Mârlănizarea bunului simţ…

Trăim într-o lume atât de coruptă încât orice om de bun simţ se simte pierdut. Pierdut într-un spaţiu al bădărăniei în care nesimţirea întrece orice limită, doborând recordul la orice fel de probă, atletică sau nu… Priviţi în jurul vostru: de la funcţionarul care pretinde (şi, culmea, primeşte!) o grămadă de lei pentru a-şi face „sfânta” datorie şi până la ministrul ce nu pretinde nimic dar ia totul (ca şi cum totul i s-ar cuveni !), avem de-a face cu o lume bolnavă. Iar noi, „sănătoşii”, nu facem nimic !… Acceptăm senini această boală, adevărată SIDĂ a lumii în care trăim, sperând că poate odată şi odată va veni cineva să ne scoată din mlaştina în care am intrat de bunăvoie cu binecuvântarea unei duzini de soboare de preoţi…

Dar aşa-i la noi – ca la nimeni! Ce dacă Europa îşi vede de drum făcând din „adevăr” literă de lege, desigur, pentru ei. Noi, mai deştepţi, o facem la fel, dar numai pentru unii. „Elita” e „scutită” de orice fel de lege, căci legea e făcută numai pentru plebe. Cei „deştepţi” au doar legea lor… Legea nesimțirii…

Priviţi în jurul vostru şi (vrând-nevrând) veţi constata o stare de fapt strigătoare la cer: în timp ce toţi ne zbatem într-o cruntă sărăcie, aleşii noştri au timp berechet să se certe o vară întreagă pe tema salariilor personale de senatori şi deputaţi. Vai de ea, săraca ţară nu are decât să moară. (rima e involuntară…).

În timp ce rechinii tranziţiei înoată lejer în marea nepăsării noastre, imuni la orice fel de reguli, plevuşca (cei de fură un colţ de pită) e condamnată la ani grei de puşcărie… În timp ce miliardarii acestei „tranziţii” (spre unde?) îşi plimbă nesimţirea în Mercedes-uri scumpe, („cumpărate” pe banii furaţi de la un popor din ce în ce mai sărac) noi admirăm prostiţi peisajul politic colorat de cameleonii unei tranziţii spre nicăieri.

Iertată-mi fie comparaţia, dar mult trâmbiţata „luptă împotriva corupţiei” a noii puteri a devenit (independent de voinţa noastră) o biată beşină (deh, cuvânt românesc!) răsuflată care nici măcar nu mai miroase. Adică doar zgomot, mult prea mult zgomot pentru nimic.

Francisc Bouda, 20 august 1998

P.S. Pe bune, stimați cititori! Aceste rânduri chiar au fost scrise atunci (în 1998 adică). E incredibil faptul că au trecut atâția ani și sunt atât de actuale…

Autor: Francisc Bouda (Guest Post)