O poveste, dar adevărata

emotii 7 O poveste, dar adevărata

Se spune si nu de azi sau ieri ca prin sud-estul Romaniei se remarca, prin perseverenta si talent, un mester mare “constructor de case”… Succesele (care au tot fost) i-au adus numeroase elogii dupa care “mesterul mare” a luat-o hopa, hopa mai prin toata Europa. Si p’acolo succesele (plus castigurile), multe la numar, i-au facut un nume, ceea ce la determinat sa-si continuie “constructiile”chiar si in intreaga lume. Doua dintre ele (poate ca, eventual, vi le mai amintiti) i-au adus lovele.

Multe si-nsemnate cu care mesterul constructor a ajuns departe. Chiar si-n fruntea castei! I s-a propus si nu odata, sa… lucreze si pentru stat (prin… firma Feed Cup), pentru patria-i natala, dar a refuzat! Motivatiile: fie un accident de munca, fie o indispozitie insotita, uneori, de precizarea precum ca “am acum alte obiective”. Banii! Gandesc eu. Dar ca un facut, mare ghinion, in multe “constructii”, chiar pe la final, s-a inecat precum rromul (nu, nu tiganul, Doamne fereste, c-o patesc!) aproape de mal!

Mult prea agitat, ba chiar nervos si, firesc, intors pe dos “mesterul” (poate fi citit, maestrul) a inceput sa-si arunce sau sa-si strice “sculele” banuite ca i-ar fi adus… ghinioane. Acuzat, chiar si (nu odata) schimbat, a fost uneori si staful, pentru ca, spune el, din tot ce-a pregatit, mai nimic nu i-a iesit. In afara de bani! Dolarei sau euroi i-au acoperit “mesterului “multe, multe… nevoi. Intre timp a observat ca alti… constructori de prin lume, fac mereu dar lucruri bune. Cand se apuca sa ridice o casa, pai n-o lasa asa, neterminata. Cu pricepere si calm, duc lucrarea la liman. S-au convins si nu odata c-asta-i calea cea mai dreapta.

Consecventa, modestia iti aduc si bucuria! Laudele nu-s deajuns ca sa te mentii pe sus, intr-un top al celor care niciodata nu regreta sau dau vina… pe racheta!

Indeobste, orice poveste incepe “ca a fost odata ca niciodata…“, dar iata ca, de aceasta data, intentionat si motivat am omis regula. Aceasta pentru ca, de-a lungul anilor, Romania a mai avut “constructori” cu mistria (racheta). Unii, chiar adevarati artisti in materie, indiferent de teren (zgura, bitum, parchet sau gazon) si care in aproape toata cariera lor au muncit numai la (pentru) stat. C’au mai primit si ceva banisori, e treaba lor. Dar nicio data n-au starnit atata isterie si supra mediatizari, laude si onoruri in exces, precum “mesterul”din poveste!

Cine este, probabil ca ne veti spune dumneavoastra. Eu v-am depanat doar… povestea.

Autor: Marc Ciubotaru – (Guest Post)

mad 28849 960 720 O poveste, dar adevărata

Categorie articol [ Guest Post ]
Tagged with: [ , ]
Ţi-a plăcut acest articol ? Atunci votează-l, aici:
   

Adaugă un comentariu

:) :( :d :"> :(( :dancing: :x 8-| /:) :o :-? :-" :-w ;) [-( :peace: arata toate iconitele »

Anti-Spam: Ce culoare are iarba?