Niște gânduri în plus…

Calin Popescu Tariceanu ALDE Liviu Dragnea PSD Niște gânduri în plus...

Derby de România

Motto: Na ți-o ție, dă-mi-o mie… (la guvernare mă refer)

O dată la 4 ani mergem la urne ca să ne alegem „echipele”. Apoi stăm cuminți în tribune și aplaudăm (unii) sau huiduim (ceilalți) prestația lamentabilă a celor pe care i-am ales (sau nu).

De aproape 3 decenii ne uităm ca fraierii la un spectacol de prost gust, certându-ne între noi pe motivul că „echipele” joacă prost și uitând că fără ștampila aplicată „democratic” aleșii nu ar exista.

Nu zic că prin alte părți de Europă e mai bine (deși este!), spun doar că la noi e ca la nimeni. Păi, mai are vreo țară europeană un premier ca noi? Alții au locuri de muncă bine plătite, rețele de autostrăzi întinse ca o pânză de păianjen, spitale dotate cu ultimele tehnologii din domeniu, școli moderne. Noi îi avem pe Dragnea, pe Tăriceanu și pe doamna Dăncilă, susținuți de o mulțime de profitori. Și multe, foarte multe categorii de „speciali”…

Președintele Klaus, după ce a tăcut (pas cu pas) aproape 4 ani, și-a dat seama că „tăcerea de aur” nu-i aduce și al doilea mandat și, prin urmare, și-a dat slobod la gură. Trebuia să o facă mai demult, da‘ niciodată nu e prea târziu.

Vreme de 28 de ani am tot sperat că vom scăpa de minciună. Constat că e imposibil. În toți anii ăștia am tot trăit sub papucul ei. Oameni de nimic (de ce oare îi numesc oameni?) ne-au determinat destinele. Cu acordul majorității dintre noi, c-așa e „democratic”. Nu contează modul de gândire, ci cantitatea. Unde-s mulți puterea crește…

Derby-ul dintre adevăr și minciună se joacă la anul. Nu-mi spuneți cine va câștiga, că știu: tot tovarășii de nădejde ce ne-au condus și până în prezent…

P.S.: Dintre toți tovarășii ăștia, Iliescu a fost cel mai „sărac și cinstit”. Mama ei de social-democrație!…

Autor: Francisc Bouda – (Guest Post)

Categorie articol [ Guest Post, Politica, Vocea poporului ]
Tagged with: [ , , , ]
Ţi-a plăcut acest articol ? Atunci votează-l, aici:
   

6 comentarii la “Niște gânduri în plus…”

  • Francisc întâiul
    ... a scris la 29 mai 2018, 22:24   [#1]

    Atât de faină e social-democrația încât Dragnea e regele ei. Măi, tovarăși ce credeți în social-democrație, chiar nu băgați de seamă că spusele lui sunt doar tromboane? Faptul că nea Dagnea se crede jupân nu vă pune pe gânduri?

    Mereți cuminți la vot, că n-aveți altă variantă….

  • ... a scris la 30 mai 2018, 10:21   [#2]

    Românii vor da cu ştampila-n cine trebuie. La fel ca până acum.
    Doar s-a dovedit că suntem un popor luminat…

  • Francisc întâiul
    ... a scris la 30 mai 2018, 11:47   [#3]

    Atât de luminat încât am ajuns să-l aplaudăm pe Ponta pentru că (e posibil, n’-așa?) ne scapă de Dragnea și păpușa lui…

    Ce zici, Dane, mai mergem degeaba la urne și data viitoare?

  • ... a scris la 30 mai 2018, 13:41   [#4]

    Sunt convins că mergem degeaba. E aritmetică pură…

  • Francisc întâiul
    ... a scris la 30 mai 2018, 13:48   [#5]

    Și uite-așa aritmetica devine „democrație”. Mai contează cât de lung ai părul? Contează doar cât de frumos zâmbești…

    Apropo: văz că azi ai timp…

  • Francisc întâiul
    ... a scris la 30 mai 2018, 13:56   [#6]

    P.S.: Vezi că ți-am trimis iarăși niște aiureli de-ale mele (nu mă întreba câte beri am golit până le-am scris, că nu-ți spun). Fă tu cumva și pune-le pe blog, c-ar fi păcat ca un asemenea „talent” ca mine să se risipească în anonimat.

    Mulțumesc!

Adaugă un comentariu

:) :( :d :"> :(( :dancing: :x 8-| /:) :o :-? :-" :-w ;) [-( :peace: arata toate iconitele »