“Nebunia” telefoanelor mobile!
Îmi amintesc că pe la începutul anilor 1990 apăruse şi pe piaţa din România, primele pagere (”aparat cu ajutorul căruia se pot transmite scurte mesaje unor persoane care nu pot fi găsite la telefon” – Dexonline). Posesorii acestora, mândri, nevoie mare (!?)… afişau obiectul, fie agăţat la centura pantalonilor (ca să-i vadă localitatea!), fie, cei cu decenţă, prin buzunare sau borsetă. După câţiva ani, pare-mi-se prin 1994-1995 au apărut şi primele celulare. Erau, după câte probabil va mai reamintiţi, o noutate. O noutate pentru noi, românii, care ani buni am fost nevoiţi să stăm în bezna comunistă, departe de tot şi de toate cele!
Firesc, cu timpul, noutatea a devenit tot mai cunoscută. Mulţi cetăţeni au început, timid dar sigur, să-şi cumpere telefoane mobile. Mi-am cumpărat şi eu, în rate, o “Motorola” (de dimensiunea unei jumătăţi de cărămidă!) de la Connex, Vodafone de azi. Acum însă, de mai mulţi ani, telefonul mobil este, cum se spune, la îndemâna oricui. Aproape că se poate spune: omul şi… telefonul (poate chiar şi … telefoanele!).
Este, zic eu, un lucru benefic. De la copilul de câţiva anişori şi până la cei de vârstă venerabilă, toată lumea are telefon mobil! Pe stradă, în tren, autobuz sau prin spitale, şcoli, săli de spectacole, stadioane şi birouri, peste tot de fapt, întâlneşti oameni vorbind sau butonând la telefon! Este firesc, nu?, veţi zice, că doar de asta-i făcut.
Întrutotul adevărat. Numai că, ei, aici e aici! Aici e “nebunia”! Trebuie să ştii unde şi cum să vorbeşti! Că eşti în parc sau pe stradă, undeva, în aer liber, poţi vorbi cât (şi cum) doreşti. Nu deranjezi pe nimeni. Dar când te afli într-o incintă, indiferent unde, tonul vorbirii tale trebuie, din bun simţ (dacă există!) să fie moderat. Chiar în şoaptă sau, ca să nu închizi obiectul, părăseşti incinta, nu?
Mai deunăzi, aflându-mă la un ghişeu pentru rezolvarea unor probleme urgente, pur şi simplu nu m-am putut înţelege cu oficianta, bruiat fiind de două doamne(?!) care, pur şi simplu, trăncăneau (rog să-mi scuzaţi expresia) neîntrerupt, cu voce tare, la telefon! Situaţie similară şi la celelalte ghişee, astfel încât, în vacarmul din acea incintă, nu se mai înţelegea om cu om! La fel de regretabil a fost şi faptul că nimeni din cei aflaţi acolo (şi erau destul de mulţi) nu a intervenit pentru a mai tempera… vorbăreţii! Vorba aceea: avem celulare, dar ne lipsesc cu desvarsire, simţul şi spiritul civic!
În fine, asta a fost! Din nefericire însă, trebuie să o spun, că situaţii similare (şi chiar mai şi…) pot fi întâlnite în aproape toate împrejurările.
Vinovaţii? Cum am mai spus: cei care încă, probabil, n-au aflat că trăiesc, totuşi, într-o societate civilizată (oare?!), din secolul XXI, în care respectul faţă de semenul tău, trebuie da fie reciproc, iar normele scrise şi nescrise de comportament social se cuvin a fi respectate cu sfinţenie! Chiar dacă ai şi smartphone cu touchscreen!…
Autor: Marc Ciubotaru – (Guest Post)
4 comentarii la ““Nebunia” telefoanelor mobile!”
Eheeee … îmi amintesc şi eu, cu nostalgie, de acele vremuri.
Am început şi eu cu pagerele, primul pe care l-am avut a fost un pager numeric Motorolla Bravo, pe care puteam primi “mesaje” doar sub formă de cifre. În mod normal, ideea era ca, cineva care dorea să te contacteze, suna la “centrală”, transmitea operatoarei un număr de telefon, număr care îţi era transmis pe pager, urmând ca posesorul pagerului să sune pe numărul afişat.
Am constatat neajunsurile acestui sistem, aşa că, la vremea respectivă am conceput un sistem personal de coduri scurte, pe care l-am transmis fiecăruia din cercul meu de cunoştinţe, astfel că, după o vreme, sistemul meu de coduri scurte a ajuns să fie utilizat de către tot mai multe persoane.
Cum am conceput sisteul de codurti scurte?
Ei bine, fiecare persoană avea un “indicativ”, de la 00 la 99.
Adică: 00=Gigel, 01=Dorel, 02=Florin, … 99=Adrian.
Următoarele grupuri de 3 cifre, reprezentau “locaţia”, în sensul că, de la 000 la 500, astfel: 001=Pizzeria New Croco, 002=Casa de Cultură a Studenţilor, 003=Cinema Dacia, etc … sau, de la “500″ în sus, “locaţie” şi “acţiune” sau de la 700 în sus doar “acţiune”.
Ultimele grupuri de patru cifre, reprezentau ora, sub forma: 1400=ora 14.00, 1530=ora 15.30, etc …
Fiecare dintre noi, avea în buzunar “lista cu coduri”, scrisă mărunt ca să fie mică şi să încapă mult
Prin acest sistem de coduri scurte, reuşeam să comunicăm şi să ne întâlnim …
Apoi, au apărut pagerele care puteau transmite şi litere, nu doar cifre, astfel că puteam trimite un mesaj text, scurt. S-a simplificat mult treaba, am renunţat la sistemul de coduri.
Pe urmă, am avut primul meu telefon mobil, un MAXON, de la compania TELEMOBIL, prima companie de telefonie mobilă din România. Preţuri si tarife uriaşe, în dolari. Un minut de convorbiri, era cam cât un abonament lunar la telefonia mobilă din ziua de azi! Aveam semnal şi în vârful muntelui, pentru că tehnologia era cu totul diferită faţă de actualele telefoane mobile. Calitatea convorbirii era mult mai proastă (zgomot de fond, etc), în schimb aveam semnal şi în pădure … Ceva de genul:
Abia mai târziu (mult mai târziu) a apărut telefonia celulară GSM şi companiile Connex şi Dialog (actuale Vodafone şi Orange) …
Ce vremuri
Vremurile in care decenta si bunul simt erau la ordinea zilei au apus de ani de zile, cum sa lase tonul mai jos cand vorbeste la telefon? cine esti tu sa ii spui ce sa faca? Cam asa e in ziua de azi, Dane!
@Ciprian, articolul este scris de Marc Ciubotaru, nu de mine.
Mda, la faze de astea, nu ma pot abtine sa le atrag atentia celor cu musca pe caciula.