Ne reîntoarcem de unde am plecat?!

Guvern PSD ALDE Dragnea Dancila Tariceanu Ne reîntoarcem de unde am plecat?!

Ne reîntoarcem chiar de unde am plecat?!

Ce șanse avem să ne debarasăm pentru totdeauna de molima comunistă a dictaturii și partidului unic? Este întrebarea al cărui parțial (sau măcar de perspectiva apropiată) răspuns îl vom afla, probabil, astăzi după Ședința Comitetului Executiv al PSD-ului. Acolo se vor confrunta, cu argumente pro și contra, cele două tabere existente acum în sânul acelui partid: răzvrătitii, cei care militează pentru schimbare și innoire și… slugoii (trupetii), care de frica de a nu-și pierde privilegiile și averile furate vor încerca să facă și pe dracu’ în patru (cum vine vorba) pentru a- și salva “șeful suprem”, implicit favorurile!
O eventulă izbândă a celor din urmă (a slugoilor) ne- ar cauza alte multe, multe rele și, spontan, ne va reaminti (mai cu seama, nouă, celor vârstnici) de anii de “dictatură a proletariatului” sau, mai exact, de dictatura “împușcatului” și a sinistrei sale soții! Așa au fost de crânceni și greu de suportat încât până și ieri, pe 20 septembrie 2018, zi în care eu și soția am marcat și sărbătorit “nunta de aur” (50 de ani de la căsătorie!), venind vorba de… aur, fără să vrem, ne-am reamintit (și comentat) de acea… minunată “Epocă de Aur”! A fost și a trecut (Epoca), dar n-am vrea să se repete!

Conștient de ce se tot întâmplă mai mereu în jurul nostru, al tuturor românilor, de fiecare dată m-am tot întrebat: care-i de fapt rolul sau funcția d-lui Liviu Dragnea în conducerea societății românești? Chiar si de “conducător suprem”, doritor de dictatură, ale cărui cuvinte și hotărâri sunt literă de lege pentru toți locuitorii acestui pământ românesc?! Funcțiile de președinte al “celui mai mare și mai tare” partid, precum și cea (tot de) președinte al Camerei Deputaților nu prea-i dau dreptul chiar la toate cele ce le-a făcut și le face! Dacă bine ne reamintim, precedenții președinți ai PSD-ului, cu excepția d-lui Iliescu care, la o… adică, si-a “invitat” minerii, nu și-au prea permis asemenea “drepturi”! Pe când dl Dragnea și-a “chemat în ajutor”, tot la “o… adică” (va reamintiți, nu?) chiar pe cei meniți să apere cetățeanul, ordinea si statul de drept – Jandarmeria, instituție aparținătoare statului, nu PSD-ului!
Asta-i deocamdată, părerea mea și cred că nu greșesc. Greșește, iarăși cred, dl.Dagnea, prin mai tot ce a făcut și face, inclusiv și prin asigurarea (reprodusă de mass-media) dată actualei iubite că-n scurt timp va fi… “prima-doamnă”! Mai știi, o fi. Totu-i posibil într-o țară ca a noastră! S-ar reedita până și “sindromul Ceaușescu”! Totuși hai, să nu spunem “hop”, până nu sărim și… peste această grea încercare! Dar să aflăm acum ce spun (în coloanele presei cât și pe net) și alți români despre “prodigioasa” activitate a “iubitului conducător”:

Calea pe care merge Liviu Dragnea e înfundată. Cu cât mai abil se va dovedi în “a se descurca” și cu cât mai mult va reuși să prelungească deznodamântul poveștii, cu atât finalul va fi mai grav. Presa a tot invocat precedentele cu demnitari PSD apărați de colegii de partid și însotiti de aceștia la procuratură sau la DNA și care, în cele din urmă, tot după gratii au ajuns.” (Andrei M.)

Nedreptatea nu se poate demonstra cu forță, cu schimbarea legilor, a sistemului. Jocul trebuie să continue cu aceleași reguli chiar dacă ofsaidul semnalat de acesta e contestat. Solutia adoptată de Dragnea afectează instituțiile pe care le conduce și pe cei din jurul sau. Acestora le pune la încercare loialitatea într-un mod incorect, pentru o chestiune care ar trebui să-l privească doar pe el. Știm cum funcționează lasitatile și complicitatile din jurul unui asemenea lider, oriunde în lume. E o istorie care se repetă iar și iar. Un conducător adevărat nu-și pune tovarășii într-o așa situație și nu mizează pe lașitatea, de multe ori firească, a celor din jur. Personajul nostru pare însa dispus să se folosească de toată puterea pe care o deține momentan pentru a câstiga. Pe termen mai lung, calea asta nu e decât o pierdere inutilă de timp și de energie. Povestea e prea lată, prea cunoscută pentru a fi uitată de oameni și de Justiție.Dar să presupunem că, ajutat de o conjunctură națională și internațională tulbure, va reuși să scape basma curată, cum se spune, nu prin dovedirea nevinovăției în Justiție, ci cu prețul încălcării principiului separației puterilor în stat. Adică prin acapararea unei puteri nepermis de mari. Cît timp ar putea să dureze așa ceva? 25 de ani? Cît regimul lui Ceaușescu?! Greu de crezut.” (Mircea Morariu pe Blogurile Adevărul, adevărul.ro)

În ce mă privește, aștept (probabil, alături de dvs.) nerăbdător, “bătălia” de astăzi dintre cele două tabere, gata, gata să rupă partidul lor în două! Sunt însă curios (indiferent de rezultat), dacă și de această “șefu’ al mare” își va întreba, cu aceeași aroganță și lipsa de condescendență, suborgonatii, dacă-l mai vor… “să va fiu în continuare președintele vostru” (sic!). La rându-mi vă-ntreb acum și eu: dumeavostra îl vreți?! Eu, nu!…

Autor: Marc Ciubotaru – (Guest Post)


Categorie articol [ Guest Post, Vocea poporului ]
Tagged with: [ , , , , , ]
Ţi-a plăcut acest articol ? Atunci votează-l, aici:
   

2 comentarii la “Ne reîntoarcem de unde am plecat?!”

  • Francisc întâiul
    ... a scris la 24 septembrie 2018, 22:24   [#2]

    Nici eu nu-l vreau, Marcele, da’ sunt destui din ăia ce-l vor! Și, dacă e să luăm la socoată rezultatele ultimelor alegeri, „aplaudacii” PSD-ului sunt (vorba vine) majoritari…

    Nu am nicio vină în toată „afacerea” asta. Dacă „poporul” vrea PSD, așa să fie! Eu îmi văd de bere și de tristețea că mulți dintre români, în loc să țină piept asaltului nesimțirii, aleg să-și caute destinul peste mări și zări.

    E de înțeles, e normal, dar nu e bine. Părerea mea…

Trackbacks

  1. Asta-i România! Am aflat răspunsul.

Adaugă un comentariu

:) :( :d :"> :(( :dancing: :x 8-| /:) :o :-? :-" :-w ;) [-( :peace: arata toate iconitele »