O „glumă” din anii ‘80…
Știți bancul cu chinezul?…
Nici acest sfârșit de an (al douăzecișioptulea după revoluția furată) nu se prea potrivește cu hazul de necaz de care am dat dovadă, ca popor, de-a lungul celor o sută ai devenirii noastre. Între două răgâieli sănătoase, declanșate de prietena mea de-o viață (berica Timișoreană), mi-am adus aminte de „bancul” ăsta. În anii ’80 ai secolului trecut râdeam cu multă poftă la asemena glume. Era „tare” poanta pe-atunci.
Nu vă pun curiozitatea la încercare. Urmează „bancul”:
„Prima zi: ma țkol de dimineața, imi beu țaiul, țuna țoneria. Ține ța fie: miliția țau muțafirii?
Dețchid uța, miliția: cu ține ții, cu țuțuțu țau cu țuțuti? Cu țuțuțu! Zoț pantalonii, țințzeți la fund…
A doua zi: ma țkol de dimineața, imi beu țaiul, țuna țoneria. Ține ța fie: miliția țau musafirii?
Dețchid uța, miliția: cu ține ții, cu țuțuțu țau cu țuțuți? Cu țuțuți! Zoț pantalonii, țințzeți la fund…
A treia zi: ma țkol de dimineața, imi beu țaiul, țuna țoneria. Ține ța fie: miliția țau muțafirii?
Dau pantalonii zoț, dețchid uța: muțafirii!”.
De-aș încerca să-l adaptez la prezentul „original” românesc, „bancul” ar suna cam așa:
„Prima zi: mă scol cu noaptea-n cap, pornesc televizorul și pun apa la fiert. Opresc „deșteptătorul” ce sună în draci trezirea. Privesc (fără să văd) „imaginile” menite să mă convingă de „justețea” programului de guvernare al „aleșilor”.
A doua zi: iarăși mă trezesc prea devreme, da’ nu-i mare bai! Torn apa fiartă cu o seară în urmă peste amarul vieții mele fără de căpătâi și înghit fără plescăieli „ceaiul” rezultat.
A treia zi: îmi scot pantalonii, opresc „tembelizorul”, deschid ușa. Aaa! Musafirii! Credeam că e „miliția” lu’ Dragnea, da nu-i nimic: fundul meu e atât de încăpător încât toate buzele țuguiate au loc.”
Chinezul n-are nicio vină…
Autor: Francisc Bouda – (Guest Post)
4 comentarii la “O „glumă” din anii ‘80…”
Nu mai publica gândurile mele, Dane. Sunt doar un „bătrânel” care uită de la mână la gură ce-a vrut să spună. Un „moșulică” expirat, de care tinerii prezentului se pot dispensa…
Un „pi…es”, totuși: „moșulică” ăsta (adică eu) așteaptă cu sufletul la gură ca statul (unii zic că e paralel) să-i asigure o bătrânețe liniștită.
Cândva, eram la fel de furios ca tine… Eram nerăbdător să se schimbe lucrurile în (mai) bine şi spuneam că totul ar trebui să se întâmple mai repede, mult mai repede. “Calculam” uneori “cât timp mi-a mai rămas” şi speram ca măcar în ultima parte a vieţii să ajung, în sfârşit!, să pot trăi în România la fel (sau măcar asemănător) cum o fac cetăţenii din ţările civilizate vest europene. Eram dispus să trăiesc prost în prima parte a vieţii, doar ca eu şi cei din generaţia mea să putem ajunge ca în vreo două sau trei decenii să trăim civilizat, aşa cum o fac cetăţenii din Europa de Vest, o Europă din care înainte de 1989 doar visam să putem face parte… Ei bine, de atunci au trecut aproape 3 decenii şi între timp am realizat că cel mai probabil n-o să apuc ziua în care România va fi o ţară la fel ca oricare altă ţară vest-europeană. Şi cel mai probabil nici nu va fi. Niciodată! Mi-am dat seama de asta după ce am studiat puţin mai atent istoria, atât istoria noastră cât şi istoria ţărilor vest europene. Punct.
Aşa că, dragul meu prieten virtual, ia-ţi gândul de la o bătrâneţe liniştită…
La „tinerețea” mea (am 52 de ani) nici nu mă gândesc la bătrâneți liniștite, Dane. Știi tu de ce…