Niște rime de odinioară…
Niște rime de odinioară…
Cuprins de nostalgia generată de dupăamiaza asta ploioasă de sâmbătă, m-am apucat să recitesc însemnările făcute de-a lungul timpului pe tot felul de hârtii.
Și uite-așa am dat peste „poezioara” de mai jos.
Cu permisiunea domnului Dan, vă propun să o lecturați…
Eu nu mai cred…
Eu nu mai cred în cei ce-omoară
Cu sânge rece şi constanţă
Speranţa într-o regăsire
Şi regăsirea de speranţă
Eu nu mai cred în cei ce astăzi
Ucid cu zâmbetul pe buze
Speranţa-n ziua cea de mâine
Fără măcar să-şi ceară scuze
Eu nu mai cred în zei şi-n soare
Nu cred în vise şi minuni
În astă lume sufocată
De vorbe-n gol şi de minciuni
Şi nu mai pot clădi iluzii
Pe fundamente de nisip
Dar nici nu vreau să cred în ele
Şi-n viitoruri fără chip
M-am săturat de frânte zboruri
Şi ireale promisiuni
De zâmbete de circumstranţă
De vorbe goale şi minciuni
De-inconştienţi, ce cu candoare
Viitorul l-au amanetat
De Văcăroi şi Vecetudori
De Ilieşti m-am săturat
Ce-mi e că ieri am fost tovarăşi
Iar astăzi domni noi ne numim
Când tot aceeaşi sărăcie
De ani de zile împărţim
Domnii de azi mai domni sunt decât
Tovarăşii zilei de ieri
Clădind pe sărăcia noastră
Inestimabile averi
E pulbere în vânt speranţa-mi
Ruină e tot ce-am sperat
Şi nu mai cred în vorbe goale
Iar de minciuni m-am săturat
– 9 Iulie 1995 -
Autor: Guest Post
4 comentarii la “Niște rime de odinioară…”
Rog autorii articolelor de tip “Guest Post” ca în momentul în care trimit un articol spre publicare, să-şi menţioneze şi numele, altfel nu am de unde să ştiu pe cine să trec în subsolul paginii ca “autor” !?
Ca să vezi, Dane! „Poezioara” asta chiar e scrisă cu mai mult de două decenii în urmă. După douăzeci de ani simțămintele mele sunt aceleași… Diferența e că atunci nu împlinisem încă 30 de ani iar acum am trecut de 50. Generațiile s-au schimbat, dar minciuna și manipularea au rămas la fel.
Nu-mi fac iluzii că la alegerile din decembrie lucrurile se vor îndrepta. Totuși, în adâncul sufletului sper, deși știu foarte bine că speranța poate fi îngropată atât de ușor sub grămada de minciuni a vânzătorilor de iluzii…
Well … minciuna şi manipularea sunt parte din natura umană, doar buna creştere şi educaţia mai pot reduce ceva din efectul nociv al acestora.
Un om bine crescut știe să recunoască minciuna. Un om educat nu se lasă manipulat. Concluzia logică e că (noi) românii nu sunt(em) nici bine crescuți, nici educați. A avut grijă „statul român” să rămânem proști…