Monumentul Eroilor (Monumentul Vânătorilor de Munte) din Târgu Neamț

Monumentul Eroilor mausoleu Vanatori de Munte Targu Neamt Monumentul Eroilor (Monumentul Vânătorilor de Munte) din Târgu Neamț

Să nu ne uităm eroii !

Tocmai (și) de aceea va recomand să vizitați “Monumentul Vânătorilor de Munte“, unic în felul sau, situat în orașul Târgu Neamț.
Strada Aleea Monumentului, nr 1, Culmea Pleșului. Este monument, deoarece reprezintă o opera arhitecturală și de artă de mari proporții, destinată să comemoreze jertfele de glorie și de eroism ale neamului, din Primul Război Mondial. Este și mausoleu, deoarece este un monument funerar mare, ridicat în memoria eroilor vânători de munte căzuți pe frontul de lupta în Războiul de Reîntregire a Neamului înhumati în cripta de la baza acestuia (a monumentului). Situat înpartea de nord-est a orașului, pe terasa creată în mod artificial (în anul 1936), pe Culmea Pleșului, el este unul din cele mai mărețe monumete tip – mausoleu din regiune (dar nu numai), și a fost realizat de arhitectul Theodor Burcă.

Inițiativa constuirii a avut-o Societatea “Cultul eroilor” cu sprijinul autorităților locale. La inaugurarea oficială (29 iunie 1939) a paricipat regele Carol al II-lea însoțit de prim-ministrul Armand Călinescu, precum și de numeroși generali, ofițeri superiori ai corpului de armata al vânătorilor de munte și oficialități ale județului Neamț. Accesul (gratuit) spre monumentul devenit în ani și-un simbol al localitatii, este foarte ușor, în orice sezon și la orice oră, singurul lucru este doar să ajungeți în Tîrgu-Neamț și să va sacrificați cca 30-40 de minute ca să ajungeți la el! Restul timpului nici nu îl veți mai simți cum zboară în admirarea acestui deosebit de semnificativ și atractiv edificiu.

Lucrarea are un soclu cu înaltimea de 16 metri, care sugerează prin forma sa un foișor de observator. Pe laturile exterioare sunt trei plăci de marmură: una amintește data de 27 iulie 1917, când vânatorii de munte au plecat pe linia frontului; o altă placă mare cuprinde numele celor 172 “vânători de munte căzuți pe câmpul de onoare“, iar cea de a treia cuprinde textul dedicat dezvelirii monumentului. Pe soclu mai sunt două basoreliefuri, realizate în bronz tot de către Theodor Burcă. Unul prezintă o femeie înaripată, care simbolizează România.
Culorile monumetului au o semnificație și ele. Nu au fost alese aleatoriu. Deasupra monumentului-mausoleu putem observa culoarea albă ce reprezintă biruința de care au avut parte vânătorii de munte din Tîrgu-Neamț. Așezarea lui într-o zonă împădurită face peisajul în care este amplasat să fie desprins parcă din basme. Spațiul din jur este foarte încăpător fapt care permită să fie vizitat de un număr destul de mare de persoane, mai ales că, nu peste multe zile, pe 3 noiembrie, se face ca-n fiecare an, amintirea vânătorilor de munte căzuți pe câmpurile de lupta pentru unității țării.

De sus, de pe platoul Monumentului, se deschide o panoramă splendidă, mai frumoasă ca cea de la Cetatea Neamțului! În plus, un drum de pamînt accesibil auto vă poate scoate după aproximativ 1~1.5 km direct în oraș. Pentru cel spre Cetate, de la bifurcație se merge în mare parte aproximativ pe curbă de nivel. Ca punct de reper, traseul ajunge la bariera aflată în apropierea casei de bilete. De acolo se poate coborî spre Casa Arcașului (hotel-restaurant) pe poteca asfaltată care duce din oraș la Cetatea lui Ștefan.

Vizitarea Monumentului Vânătorilor de Munte este necesară pentru orice român patriot, dar și pentru străinii care vor să ne cunoască țara și istoria ei. Acest monument nu ne lasă să ne dezrădăcinam de România mamă și ne ajută să ne uităm în trecut și să ținem capul sus pentru un viitor mai bun al țării noastre. Îndreptându-vă pașii, mai ales acum, în anul Centenar, spre aceste locuri încărcate de istorie și legendă veți avea un sentiment deosebit de patriotism, dar și de respect față de batalionul vânătorilor de munte din Tîrgu-Neamț, care a aparat cu vitejie România! Manifestările ce se desfășoară (cum spuneam, în fiecare an, pe 3 noiembrie) ne duc de fiecare dată cu gândul la vremurile respective. Nici nu simți când trece timpul, ești cu totul copleșit de tot ce se întâmplă și ai dori să vii cât mai des pentru că în memoria noastră acești eroi sunt vii! Nu îi simțim trupește dar sunt și vor rămâne mereu, cu adevărat vii, în inimile noastre, ale tuturor…

Dat fiind detaliile și argumentele pe care vi le-am adus vă aștept să vizitați totuși, în funcție de timpul și momentul ales, și acest monument-mausoleu. Sentimentele pe care le veți avea vor fi unice și vă vor face, probabil, să reveniți cât de curând pe aceste locuri desprinse parcă din basmele copilăriei noastre…

Autor: Marc Ciubotaru – (Guest Post)


Tagged with: [ , , , , , , ]
Ţi-a plăcut acest articol ? Atunci votează-l, aici:
   

Un comentariu la “Monumentul Eroilor (Monumentul Vânătorilor de Munte) din Târgu Neamț”

  • Anonim
    ... a scris la 16 octombrie 2018, 13:50   [#1]

    GLORIE OSTASILOR VANATORI ! I n text se spune ca sunt 196 de eroi ! Acest nr l-a luat B196 BR RD DE LA BUZAU ! 1964 -2000 ! AMBELE BATALIOANE AU SCRIS PAGINI DE GLORIE ! Motoc

Adaugă un comentariu

:) :( :d :"> :(( :dancing: :x 8-| /:) :o :-? :-" :-w ;) [-( :peace: arata toate iconitele »