O localitate din România în care toţi locuitorii poartă acelaşi nume!

localitate toti locuitorii acelasi nume 822714 O localitate din România în care toţi locuitorii poartă acelaşi nume!

Este vorba despre Bicazu Ardelean, acolo unde toți cei aproximativ 300 de locuitori poartă același nume și sunt nevoiți să se deosebească prin porecle, ca să nu se încurce între ei. Numele acestora este “Țepeș”, și cea mai mare parte dintre ei stau în localitatea Țepeșeni, un cătun ce aparține de sus amintita comună.

Ținând cont de faptul că este extrem de greu ca aceștia să fie diferențiați, oamenii mai au în buletin încă un nume, și anume o poreclă. De exemplu, pe unii îi cheamă Ţepeş Greuruş sau Ţepeş Bobescu. Problema este că și poreclele se repetă de multe ori și astfel se creează confuzii.

Avem Ţepeş Greuruş, Ţepeş Nica, Ţepeş Bobescu. Se întâmplă foarte des să ne confunde poștașul. Vecinul meu este tot Ion Țepeș Greuruş şi e numai cu un an mai mic decât mine. Suntem trei Ţepeş Greuruş.“, a spus un localnic, potrivit spynews.ro.

Cum au fost stabilite poreclele!?

Bineînțeles că poreclele au venit în urma unul lucru distinctiv care îi reprezintă. De exemplu, de la supărările, problemele sau chiar pasiunile fiecăruia. “Porecla vine de la ce necazuri, sau ce atitudini, sau ce făcea fiecare: făcea câte o poznă, sau cânta, sau mergea cocoșat. Greuruş, de exemplu vine de la greieruș, sau greier, adică omului îi plăcea să cânte“, a explicat un alt localnic.

Curios, inedit si chiar haios, nu?

P.S. Colegule X, oare acolo, in localitatea ta, care ti-ar fi porecla? Poetul, vesnic nemultumitul sau cusurgiul?! Eu as merge pe cea din urma…

Autor: Marc Ciubotaru – (Guest Post)

Categorie articol [ Alte subiecte, Guest Post, Social ]
Ţi-a plăcut acest articol ? Atunci votează-l, aici:
   

14 comentarii la “O localitate din România în care toţi locuitorii poartă acelaşi nume!”

  • Francisc întâiul
    ... a scris la 24 martie 2023, 19:55   [#1]

    Salut Marcele,

    Colegul X e cunoscut în satul natal cu porecla John, care i se trage de la poezia Lordul John a lui Coșbuc.

    Iată o interpretare a versurilor acestei poezii făcută de Mircea Vintilă:

  • marc
    ... a scris la 25 martie 2023, 20:19   [#2]

    FRUMOS,BRAVO!

  • marc
    ... a scris la 25 martie 2023, 20:21   [#3]

    F frumos,bravo!

  • marc
    ... a scris la 26 martie 2023, 17:38   [#4]

    Francisc,draga,de ce oare nu pot trimite comentarii de pe telefonul meu mobil,ci numai de pe Calculator sau leptop?L-am rugat si pe Dan sa-mi spuna dare ,deocamdata, n-am primit nimic…Multumiri anticipate si o seara placuta(fara fotbalul cu Andora)!…

  • marc
    ... a scris la 26 martie 2023, 17:39   [#5]

    dar,nu …dare!

  • Francisc întâiul
    ... a scris la 28 martie 2023, 0:01   [#6]

    Dragă Marcel,

    Nu sunt cea mai potrivită persoană care să-ți dea răspunsul, dar încerc câteva variante:

    - poate că telefonul e mai vechi;
    - poate că ai nevoie de ochelari cu mai multe dioptrii;
    - poate că ar trebui să înțelegem împreună că vremea noastră a trecut…

    E cam șod să pun în balanța vremii două vârste despărțite de două decenii. Lumea în care trăim amândoi nu mai ține seamă de cei care spun ce trebuie spus de fiecare dată, ci s-a „modernizat”.

    Cuvântul mincinos și vorba îmbârligată rostită în numele unui „popor” avid de „democrație” s-au cizelat. Nu mai e nevoie să pocnești cu biciul ca să-i bagi în țarc pe cetățeni. Ajunge să le promiți o creștere de leafă și ești vătaf pe moșie…

    Uff! Am uitat că am trecut la ora de vară. Mă duc cât pot de repede la culcare, că mâine am treabă, nu glumă!

  • marc
    ... a scris la 28 martie 2023, 17:12   [#7]

    Multumsc Francisc,pentru bunele intentii!Telefonul cu pricina nu-i deloc invechit,ci dimpotriva,e un Samsung 23,de ultima generatie.Curios ca pe telefoanele mai vechisoare nu se manifesta aceasta,hai,sa-i zic,piedica in trimiterea comentariilor!O seara buna si succes cu Belarusul!Of,unde am ajuns!…..

  • Francisc întâiul
    ... a scris la 28 martie 2023, 19:04   [#8]

    Când telefonul cu pricina e de ultimă generație, de vină sunt ochelarii…

    Sau vârsta? Iarăși o să te superi pe mine că spun ce cred, „bătrâne” Marc. Cine naiba mai are nevoie de părerile unor trecuți prin viață (a se citi „expirați”) când tinerimea patriei nu e interesată de trecut?

    Viitorul nu depinde de noi, Marcele…

  • Francisc întâiul
    ... a scris la 28 martie 2023, 21:47   [#9]

    Dan nu are timp de pierdut cu „personaje” ca mine, Marc. Ce om normal își risipește vremea citind prostiile scoase pe gură de un setos?

    Începe meciul cu bielorușii. Îi batem…

    Până la victorie e cazul să ne întrebă de ce există

    Diferențe…

    În fiecare zi a trăirii mă tot întreb care e deosebirea dintre a merge la lucru și a merge la „servici”. Încă nu am găsit răspunsul, dar am de comentat…

    La lucru (la muncă, adică!) merg doar muritorii de rând, ca să-și câștige pita cea de toate zilele. Le mai mărește statul (prin „reprezentanții” lui!) din când în când salariul minim (vorba aia, statul are grijă de cetățenii săi!) ca să poată trăi decent.

    (aici e nevoie de o paranteză: ce treabă are statul să mărească din pix salariul lucrătorilor din economia privată? A! „Multinaționalele” ne spoliază, aleșii ne apără interesele!)

    La „servici” se duc doar aleșii, că ăsta e „serviciul” lor: să prostească populimea alegătoare cu tot felul de promisiuni precum că facem România educată și mergem la spital pe autostradă…

    Diferența dintre „spor la treabă” și „servici ușor” nu mai interesează pe nimeni. Cei care asudă muncind nu au timp să priceapă că-s fraieri. Băieții deștepți se pricep al naibii de bine la ceea ce fac.

    Trăim într-o societate „deschisă” pe care o numim „democrație” și e bine așa. Rămâne o singură întrebare: dacă toți avem aceleași drepturi (indiferent de culoarea pielii, de orientările sexuale, religioase sau politice) de ce unii au pensii speciale și alții nu?

    Nu luați de bune aiurelile mele. Am „ras” câteva spume de bere, ca de obicei…

    -28.03.2023-

  • Francisc întâiul
    ... a scris la 28 martie 2023, 22:45   [#10]

    Să ne întrebăm, voiam să zic… Mai ratez câte o tastă pe ici pe colo…

  • marc
    ... a scris la 29 martie 2023, 17:16   [#11]

    Zi ce vrei tu, ,,tinerelule”,ca tot nu ne baga numeni in seama(asa cum iti place sa spui).Dar despre meciul cu Belarusul ,nu spui ceva?!Fotbal,nu jucarie!….

  • Francisc întâiul
    ... a scris la 1 aprilie 2023, 10:05   [#12]

    Mai contează dacă ne bagă ne bagă cineva în seamă sau nu, Marc? Știi zicala (am adaptat-o un pic): spui -- nu spui, vremea vorbei trece…

    Azi e ziua în care „sărbătorim” păcăleala. Nu ești român dacă nu-i „tragi” o păcăleală vecinului de peste drum (în cazul că ești trăitor la țară!) sau celui cu care împarți scara blocului dacă ești orășean.

    Trăim etern o „sărbătoare” a păcălelii, în care ne fentăm unii pe alții și din care doar „păcălitorii” ies fericiți. Fraierii mai au de așteptat…

    Au trecut 5 ani de când am scris rândurile de mai jos. S-a schimbat ceva?

    http://dan-blog.ro...stru-dancila.html

  • Francisc întâiul
    ... a scris la 1 aprilie 2023, 21:45   [#13]

    Te uiți la Rapid-Farul, Marc? Eu da, că e sâmbătă și am câteva beri la îndemână…

    Despre meciul cu Belarus zic doar că-i bine că n-a fost mai rău!

  • Francisc întâiul
    ... a scris la 2 aprilie 2023, 0:09   [#14]

    Berea face încă o dată „minuni”: scoate din mine sinceritatea cu care comentez pe-aici. Nu contează că latru precum câinele la lună, important (pentru umila-mi persoană) e că spun ce îmi vine pe limbă (mă rog, în tastatură!)…

    Tata a împlinit astăzi 83 de ani. Am făcut chermeză aseară, fără muzică și dans, doar cu bere și pălincă, că (fir-ar mama ei de cacofonie!) ne-am săturat să tot dansăm după ce „cântă” alții.

    Am dezbătut la modul serios una din marile teme ale „democrației”: cum să ne scăpăm de impostori când ei legiferează și noi îi alegem? Nu suntem toți neam de hoți și derbedei, da’ ne place al naibii de mult șmecheria și învârteala…

    România e țara cu cea mai mare densitate de „băieți deștepți” pe metrul pătrat din Europa Unită. Specialiștii au plecat din țară și am rămas cu „specialii”. E evident că ăștia trebuie ocrotiți, căci cine ne mai dă dacă nu avem dădacă?

    De ziua păcălelii nu strică niște rime:

    Păcăleală

    Tata îmi spunea răstit
    (în a mea copilărie)
    Că-i bine să fii cinstit
    Ca să ai o bucurie
    Când alții te-au păcălit.

    Și-uite-așa, îmbătrânit
    Și-nconjurat de prostie
    Am ajuns să fiu citit
    Doar de fraierii ce „știe”
    Că sunt tot timpul „pilit”.

Adaugă un comentariu

:) :d :)) =)) :| :( :(( #-o :-? :-w /:) :o :-j :peace: :x :-bd :-q :yes: :no: arata toate iconitele »

Anti-Spam: Ce culoare are iarba?