţii şi a altor interese?!

Aflând şi meditând la ce soartă crudă a avut persoana-n cauză, cât şi la modul total neomenos al multor slujitori (în teorie) ai lui Hipocrate, nu poţi să nu te întrebi: ce garanţii ne mai oferă societatea în care trăim? Unde-s oare omenia, dreptul la viaţă, demnitatea omului şi multe, multe alte drepturi , îndatoriri şi libertăţi cetăţeneşti? Cetăţeanul (indiferent de rang) reprezintă doar, cum bine se ştie (dacă se ştie?), valoarea supremă. N-o spun numi eu, ci şi Constituţia, la art. 1 alin. 3.

Autor: Marc Ciubotaru – (Guest Post)