O scrisoare pierdută în anul 2000…

greva O scrisoare pierdută în anul 2000...

Scrisoarea unui muritor către mai marii zilei… (sau câteva considerații – desigur inutile – asupra grevei celor ce împart lumina).

Au trecut, iată, două săptămâni (cu vacanța trei) de când dăscălimea română a declarat grevă generală, dar se pare că oamenilor politici nu le pasă de asta. În tot acest timp aruncă pisica moartă din curtea Guvernului în cea a Parlamentului și viceversa. Nici măcar gestul de absolută probitate morală al ministrului Marga nu a reușit să-i scoată pe mai marii zilei din ”hora unirii” în afacerile personale pe care o dansează de un deceniu.

Puterea ne explică cum că nu sunt bani, opoziția – săraca – ne promite în gura mare tot sprijinul, că doar-doar vor ieși și ceva voturi din asta, că tot e an electoral. Și unii și ceilalți – iată marele consens – ne cred idioți. Sau cel puțin așa mi se pare mie. Păi cum să nu cred asta, când timp de zece ani de tranziție ”originală” cei aflați în fruntea bucatelor au tot tras spuza pe turta lor fără să le pese de ceilalți, transformând România într-o imensă urnă de vot?… Din patru în patru ani se promite „marea cu sarea” doar pentru că există destui fraieri care cred în orice. În rest, fiecare își vede de-ale sale: „politicienii” de politică și românii de sărăcia lor. Iar dacă cumva se găsește vreun naiv care spune lucrurilor pe nume, hotărât să taie răul de la rădăcină, ei bine, acesta devine subit un incompetent ce trebuie urgent măturat de pe scenă.

Nu trebuie să fii vreun mare specialist în ale sociologiei pentru a-ți da seama că trăim într-o societate bolnavă. Cel mai zdrobitor argument în favoarea acestei afirmații este că într-un clasament al salariilor medii pe economie, profesorii și doctorii își schimbă din când în când între ei ultimul loc. Și aici e buba: o societate care nu e în stare să își educe copiii și să își îngrijească bolnavii, pe motiv că nu are ”resurse”, e condamnată pieirii…

Dăscălimea din România nu este, domnilor, o gașcă de cerșetori ce imploră un strop de îndurare pe la porțile celor avuți. Noi nu cerem decât ceea ce ni se cuvine și ceea ce este legiferat (nu vă spune nimic acest cuvânt?) în Legea Învățământului: acel 4% din P.I.B. care să ne asigure un salariu decent, necesar pentru demnitatea profesiei de dascăl. Nimeni și nimic nu mă poate face să înțeleg că acest lucru nu se poate, din moment ce mii de miliarde (greșesc cumva?) dispar în gurile acelor veritabili „balauri” ai fostei economii socialiste („balauri” pe care nu avem curajul, nu știm sau nu putem să-i închidem în cușca trecutului ) și în buzunarele fără fund ale ”învârtiților” de tot felul ale mioriticei noastre tranziții.

greva O scrisoare pierdută în anul 2000...

Cineva din cercurile înalte ale puterii afirma, zilele trecute, că revendicările dascălilor pot fi satisfăcute doar dacă se ”operează” o reducere de nu știu câte procente din rândurile lor, norma didactică urmând să crească corespunzător. Mă rog la Dumnezeu ca să îl facă pe respectivul domn să înțeleagă că suntem „fruncea” Europei (poate chiar și a lumii) la numărul de parlamentari pe cap de locuitor și ultimii în ceea ce privește finanțarea învățământului, iar apoi să mediteze dacă – la sărăcia noastră – e bine așa.

Indiferent de concluzia la care va ajunge distinsul om politic de care aminteam mai sus, îmi permit să îi reamintesc vechiul dicton latin : „Mens sana in corpore sano” și să pun și eu, naivul, o întrebare: chiar nu contează că viitorul acestei nații stă în mâinile unor dascăli muritori de foame, iar de sănătatea ei se ocupă niște medici care sunt pur și simplu obligați de salarizare să pretindă „sfânta șpagă” , în timp ce birourile administrației gem de funcționari ce ( ca să nu se plictisească) mută niște hârtii dintr-un loc într-altul?
Mă îngrozesc la gândul că răspunsul este afirmativ!

Cu multă stimă și foarte mult regret,
Francisc Bouda – dascăl suplinitor

Autor: Francisc Bouda (Guest Post)

greva O scrisoare pierdută în anul 2000...

Categorie articol [ Guest Post, Social, Vocea poporului ]
Ţi-a plăcut acest articol ? Atunci votează-l, aici:
   

6 comentarii la “O scrisoare pierdută în anul 2000…”

  • Francisc
    ... a scris la 27 aprilie 2014, 21:28   [#1]

    Mulțumesc pentru postare, domnule Dan. Deși aceste rânduri au fost scrise în anul 2000, ele sunt (din păcate!) atât de actuale. Și în prezent, ca și atunci, educația și sănătatea sunt „cenușăresele” societății. Nu cred că voi pricepe vreodată de ce românii acceptă această situație… „Să trăim bine”, vorba președintelui… Fiindcă e nevoie de voturile noastre… Cu cât mai multe, cu atât mai bine!…

  • ... a scris la 27 aprilie 2014, 23:06   [#2]

    Oricând, cu plăcere …

  • ... a scris la 28 aprilie 2014, 16:39   [#3]

    @ Francisc: Domnule dascal (?) suplinitor, nici nu stiti cati profesori sunt in troaca PSD si nu par deranjati deloc de politica PSD-ista de umilire a celor din invatamant. De ce nu amintiti deloc de numirile in functii de conducere (directori, inspectori) pe criterii politice? De ce nu amintiti deloc de PCR-ul (pile-cunostinte-relatii) din Educatie, ce functioneaza la greu? De ce nu amintiti deloc de analfabetismul din Educatie, datorat intrarii la liceu cu orice medie, inclusiv 1? De ce nu amintiti deloc de faptul ca in 2000 erau 450 de parlamentari, iar cum, prin grija PSD-ului, peste 600 (adica nu-i chiar la fel)? De ce nu amintiti deloc de propaganda politica din scoala, mai ales cea PSD-ista, care este interzisa de lege? Educatia este distrusa nu numai de cei care conduc Romania, ci de multi dintre cei care lucreaza in Educatie. Materialul este plin de bla-bla-uri ieftine si truisme banale.

  • Marvio
    ... a scris la 29 aprilie 2014, 9:23   [#4]

    @Francisc ; așa e, vorba preș…ului e „Să trăiți bine”.Însă vorba poporului e alta; „bine că mai trăim”!

    @DumitruCaruntu; troaca PSD conține multe lături, printre care și unii profesori care au fost membri PCR.De fapt astăzi afilierea la un partid este similară acceptării de bună voie și nesilit de nimeni a unei compromiteri morale definitorii tuturor partidelor, dar și a sindicatelor, oricare ar fi acestea.Totuși, nu pot să nu remarc, ca o contrabalansare a acestei situații, pasivitatea profesorilor și doctorilor la nivel individual, care, măcinați de interese personale, găsesc alte forme de „autosalarizare” : șpagă, meditații, cărți ce trebuie cumpărate de elevi, etc., etc.Și toate aceste forme sunt astăzi general acceptate ; „Ce să-i faci dom`le, au și ei dreptate!Dacă au salarii mici cum să nu ia șpagă?Din ce să trăiască?”Astfel s-a creat un cerc vicios.Ruperea acestui cerc se poate face doar dacă se va schiba această mentalitate.Sensul acestui ultim cuvânt este generat de în familia lexicală a cuvântului „minte” :o .Așa că…alegeți dumneavoastră, atât sensul, cât și concluzia…;)

  • Francisc
    ... a scris la 29 aprilie 2014, 23:57   [#5]

    Mă întreb, domnule Căruntu, de ce afirmați că „nici nu știu” numărul profesorilor ce se bălăcesc în troaca PSD? Pe vremea când scriam rândurile postate mai sus , actualul PSD ( pe-atunci PDSR) făcea opoziție „regimului” Constantinescu (cel învins de sistem) , pregătindu-și revenirea în fruntea „bucatelor” iar eu eram un tânăr ce își întreținea familia din salariul de 1,5 milioane de lei vechi cu care, în „mărinimia lui” , mă plătea guvernul. Poate că dumneavoastră nu vă amintiți de buzunarele întoarse pe dos ale domnului Ciorbea (pe-atunci mare țărănist, astăzi liberal convins). Ideea este că atunci, și din păcate și în prezent, clasa politică „aloca” cu prioritate resursele financiare ale țării în scopuri obscure ce slujeau doar anumite interese personale. Dumneavoastră chiar credeți că analfabetismul din educație se poate „eradica” cu dascăli plătiți sub nivelul unui gunoier?… Eu nu!
    Îmi permit să mai scriu o dată unul dintre „truismele banale și bla-bla-urile ieftine” pe care le-ați identificat în materialul meu: O SOCIETATE CE NU ESTE ÎN STARE SĂ ÎȘI EDUCE COPIII ȘI SĂ ÎȘI ÎNGRIJEASCĂ BOLNAVII ESTE CONDAMNATĂ LA PIEIRE!…

  • Francisc întâiul
    ... a scris la 29 decembrie 2015, 17:54   [#6]

    Fiindcă tot era vorba în rândurile publicate mai sus de misive rătăcite, iată ce am mai găsit printre notițele personale din acea perioadă (1996-2000).
    Citez:

    „Scrisoare dezlipită către Guvernea lu’ Victor a lu’ Ciorbea…

    Domnule Guvernea,

    Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu când mă gândesc că locul în care îmi câştig pita cea de toate zilele va fi „atins” de reforma care (nu prea) vine, vine vine, calcă totul în picioare, parcă-mi saltă inima de bucurie.

    Da dom’le! E vremea ca şi în învăţământ să se taie-n carne vie…Şi fără anestezic ! Păi ce, profesorii-s mineri să producă lunar pagube de miliarde şi, culmea , să mai fie şi plătiţi pentru asta ?…Căci de la o vreme specia asta bugetivoră de-i spune dascăl ,deşi pe cale de dispariţie în România , în loc să muncească ca nu ştiu care muncitori (de pe la IMGB parcă?) se apucă să mai şi gândească… I-auzi la ei , gânditorii !…

    Toate ca toate, da’ de-i bal apăi horă să fie, mi-am zis. Da’ n-apucai prea bine să mă dumiresc, că auzii-n timpane ce cântă cu atâta foc muzicanţii : bătuta pe loc. Adică un fel de „stânga unul , dreapta doi, c-aşa-i jocul pre la noi, hop ş-aşa ş-aşa” ! (Şi-încă-odată măi flăcăi, hăi, hăi , hăi …)

    În loc să asiguri un salariu mai de Doamne-ajută, ca să atragi toate competenţele neamului în acest domeniu vital pentru ţară şi pentru viitorul ei ( viitor de aur ţara noastră are – vorba poetului…) îi trimiţi pe cei mai bătrâni la pensie, la o bună parte le măreşti norma didactică şi -- din ce rămâne -- restructurezi. Adică angajezi pe Gigi Anonimu’, care şi-a „desăvârşit” studiile la un liceu agricol din nu ştiu ce comună devenită între timp oraş, să predea pe post de suplinitor matematică. Fiindcă, oricum, la agricultură nu se prea pricepe băiatu’…

    Apoi, în faza a doua, vopseşti gardul (leopardul din curte e oricum prea bătrân ca să mai poată muşca). Adică schimbi firma, chit că Guvernoii tranziţiei au mai schimbat-o de vreo două ori până acum ( în chestia asta umila mea părere e fermă : atât în vechea cât şi în noua denumire e o silabă de prisos. Nu e Minister ci mister. Că e al Educaţiei şi Învăţământului, că e al Învăţământului şi Ştiinţei sau că e al Educaţiei Naţionale, deocamdată tot mister rămâne.)

    Da’ mă luai cu vorba şi uitai să-ţi scriu ceea ce , de fapt , vroiam. Guvernele vin, „reformează” şi pleacă. Şi după atâtea „reformări” în domeniu ne pomenim cu o situaţie destul de hazlie: directorul şcolii îşi vizează sie însăşi cererea de angajare şi îşi acordă calificativul.

    Bineînţeles FB (adică ca-n fotbal : degajezi, primeşti, centrezi , dai cu capul şi marchezi un gol imparabil.Ole, ole !)

    Păi, e posibil, domnule Guvernea ca într-o şcoală să nu existe nici măcar un dascăl de meserie din nouă „angajaţi”? E păcat de hârtia pe care o consumă în fiecare vară cei nouă pentru a-şi redacta cererile şi lucrările pentru „examenul de verificare” anual. Asta da reformă !…

    Iar în final, o propunere pentru Măria sa Inspectoratul Şcolar (Judeţean Caraş-Severin): în anul şcolar care vine (de fapt a început deja) atunci când veţi organiza obişnuitul curs de iniţiere-formare (că de vreo şapte ani ne tot „iniţiem-formăm”) să faceţi tot posibilul ca să îl programaţi taman de Paştele catolic. Oricum, noi catolicii, nu prea mai avem altceva de făcut în acele zile.

    Cu multă stimă,
    Dascălu’ Suplinitoriu’
    (pe numele lui de botez Francisc Bouda)”

    Am încheiat citatul…

    Ce păcat că domnii Căruntu și Marvio au renunțat la a-și mai da cu părerea pe acest blog, văduvindu-i de păreri interesante pe cititorii obișnuiți.

    Nici măcar după mai mult de 15 ani guvernele României nu au reușit să respecte o lege. Atunci era prevăzut pentru bugetul educației 4% din PIB, acum „visăm” la 6 procente (fiindcă așa prevede legea învățământului) și ne resemnăm cu doar 3,6 la sută fără să ne revoltăm.

    Nu vreau să fiu înțeles greșit (nu mai depind de foarte multă vreme de salariul mizerabil cu care eram plătit ca suplinitor), dar a sosit vremea să înțelegem cu toții că învățământul e singura cale de salvare a societății manelizate în care trăim. Iar soluția nu este plata unor pensii speciale pentru dascălii aflați acum în sistem, ci un salariu bazat pe rezultatele fiecăruia.

    În ultimii 26 de ani România a avut întotdeauna destui bani la buget ca să-și plătească „cozile de topor” menite să apere „democrația”, dar niciodată pentru educație și sănătate. Ne mor cu zile părinții prin spitale și copiii ne trec prin școli ca gâștele prin apă, fără să se ude în cunoaștere. Tații și mamele tuturor se sting din cauza indiferenței și neimplicării ce a pus stăpânire pe țară. Copiilor noștri le cad tavanele în cap sau cad ei înșiși în buda din curte a școlii…

    Ce bine e că avem o clasă de politicieni convinși că merită o pensie specială pentru efortul că ne-au reprezentat „idealurile” atâta-amar de vreme!…

Adaugă un comentariu